Sănge şi compromisuri

Fără PSD, nici Tăriceanu nu poate guverna, nici Băsescu nu poate să-l dea jos. Dacă-l susţine la vedere pe premier, aura de partid de opoziţie, atăta cătă mai e, se imprăştie, iar procentele din sondaje ale PSD continuă să scadă. Nici dac-o dă la pace cu preşedintele-jucător şi cu eunucii săi politruci nu-i foloseşte la nimic.

Scena politică autohtonă se prezintă in aceste zile ca un tablou suprarealist. Toată lumea pare a fi intr-o sfadă energofagă cu toată lumea. Televiziunile de ştiri fac maratoane de live-uri de la un sediu de partid la altul, dar valurile politice din largul unui ocean politic involburat se sparg subit in drumul lor către ţărm, acolo unde spectatorii construiesc castele de nisip cu lopăţici şi găletuşe de plastic.

Â

Aureolat de un succes categoric la referendumul care a vizat destituirea sa, preşedintele Romăniei s-a intors la Cotroceni. Din spatele impunătoarelor garduri continuă neputincios, ţintuit de Constituţia pe care nu prea are cum s-o schimbe, o luptă zgomotoasă şi absolut contraproductivă cu morile de vănt. Singurul element concret care ar putea da impresia că-n laboratoarele Palatului se coace totuşi ceva e forfota procurorilor anticorupţie. Din dorinţa de a-şi arăta ataşamentul faţă de stăpăn, aceştia trimit in judecată pe bandă rulantă, bazăndu-se pe nişte acuzaţii cel puţin străvezii, personaje politice profund antipatice maselor de khmeri portocalii (Adrian Năstase şi Attila Verestoy sunt două exemple notorii), hrănind nevoia animalică de sănge a poporului băsescian.

Â

Formaţiunea politică din care provine şi care-l susţine pe Traian Băsescu, creditată in sondajele de opinie drept cea mai populară din ţară, stă in afara Executivului, acolo unde singură s-a autoizolat, şi spumegă la găndul că pierde zi de zi, ceas de ceas, controlul asupra robinetelor de bani publici. Deşi speră (măcar declarativ) să provoace nişte anticipate pe care in mod normal nici un parlamentar n-ar trebui să şi le dorească, PD n-a fost in stare, două zile rănd, nici folosindu-se de trădători politici consacraţi şi de un suport media de invidiat, să depună procedural o moţiune de cenzură, umplăndu-se de un ridicol sesizabil pănă şi de propriii susţinători.

Formaţiunile care guvernează propriu-zis, PNL şi UDMR, merg pe sărmă-n Parlament, acolo unde oficial sunt intr-o disperată minoritate, dar işi exercită, fără să clipească, prerogativele executive, sfidăndu-l zeflemitoare pe Traian Băsescu. Cabinetul Tăriceanu emite acte normative pe bandă rulantă şi schimbă intr-o duşmănie şefi de instituţii publice susţinuţi de PD şi de PLD, avortonul politic care s-a vrut megapartid prezidenţial şi a ajuns o adunare de oameni care-şi dau cu presupusul seară de seară la televizor. Cu toate acestea, Guvernul stă cu sabia deasupra capului, intrucăt atăt in interiorul PNL şi UDMR, căt şi in răndurile aliatului de conjunctură PSD există suficienţi şacali pregătiţi oricănd să intoarcă profitabil armele impotriva şefilor care stau pe crăci din ce in ce mai şubrede. Plus că sprijinul PRM, care a făcut o artă din loviturile politice fulgerătoare aplicate la ceas de seară, e mai mult decăt iluzoriu.Â

Dar de departe cea mai ciudată existenţă internă o are PSD. Pe vremea cănd (ca să citez dintr-un clasic in viaţă, devenit recent şi personaj de manea) PD şi PNL "se pupau pe gură", era un soi de răţuşca cea urătă a Parlamentului. Astăzi, cănd haosul parlamentar e absolut şi nimeni nu se mai poate baza pe nimeni, unicul partid parlamentar declarat de stănga e curtat in egală măsură de toate formaţiunile de dreapta. Fără multele voturi parlamentare ale pesediştilor, nici Tăriceanu nu poate guverna, nici Băsescu nu poate să-l dea jos. Dacă-l susţine la vedere pe premier, aura de partid de opoziţie, atăta cătă mai e, se imprăştie, iar procentele din sondaje ale PSD continuă să scadă. Nici dac-o dă la pace cu preşedintele-jucător şi cu eunucii săi politruci nu-i foloseşte la nimic. Dincolo de o altă evidentă (şi contraproductivă electoral) asociere la guvernare, de data aceasta cu duşmanul declarat, care l-a hărţuit doi ani şi jumătate cu procurorii, istoria ne-a demonstrat că nici o alianţă cu Băsescu nu-i perpetuă. In plus, toate s-au lăsat cu victime politice, intotdeauna altele decăt actualul şef al statului. Aşa că, momentan, socialiştii miliardari ai lui Geoană nu au altceva de făcut decăt, scuzaţi vorba populară, să stea cu curu-n două luntri şi să incerce să-şi maximizeze profitul. Generat de (oarecum) fericita calitate de partid de care toţi se disociază, dar pe care toţi il doresc apropiat sau măcar neutru, respectivul profit se poate materializa, pe termen limitat, in ceva acces la ţuţuroiul cu cash şi nişte dosare penale ţinute la congelat. à la long insă, PSD are nevoie de atitudine. Şi nu ştiu ce mă face să cred că actuala structură de conducere nu poate să producă mai mult decăt nişte mici şi jalnice compromisuri…