x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Săptămîna Patimilor, la Islaz

0
Autor: Marian Nazat 25 Apr 2008 - 00:00
Săptămîna Patimilor, la Islaz


Sufeream, într-o tăcere pocită, laolaltă cu nevinovata vietate, pe care-o ştiam de la fătare. Se arătase pe lume în gerul "Făurarului" albit de troiene trunchioase. Prinsă în chinurile facerii, "Carabaşa"se lăsase pe-o rînă şi se opintise de cîteva ori ca să-şi arunce fătul pe paiele dalbe.



De Paşte, la Islaz, nenea Mitică, fratele ăl mare al mamei ("nenicu", în zicerea ei drăgăstoasă), tăia un miel. Îl înşfăca de la ugerul oii carabaşe şi-l căra în braţe la mărul dinspre drum. Un măr înflorit, cu petalele scuturate pe răzoarele reavăne, de parcă o ninsoare de flori s-ar fi stîrnit din vîltoarea cerului. Peste roşul aprins al garoflaţilor şi movul stins al zambilelor, albul rozaliu al florilor de măr îndemna la candoare şi puritate. Dar nu era aşa. Mielul gemea înfricoşat şi zvîcnea din picioruşele gracile, zbătîndu-se aprig să scape. Din obor îi răspundea, în acelaşi grai nedesluşit, oaia îndurerată şi toate orătăniile se opreau să-i asculte doina sfîşietoare. Bietul animal se agita disperat între iesle şi gard, împungînd cu botul înspumat plasa de sîrmă ce-o separa de odo-rul răpit de om. Behăia înlăcrimată şi căta a implorare spre suratele înturmate în şopru. Acestea o fixau tîmp şi rumegau ca proastele, indiferente la drama ce se iţise deodată în ţarcul dobitoacelor. Unchiul îşi lua dintr-un buzunar al pantalonilor vătuiţi brişca şi, după ce-i cerceta tăişul, asigurîndu-se că nu poate da greş, împlînta lama ascuţită în grumazul plăpîndului patruped. Nenea, altfel de-o bunătate neasemuită, îşi ţintea prada fără să clipească, grijuliu să n-o slăbească din strînsoare. Nu de altceva, însă blăniţa sacrificatului întru întîmpinarea Înviatului nu trebuia stricată. Din ea lucra sau căciulă, sau guler de şubă, podoabe de fală la ei în sat. Mielul izbit cu lama morţii scîncea cutremurător şi sîngele îi ţîşnea gîlgîit din gîtlejul despicat. Curgeau şuvoaie rubinii şi se amestecau cu florile mărului chiar sub ochii copilului din care m-am întrupat mai apoi. Şi zău dacă îmi era frică! Eram doar încremenit în uimire. Sufeream, într-o tăcere pocită, laolaltă cu nevinovata vietate, pe care-o ştiam de la fătare. Se arătase pe lume în gerul "Făurarului" albit de troiene trunchioase. Prinsă în chinurile facerii, "Carabaşa" se lăsase pe-o rînă şi se opintise de cîteva ori ca să-şi arunce fătul pe paiele dalbe. Înfăşurat în voalul de rouă însîngerată, mielul a-nceput să se mişte dezarticulat, dezmierdat cu limba de lăuză. Cămaşa placentuoasă s-a topit îndată şi puiul s-a săltat voiniceşte, încordîndu-şi trupul firav. A căzut cu încetinitorul, dar s-a ridicat iarăşi cu avînt, cît să-şi întărească muşchii pricăjiţi. L-am adăpostit iute în coşare, la căldură, şi l-am îmbrăţişat ca pe un frăţior de mult dorit. Îi apropiam botul catifelat de obrazu-mi crăpat de frig şi atingerea asta mă făcea fericit. Stăteam pironit ore în şir să-l privesc cînd sugea, vrăjit de lăcomia cu care sărea la ţîţele pline cu lapte şi le golea pe nerăsuflate. Tremura sacadat din corpu-i nevricos şi-şi bălăngănea caraghios codiţa, cu copitele înfipte în bălegarul din tîrlă. Vremea trecuse şi, acum, frăţiorul meu mai mic zăcea ţeapăn în mîinile unchiului şi habar n-avea ce potrivnică îi fusese soarta. Nenea Mitică îl atîrna, cu capul în jos, de o cracă a copacului rămuros şi îl cresta la un picior, iar printr-o trestie băgată prin acea tăietură îl umfla ca pe un burduf. Mielul se dospea şi pîrîia, zbîrlindu-şi blana. Harnicul ţăran îl jupuia de "combinezonul" brumariu şi-l spinteca pe burtă, scoţîndu-i maţele duhnind a colastră. Din fundul grajdului, îndoliata mioară behăia răguşit, cu sufletul zobit. Asemenea mie, înmărmurit de grozăvia datinii barbare. O coteam la poartă, printre garoflaţii şi zambilele bîzîite de bondarii leneşi, hotărît să uit definitiv crima ritualică. Zăboveam cogeamitea lîngă fîntînă, bîntuit de gînduri nelămurite. Pe un vîrf de ulucă, de Florii, ma-marea împletise lăstari înmuguriţi de salcie, cică să-i ferească gospodăria de tunete şi trăsnete, la vară. Cum se şi întîmplase odată. Din senin, ţin minte, s-a dezlănţuit o furtună năprasnică. Cerul s-a învineţit ameninţător şi-o umbră rău prevestitoare a înghiţit zarea. Duzii din curte s-au pornit să urle înăbuşit, îndoindu-se de şale şi trosnind cu ecou. Un vacarm spăimos a înstăpînit satul şi fulgerele s-au înteţit primejdios. O perdea grea de stropi bezmetici s-a pogorît din văzduhul înnourat şi-o senzaţie de sfîrşit de lume a cuprins lunca. Cîţiva pui de găină au fost înfulecaţi de puhoiul nămolos şi nimic nu părea să îmbuneze natura. Ma-marea, femeie cu teamă de Dumnezeu, a azvîrlit în focul din ogeac muguri uscaţi din lăstarii de salcie ce-i împodobise poarta la Florii şi, ocrotită de semnul crucii, a privegheat potolirea urgiei. Ca prin minune, vijelia s-a domolit şi viaţa şi-a reluat cursul implacabil. Leacul băbesc se vădise din nou izbăvitor în vatra de civilizaţie primitivă de la gura Oltului. Primitivă şi sălbatică, aidoma rînduielii în numele căreia se sacrificase şi mielul inocent. În Săptămîna Patimilor, la Islaz, pătimeau împreună şi oamenii şi animalele, fiindcă altcumva nu se pomenise acolo. Şi nimeni nu se împotrivea rostuirilor prestabilite.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de