Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un oras in care natura nu mai poate dezvalui peisaje de basm sau macar peisaje, din simplul motiv ca nu prea mai exista; doar cerul zilelor insorite care amesteca norii printre razele soarelui in forme si culori ce-ti taie rasuflarea (prin cerul noptii doar luna reuseste sa razbata, stele scanteind palid doar pe peretii camerelor de copii), un oras gri in care si cladirile te intristeaza, cele odata placute ochiului acum fiind niste ruine, un oras posomorat in care umerii sunt din ce in ce mai cazuti, iar ochii mijiti, ca si cum ar cauta in departare o parere de mai bine, in care cutele dintre sprancene s-au adancit, si nu din cauza varstei, iar momentele de veselie, date de puterea de a a face inca haz de necaz, sunt cele petrecute inauntru (cu familia, cu prietenii – cei care-au mai ramas prin tara), nu afara.
Un oras in care multi incearca sa o ia de la capat dupa ce au pierdut aproape tot, dar nu reusesc sa gaseasca acel 'capat', iar viitorul le pare doar o depanare de amintiri, un oras in care oamenii cauta si se agata de orice le-ar produce bucurie, dar orasul nu mai vrea sa le ofere asta (pardon, si-a impodobit de Sarbatori un kilomteru de bulevard central. N-are bani de dat pe prostii de-astea… Saracul oras bogat!). Un oras care nu mai poate oferi placerea unei plimbari in aer liber, pentru ca n-are ce arata – nici banci nu sunt iarna in caz ca ai vrea sa sezi –, ci doar prin mall-uri daca te tenteaza peisajul.
Un oras in care doar norocul te poate feri de hoti, iar daca nu esti norocos esti si vinovat. Un oras care nu-si respecta valorile amintindu-si de ele, vag, o data la zece ani…
Un oras pe care-l iubesc, dar din ce in ce mai greu, cum se intampla in cazul oricarei iubiri neimpartasite.
