x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Să se bată! Să se umple de sînge!

Să se bată! Să se umple de sînge!

de Oana Stancu Zamfir    |    10 Mai 2008   •   00:00

UNGHIUL OPUS
Buldogul rupe lanţul şi se năpusteşte spre poartă, sar bucăţi de pămînt, schelălăiturile scot lumea din case. Un pechinez a fost aruncat doar din izbitură peste gard, în curtea vecină, în timp ce colţii însetaţi de sînge s-au încleştat în gîtul maidanezului.



UNGHIUL OPUS
Buldogul rupe lanţul şi se năpusteşte spre poartă, sar bucăţi de pămînt, schelălăiturile scot lumea din case. Un pechinez a fost aruncat doar din izbitură peste gard, în curtea vecină, în timp ce colţii însetaţi de sînge s-au încleştat în gîtul maidanezului. Hărmălaia creşte în intensitate, cîinii de pe stradă latră, încă vreo doi se reped spre buldog fără prea mult curaj, femeile ţipă, mulţimea de gură cască creşte. Victima nu mai mişcă, buldogul se îndepărtează victorios. Nimeni să nu mai îndrăznească să revendice teritoriul lui, gardul lui, strada lui (asfaltată ştie el cum şi de către cine). Ochii stăpînului scînteiază de mulţumire.

Rînjeşte. "Înţelegi? Îl va spulbera pe Mitrea. Ăăă, nu mai e Mitrea, Diaconescu. Şi mai bine! Îl va SPUL-BE-RA! Ia, hai, deschide televizorul!" Ea nu mai fuge după Constituţie, ci se îndreaptă spre telecomandă cu porniri duşmănoase ("Vedea-l-aş cu botul pe labe pe buldogul ăsta! Mă face pe mine curvă! Mînca-l-ar toţi maidanezii de pe stradă, vedea-i-aş ochii scoşi chiar şi d-un cocoş!). De dincolo de ecran se pune capăt şirului blestemelor. "Aha! Ţi-am spus, ţi-am spus! Ţi-am spus că e un trădător? Uiţi că nu vroia să iasă de la guvernare? Se pupa-n bot cu Tăriceanu! Blatist ordinar! Păi nu mi-au spus mie sursele mele că acu’ se-ntîlneşte cu Diaconescu? Da, da, cu maşina ăluia. Au fost la restaurant. Era şi Videanu! Eu ţi-am zis să mă duc pe acolo, cum am făcut atunci la Snagov cu Patriciu. Chemam şi Realitatea... Îl laşi să-şi facă de cap? Cît îi mai permiţi? Nici nu m-a invitat la lansare. Nici pe Stolo! Pe nimeni! Au fost numai ai lor! Le-ai dat prea mult nas, a îndrăznit să te ameninţe, uiţi? Uiţi cînd a zis la televizor că partidul ăsta nu a avut nici o ezitare să-şi termine liderului cînd ăla avea 2,7 la sută? Ce crezi că se va întîmpla dacă cîştigă Primăria, ă? Ă? Se va răzbuna! Toată munca noastră se duce pe apa sîmbetei. Ai grijă, atît îţi spun, ai grijă! Să-ţi aduc scriptul să vezi cum se împăuna la tonomatu’ Ciutacu şi ameninţa că dă toţi directorii puşi de tine afară. Că el nu e Videanu, el chiar îi dă! Aaaaa şi cum dădea el exemple de primari buni la lansare. Pe cine, ă? Pe cine? Zi tu, zi! Pe Boc, auzi? Pe B.O.C! Şi pe Negoiţă. De tine nimic! NIMIC! Dacă nu era Tămaş ăla să cînte «Noi sîntem români, noi sîntem romani, noi sîntem urmaşi de-ai lui Traian» nici nu se auzea numele tău. Şi ai văzut că oamenii voiau, daaaa, cereau! Aşteptau!

S-au ridicat în picioare. Daaaa şi au aplaudat... Eu ţi-am zis să te duci acolo! I-ai scăpat din mînă, ce să mai. Dacă cîştigă, s-a terminat! O să-ţi ia partidul! O să te facă la prezidenţiale, ca să pierzi şi să te trimită acasă. Ei vor face alianţă cu PSD sau cu PNL, că sînt prieteni cu Tăriceanu, nici o problemă, şi nu vor mai avea nevoie de tine!"

Patru cuburi de gheaţă şi whisky cît să le acopere. O înghiţitură, o înjurătură. Ea are dreptate, cum să nu, nu vede şi el la televizor cum buldogul lui e un căţeluş? Cum se miroase cu javrele celelalte? Discuţii, proiecte, vax! Nu au învăţat nimic în atîţia ani de la el! Păi dacă e noncombat, nu iese lumea la vot, domne! Nu au văzut la referendum? 322, oligarhii, Iliescu, Patriciu... Oamenii au nevoie să urască adversarul! Să vadă că e rău, că vrea să te termine, că e rău pentru ţară! Cu plictiseli de astea pe proiecte nu iese nici dracu’ la vot! Păi la nemţi nu au fost 19% la referendum? Hehe, păi se compară madam’ Merkel cu el? "Vorbeşte cu băieţii să dea drumu’ la pozele cu lichelele astea la restaurant! Da’ vezi unde le dai, să nu fie la oficioase! Poate la vreun ziar pesedist ceva! Hai, dă-i drumu’ de aici! Am treabă. Mă duc la radio să spun că eu aş alege un tînăr. Să-i bag în mă-sa cu blatu’ lor! Şi să vină la mine scheunînd după aia! Să pupe mîna care i-a făcut! Păi cine i-a adus, mă’, la guvernare? Cine a cîştigat toate bătăliile? Cine, ă? Adu telefonul să-i chem încoace! Să se bată-n-mama mă-sii. Să curgă sînge! Şi sună-l şi pe Flutur să-l anunţe pe Stolo premier! Hehe, să-i văd cum crapă de ciudă! Hai că m-am mai înveselit."

×
Subiecte în articol: editorial