Să fii tare ca o stâncă, nu uita că eşti româncă!

Florica Munteanu, o femeie deşteaptă şi mereu la punctul de fierbere, era o avocată de succes în Târgu Mureş, iar soţul ei, medic dermatolog, era lăudat de pacienţi. Înainte de 1989, s-au hotărât să rămână definitiv în Germania şi 35 de ani au lucrat ca doctori  într-o clinică importantă din Munchen. Doamna Florica Munteanu absolvise cu notă mare Universitatea de Medicină Alternativă din Munchen. Prin seriozitate şi profesionism, soţii Munteanu au avut cariere remarcabile la clinica din Munchen, unde au devenit cu timpul şi coacţionari. Dar aleanul de ţara de-acasă nu s-a stins niciodată, doctorii Munteanu se contraziceau aprig cu oricine zicea o vorbă mai la mişto despre români. După 35 de ani de profesie fără cusur, Florica Munteanu a hotărât să deschidă şi acasă, în România, o clinică de mare performanţă precum cea din Munchen. Cheagul de bani strânşi în atâta amar de vreme i-a investit în aparatură de ultimă oră de biorezonanţă, specialitate de medicină energetico-informaţională bazată pe fizica cuantică, dar şi în alte metode la zi în medicina naturistă alternativă, în plus în procedee rafinate de cosmetică bazată pe medicină dermatologică, aşa că în clinica înfiinţată în România au fost cumpărate aparaturi, metode, programe de vârf, pe care nu toate clinicile din Germania şi le-au permis. Familia de români a realizat lucruri notabile în pretenţioasa Germanie, dar dorul de Ţară i-a adus acasă. Se destăinuia Florica Munteanu: “Nu ţi-e uşor printre străini, uneori mă apuca nostalgia, cum o arăta toamna prin parcurile de acasă, ce m-aş fi plimbat printre frunzele căzute pe aleile tinereţii noastre. Când mi se făcea dor prea dureros, priveam un goblen brodat de mătuşa mea, cu o femeie cu broboadă, purtând pe cap un ulcior cu apă din fântână, ţinând în braţe un copil, în mâna cealaltă cărând o sacoşă, de fusta ei ţinându-se a doua fetiţă. Pe goblen, tanti brodase cu acul câteva cuvinte: «Fii tare ca o stâncă, nu uita că eşti româncă»!”. Îmi povesteau nişte ingineri români că, aflaţi în delegaţie în Elveţia, au observat un domn urmărindu-i, l-au bănuit securist. Dar bărbatul li s-a adresat în româneşte: “Mergeam în urma voastră să aud limba română, mi-era dor de cuvântul românesc. Aici sunt profesor la Conservator, mă linguşesc toţi studenţii, părinţii lor, dar nimeni nu m-a invitat la el acasă lângă bradul de Crăciun. Nu-mi sună mai deloc telefonul din apartament!”.