Să nu uităm de nebunul de la FRF

Stadionul naţional al fotbalului îşi semnalizează tot mai convingător prezenţa în peisajul Bucureştilor. Construcţia, una de mare fală, traversează deja împliniri pe care mulţi dintre noi, în urmă cu câţiva ani, nu îndrăzneau să parieze nici măcar o para chioară. Scepticismul, antrenat într-o existenţă încercănată, într-o existenţă alterată de viciile sărăciei, părea oarecum motivat.

Acum, însă, când stadionul fotbalului românesc este girat de certitudini, când "Naţional Arena" reprezintă deja nume de botez tranzitoriu, am fi nedrepţi dacă am consemna împlinirea fără a face şi un cuvenit recurs la memorie. Am fi nedrepţi dacă nu l-am identifica în amintirile noastre pe nebunul de la federaţie, pe încăpăţânatul ăla fără cusur care este Mircea Sandu. La el în birou, pe la începutul anilor 2000, am văzut pentru prima oară macheta viitorului stadion. Era o lucrare a arhitectului Emil Barbu Popescu, mai cunoscut în lumea fotbalului sub numele de Mac Popescu, fost preşedinte al Sportului Studenţesc.

Mircea Sandu mi-a vorbit atunci despre proiect cu o convingere apăsată. Atunci m-a făcut să cred că va reuşi, în cele din urmă, să învingă inerţia păguboasă a împuterniciţilor de partid şi de stat. M-a făcut să cred, deşi Adrian Năstase, spre final de mandat, nu prea a mai avut timp să sprijine prin influenţa prim-ministerială demersurile preşedintelui FRF. M-a făcut să cred deşi motociclistul Tăriceanu declara sus şi tare, din aceeaşi postură de prim-ministru, că sportul nu încape în topul primelor sale zece priorităţi. Iar când nebunul de la FRF şi-a proptit încăpăţânarea în Primăria Capitalei, ocolind astfel sfidarea trufaşă a marilor şefi, dialogul raţional s-a înfiripat. Primarul Adriean Videanu, fost încercător al jocului de fotbal şi el, s-a mişcat natural.

Primăria Capitalei şi-a asumat proiectul în colaborare cu federaţia. Iar macheta lui Mac Popescu, împroprietărită cu o corespunzătoare contribuţie a specialiştilor de la Max Bogl şi de la Astaldi, a devenit lucrare concretă a constructorilor.
Debutul lucrărilor a fost acompaniat de alte promisiuni şi de alte replici ale victimelor inerţiei. Nebunul de la FRF a anunţat că intenţionează să obţină de la UEFA mandatul de organizare la Bucureşti, în 2012, a finalei Europa League. Atunci Mitică Dragomir a dat replica pesimistului de servici. A zis el: "Hai, domne. Terminaţi cu prostiile. Nici într-o sută de ani n-o să avem un asemenea meci la Bucureşti".

În 2007 au început lucrările de demolare a vechiului stadion. Bătrânele bocitoare din presă au condamnat respectiva "distrugere" neştiind ele că orice construcţie temeinică debutează printr-o demolare temeinică. Când săpătura a devenit adâncă, au apărut adepţii lui lasă-mă să te las, cei care aruncau finalizarea lucrării spre sfântu-aşteaptă. Numai că primarul Sorin Oprescu a preluat cu mult aplomb ştafeta de la Videanu, a identificat resurse financiare prin primărie atunci când robinetul finanţării de la Guvern s-a gripat şi ritmează acum cu planificarea iniţială.

E de bine. Subiectul a fost readus pe tapet zilele trecute, de această dată fără nici o atârnare pesimistă, de vizita pe şantierul stadionului naţional a primarului Sorin Oprescu şi a preşedintelui Mircea Sandu. Au lipsit de la apel cârcotaşii de servici, a lipsit de la apel şi atârnarea pesimistă. Au fost prezenţi, în schimb, atârnătorii reuşitei, cei care-şi dispută de-acum întâietatea de a juca pe "Naţional Arena". Bună şi această dispută. Abia aşteptăm să vedem fotbal pe "Naţional Arena". Dar să vedem fotbal de calitate. Şi să nu uităm. Să nu uităm de nebunul de la FRF. Fiindcă din insistenţa încăpăţânată a nebunului rămâne Casa Fotbalului, rămân baza de la Mogoşoaia şi, în curând, cea de la Buftea, rămâne, cu voia dumneavoastră, "Naţional Arena". Altfel spus, pe lângă multele înjurături e loc şi de ceva vorbe de bine.