Salvarea care duce un minicompresor

Cu Salvarea asta, întreprinderea îşi rezolvă toate treburile. Transportară cu ea motoare, curele de transmisie, piese de schimb, dinamuri arse.

Vasile Bigică şade dincolo de gârlă, în mar­ginea drumului ce duce la Trifeşti. E unul dintre cei mai vrednici gospodari ai satului. Graţie mâinilor lui neostenite, mica bucată de pământ din spatele casei a devenit o încântătoare grădină de legu­me. Printr-un complicat sistem de ţevi lu­ate de Vasile Bigică de pe şantierul termocentralei la care lucrează ca normator, apa gâlgâie printre straturile de roşii, ar­dei, castraveţi. Totul are aici acea culoare vie, pe care o dă numai apa din belşug.
De cum se întoarce acasă de la serviciu, Vasile Bigică nu stă o clipă locului. Umblă printre straturile de legume mai ceva de­cât un şef de stat printre cele două rân­duri ale gărzii de onoare. Îl urmează res­pectuoşi doi gânsaci. Vasile Bigică le-a dat şi un nume: Ion Dolănescu şi Benone Si­nulescu. A vrut să-i boteze, dar popa Dur­ba­că l-a refuzat, motivând că biserica in­terzice folosirea numelor de oameni vii.

*

DISPOZIŢIE CARE ÎNCURCĂ RĂU
O nouă dispoziţie legală, dată de câteva zile, interzice trecerea autovehiculelor de întreprindere dincolo de hotarele jude­ţu­lui. Măsura izvorăşte din realitate: creş­te­rea alarmantă a numărului de transporturi în scopuri personale cu maşinile sta­tului. Un filtru total, organizat de Ministerul Transporturilor, Inspectoratul Ge­ne­ral al Miliţiei şi Procuratura generală, a dat la iveală zeci, sute de cazuri de directori, şefi de ateliere, maiştri, şefi condu­că­tori de antreprize de construcţii-montaj care-şi transportau cu utilajele pe roţi fel de fel de lucruri personale. Un maistru din Roman a fost prins cărând cu un trai­ler de mare capacitate ficusul directorului. Într-un camion de mare tonaj, protejat de inscripţia Transport periculos, a fost descoperit un purcel de lapte. Un com­presor ducea pe şoseaua naţională Bucureşti Iaşi, de la Mărăşti la Vaslui, câ­te­va găini ouătoare, moarte de sete şi pe jumătate jumulite. Pe directorul Vasile Bardacu dispoziţia îl încurca rău de tot. Întreprinderea sa avea nevoie ca de aer de aceste transporturi dincolo de hotarele judeţului. Ori­când se punea problema ca un motocompresor să ajungă la Roman sau un motor cu ardere internă, la Sighet. Tentativele de a face asta cu un camion obişnuit eşu­a­ră spectaculos. Primul post de Miliţie îl întoarseră înapoi pe şofer. Ba, mai mult, şoferului i se puse în vedere că a doua oară i se va lua carnetul. Soluţia o găsi până la urmă Victor So­lalacu, mai­strul de aparate electrice. Luară dubiţa cantinei, o vopsiră în alb şi, de o parte şi de alta, îi de­senară cu tuş două Cruci Ro­şii uriaşe. Salvarea era gata! Cei de la Electri­ce îi montară o sirenă pe cinste, dintre ace­l­ea în sta­re să avertizeze un bombardament imi­nent. Cu Salvarea asta, întreprin­derea îşi rezolvă toate treburile. Transpor­tară cu ea motoare, curele de transmisie, pie­se de schimb, dinamuri arse. Nu-i oprea nimeni. Ba chiar, în unele judeţe, mili­ţienii opreau circulaţia altor vehicule pen­tru a da prioritate Salvării al cărei va­ier stârnea înfiorări pe unde trecea. Doam­ne fereşte!, se închina câte un şofer mai milos, viaţa omului ăsta atârnă de o clipă! Omul era un minicompresor pe care Salvarea îl transporta până la Mârşa, conform prevederilor contractuale.

*

DUPĂ MECI
Departe, pe stadionul de la marginea oraşului, meciul s-a încheiat. Cel puţin aşa se pare dacă ne gândim că turuielii din toate tranzistoarele i-a luat locul o mu­zică veselă, îndemnând la un optimism nejustificat. Vin de acolo batali­oa­ne de microbişti fericiţi de rezultat, în că­măşi cu mâneci scurte şi fanioane la subsuoară. Un grup de tineri croiesc drum prin mulţime unui drapel tărcat, ce se do­ve­deşte a fi steagul echipei locale de fotbal. Strada îngustă dă peste margini de o lume fără rost. Elevi de şcoală profesio­na­lă umblă în sus şi în jos cu puternice ra­diocasetofoane în braţe. Fetele de la Fa­bri­ca de Confecţii păşesc ţinându-se de mijloc, pe tocurile înalte şi nesigure. Sunt tare sfioase şi când băieţii le aţin calea se dau una în dosul alteia, roşii din tălpi pâ­nă-n creştet. Pe marginea torentului uman, ţigănci tăcute vând seminţe adu­na­te în mici grămezi, pe pânze aşternute pe asfalt. La berăria Tulburelul, singura la care se mai găseşte bere, nu poţi arunca un ac. Mulţi inşi au ieşit cu halbele din local şi le toarnă pe gât stând pe ghivecele de flori ca pe nişte scaune. De la balconul unui bloc cu patru etaje, un bărbat numai în maiou dialoghează cu o doamnă din stradă, îmbrăcată de serată.

• Din volumul "Veselia generală", în curs de apariţie.