x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Sănge politic. Ultima ninsoare a lui Orban

Sănge politic. Ultima ninsoare a lui Orban

de Claudiu Saftoiu    |    21 Dec 2007   •   00:00

MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
Ludovic Orban se mai poate apăra? A intărziat. Era de fapt in intărziere incă de cănd a plecat in pripă de la petrecerea fiului său, intr-o duminică de iarnă, cu ninsoare splendidă. Se indrepta spre minister. Dacă era ceva de văzut atunci pe strada de lăngă Cotroceni, se putea vedea minunea care cădea din cer. Insă ceasul rău se apropia. Singurul lucru care se mai vinde astăzi binişor: săngele politic. Vremea ignatului.



MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
Ludovic Orban se mai poate apăra? A intărziat. Era de fapt in intărziere incă de cănd a plecat in pripă de la petrecerea fiului său, intr-o duminică de iarnă, cu ninsoare splendidă. Se indrepta spre minister. Dacă era ceva de văzut atunci pe strada de lăngă Cotroceni, se putea vedea minunea care cădea din cer. Insă ceasul rău se apropia. Singurul lucru care se mai vinde astăzi binişor: săngele politic. Vremea ignatului.

Modul in care a fost, este şi va fi relatat "cazul Orban" de către mass-media romăneşti oferă diagnosticul exact al relaţiei "presă romănă versus clasă politică romănească": ură reciprocă totală, dizolvantă, letală. Este cel mai grav efect al tabloidizării mentalităţii citiorului de presă poilitică post-decembristă.

Detaliile accidentului pe care l-a produs ministrul Transporturilor duminică, 16 decembrie, fac deliciul presei. De la oră la oră, aflăm lucruri noi. Care mai de care mai interesante şi controversate. O sarabandă excitată a relatărilor scoate la vedere ziarişti frenetici, moderatori cu aplomb nazist. Titluri de presă roşii, de-o şchioapă, poze şi filmul de şapte minute al ultimei ninsori a ministrului Orban.

Ce avem, ca informaţii? O presupusă victimă nu se declară victimă a accidentului. O ţine morţiş. Mărturiseşte in faţa procurorilor că nu se consideră implicată in derapajele ministrului Orban, prins in Triunghiul Cotrocenilor şi soldate cu o buşeală pe cinste. Plus o acroşare pe capotă. De netăgăduit, după declaraţiile la cald obţinute de serviciul de apeluri urgente 112, in duminica respectivă.

Din fericire, accidentul n-a produs morţi. Dar anunţă o moarte politică colaterală.

Cine a trecut prin astfel de evenimente ştie căt de şocantă este starea in care te afli imediat după un accident. Intri pe o spirală a panicii şi vrei să crezi că ce se intămplă nu e adevărat, nu ţi se intămplă tocmai ţie. Un instinct de conservare vital ia locul raţiunii, al găndirii limpezi şi al aplicaţiei lucide. Cănd intr-un accident sunt implicate persoane rănite uşor, incep discuţiile fără menajamente. In lumea reală, discuţiile sunt căt se poate de reale. In general, oamenii vor să iasă urgent din situaţia care creează un stres major celor implicaţi. Nimeni nu doreşte să extindă momentul nenorocirii, să ii prelungească efectul de "ceas rău". Cel mai adesea, atunci cănd nu există pagube sau morţi, discuţia se incheie rapid. Nu vom şti ce au discutat Orban şi tatăl fetei care s-a rănit la mănă şi la cap, in urma alunecării provocate de derapajul ministrului. Nu este obligatoriu, dar deloc obligatoriu să fie vorba de bani.

Ştim că lumea reală nu are legătură cu lumea reflectoarelor politice. In lumea reală, acolo unde amiabilitatea face loc continuării vieţii, totul e in regulă. Asta-i viaţa.

Dar cănd amiabilitatea intră in politică, ea se cheamă mită. Şpagă. Trafic de influenţă. Imoralitate. Tradus in limbaj mass-media: rating.

Dar lecţia Orban nu e de ajuns pentru demitizarea completă a politicianului romăn. Nu-i nimic. Ne aşteaptă patru rănduri de alegeri, doi ani de acum inainte.

×
Subiecte în articol: editorial orban