Săpun şi pastă de dinţi

Multe păcate de-ale naţiei au soluţii simple. Timp de o săptămănă, după ce statisticienii Europei ne-au sesizat că avem cel mai mic consum de săpun şi pastă de dinţi pe locuitor, chestiunea a fost dezbătută şi căinată de toată lumea: media, guvernanţi, romănime. Deşi mai normal ar fi fost ca, exact din clipa in care am aflat cine suntem şi ce vrem, in materie de igienă corporală, să le dăm nevoiaşilor, in pachetele cu alimente, pastă de dinţi şi săpun, iar Ministerul Sănătăţii să conceapă fără prea multe discuţii, un program acoperitor de gratuităţi la săpun şi pastă de dinţi.

Â
Ar fi fost cea mai mică investiţie socială cu un efect scontat şi controlabil. Cu săpunul nu poţi face altceva decăt să te speli şi să-ţi cureţi rufele, iar dacă s-ar produce nereguli la distribuţie, acestea s-ar corecta de la sine. Săpunul ieftin n-are cum să devină subiect de speculă, iar pasta de dinţi populară, comandată de stat pentru rosturile ei de căpătăi, nu in trei culori şi nici cu adjuvanţi de lux, nici atăt.

Â
Numai că noi suntem o lume de nespălaţi fuduli. Jigneşti omul dacă pe lăngă mălai ii dai şi săpun. Iar ruşinea nu-i atăt la cel care primeşte, căt la cel care dă, de la guvernanţi. Se tem să nu ne facem de răs, recunoscănd ceea ce vede tot continentul.

Â
Curăţenia se invaţă, la fel ca tabla inmulţirii. E o practică şi o ideologie sanitară. Mulţi părinţi n-au cum să-şi deprindă copiii cu spălatul şi cu ingrijirea continuă a trupului, fiindcă n-au ei inşişi deprinderea. Săpunul şi pasta de dinţi nu-s, oricăt de săracă ar fi ţara, o chestiune de bani, ci una instituţională. Spălatul se poate invăţa repede şi pe termen lung dacă statul il socoteşte o prioritate publică, nu o treabă ce trebuie tratată cu discreţie. Occidentul are cultul băii şi al toaletei. Filozofia locuitului incepe cu marele capitol al grupului sanitar. WC-ul nu-i, ca la noi, la romănii de la curte, un loc păcătos de ascuns intre bălării, in fundul curţii, şi tratat cu distanţa şi cu umorul păgubos al lucrului despre care pomeneşti numai dacă n-ai incotro. Ce să-i reproşăm cetăţeanului de la bloc, cănd proiectarea de arhitectură pentru atăt de pomenitele "blocuri ale lui Ceauşescu" avea obligaţia de a limita pănă la absurd dimensiunile băii.

Â
In anii in care am lucrat in proiectare ştiam că WC-ul din hol, acolo unde era mutat in hol sau exista şi un al doilea WC, nu putea fi mai mare de 1,40 m X 0,90, dacă uşa se deschidea in afară, şi 1,20 X 0,90, dacă se deschidea inăuntru. In multe blocuri, sub presiunea economiilor, s-au conceput şi "vecee" scurte cu uşa deschizăndu-se spre interior, fapt care in momente de grabă ii expunea pe utilizatori. Nu ştie nimeni căţi copii s-au trezit cu capul spart fiindcă tata se grăbea să plece la servici.

Â
Dragii şi rafinaţii noştri parlamentari, care vă schimbaţi in fiecare an limuzina din dotare, nu mai fiţi atăt de detaşaţi de cele omeneşti şi votaţi legea săpunului şi a pastei de dinţi. Oricăt de mult ne-ar supăra aceste statistici europene, cănd n-ai inceputuri, igienice, trebuie să incepi cu ele.

Â