Sărăcia s-a născut la sat

Criticul literar Dan C. Mihailescu remarca in cadrul unei dezbateri despre bogatie – ocazionata de relansarea serviciului de private banking al unei banci – ca Romania are mai mult o literatura a saraciei. Mergand mai departe pe aceasta linie se poate observa ca scriitorii saraciei si-au ales personajele, in special, din lumea satului, intr-o Romanie eminamente rurala. Asadar, cu cat populatia e mai disipata intr-o multitudine de comune si sate, in loc sa fie concentrata in cateva orase, cu atat productivitatea si competitivitatea sunt mai reduse. Asta pentru ca investitorii sunt atrasi de pietele mari, unde isi pot plasa usor marfurile si isi pot alege forta de munca. De aceea are Bucurestiul cel mai mare PIB/locuitor si cel mai redus somaj. De unde se vede ca laureatul Pre­miului Fisher pentru economie Johan Norberg avea dreptate cand zicea: 'Singura sansa a celor saraci, lipsiti de putere si relatii, este piata libera, doar acolo isi pot vinde forta de munca si pot porni o afacere'.

Dar pentru a limpezi pe deplin aceasta chestiune, e bine sa vedem si ceea ce spunea, in urma cu 90 de ani, celebrul economist austriac Ludwig von Mises. Conceptia liberala a vietii sociale a creat sistemul economic intemeiat pe diviziunea muncii. Expresia cea mai evidenta a economiei de schimb este asezarea oraseneasca, ce este cu putinta numai intr-o astfel de economie. In orase, doctrina liberala a fost dezvoltata intr-un sistem inchegat si in ele a gasit cei mai multi sustinatori. Dar, pe masura ce bogatia crestea mai mult si mai repede si cu cat crestea, in consecinta, numarul de imigranti de la sate catre orase, cu atat mai puternice deveneau ata­curile pe care liberalismul le sufe­rea din partea principiului violentei. Populatia venita de la tara isi gaseste curand locul in viata urbana si adopta repede la exterior maniere si purtari orasenesti, dar ramane vreme indelungata straina de gandirea civica. O filosofie sociala nu poate fi la fel de usor insusita ca o haina noua. Trebuie castigata, si anume castigata cu efortul gandirii. Astfel, gasim tot mereu in istorie ca epoci de crestere puternic progresiva a lumii de gandire liberala, cand bogatia se inmulteste o data cu dezvoltarea diviziunii muncii, alterneaza cu epoci in care principiul violentei incearca sa castige suprematia – in care bogatia descreste pentru ca diviziunea muncii decade. Cresterea oraselor si a vietii orasenesti a fost prea rapida; a fost mai mult extensiva decat intensiva. Noii locuitori ai oraselor au devenit cetateni in mod superficial, dar nu si in modul de gandire. Astfel, o data cu inmultirea lor, sentimentul civic a intrat in declin. De stanca aceasta s-au sfaramat toate epocile culturale animate de spiritul burghez al liberalismului; tot de stanca aceasta pare ca se va sfarama si propria noastra cultura burgheza, cea mai minunata din tot cursul istoriei. Mai amenintatori decat barbarii care asaltasera zidurile cetatii din afara sunt cetatenii neasimilati dinlauntru – aceia care sunt citadini numai ca aspect, dar nu si ca gandire.

In 1922, cand a aparut prima editie a lucrarii lui Mises din care am extras randurile de mai sus (Socialismul. O analiza economica si sociologica), 80% dintre romani locuiau in mediul rural si doar 20% in cel urban.

Au urmat anii de migratie fortata sat-oras, din vremea comunismului, si raportul a urcat pana la 55%-45% in favoarea mediului urban. Din pacate insa, Romania e la fel de saraca precum arata literatura. Desi a lepadat opincile, populatia venita de la tara in marile orase inca nu este asimilata si, mai grav, e manipulata de conducatori cu origine sanatoasa. Iata de ce bogatia descreste si divi­ziunea muncii decade.