x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sărbătoarea speranţei

0
Autor: Matei Vişniec 07 Ian 2011 - 09:25
Sărbătoarea speranţei Mihaela Marin/


145349-photo-by-mihaela-marin.jpgExistă o speranţă necesară în viaţa omului şi a societăţii umane: aceea că anul nou va fi mai bun decât anul vechi. O speranţă şi o iluzie, de fapt. Schim­bării anului trebuie să i se dea un sens, şi ins­tinctiv, omul speră că anul care vine va fi unul mai bun pentru sine şi pentru fa­milia sa, pentru afacerile sale şi pentru ţara sa, pentru umanitate în general. Ciclurile cosmice, calculate de savanţi şi in­terpretate de şarlatani, apar ca pur­tătoare de mesaje. Chinezii, dar şi alte popoare cu tradiţii milenare pretind că fiecare an nou are un anumit profil… Există ani de care oamenii se tem, cum sunt cei perfect rotunzi, gen anul 1000 sau 2000. Cifrele, încărcate şi ele de simboluri, au şi ele un cuvânt de spus în raporturile noastre emoţionale cu anii. Din punct de vedere fantasmatic, anul 2010 pare mai prietenos decât anul 2011. Cifra 10 este, în subconştientul nostru, mai plină de conotaţii generoase decât ciudata şi misterioasa cifră 11.

De fapt, ce nu imaginează omul ca să se autosugestioneze şi să asocieze trecerea anilor cu ideea de progres! Un anumit bun-simţ elementar ne spune că acumulările trebuie să ducă la ceva, la îmbunătăţirea vieţii noastre. Dacă o întreagă comunitate a muncit un an întreg, nu e normal ca anul care vine să fie mai bun decât anul care a trecut? În adâncul său, omul e făcut să spere că munca, experienţa, dezvoltarea raporturilor sociale, invenţiile şi acumularea de bunuri au un sens, duc la prosperitate. Din păcate, semnele lumii în care trăim sunt altele, greu de înţeles şi greu de acceptat.

Nici un politician nu mai promite astăzi în Europa o viaţă mai bună, ci reforme, deci implicit sacrificii. Nici un economist nu mai are o viziune clară legată de ieşirea din criză, ci doar consideră că anul 2011 va fi unul „crucial” în această privinţă. Cum a ajuns economia europeană într-o astfel de stare de precaritate, pe un continent cu acumulări spectaculoase la toate nivelurile, pare un mister. Cum de s-a deteriorat în acelaşi timp democraţia chiar pe continentul care a inventat-o, pare o aberaţie. Unii filozofi, cum ar fi de exemplu germanul Peter Sloterdijk, consideră că ne aflăm chiar într-o epocă „postrepublicană”, deci postdemocratică, oarecum comparabilă cu cea a epocii romane imperiale. Ce le dădea Cezar romanilor pentru a-i menţine într-o stare de excitaţie continuă şi pentru a le crea iluzia bunăstării, dar şi pentru a-i menţine departe de viaţa politică? Le dădea pâine şi circ. În limbajul contemporan, „pâine” înseamnă societatea de consum, iar „circ” înseamnă industria de divertisment. Pentru a rezuma, putem spune că ne aflăm astăzi pe un alt ciclu al istoriei, într-o fază comparabilă cu cea a decli­nului civilizaţiei romane. Industria de divertisment îl ţine astăzi pe om lipit de televizor, şi chiar atunci când priveşte o dezbatere politică el se uită, de fapt, tot la un spectacol. Sub presiunea acestei duble spălări de creier, cea exercitată de modelele societăţii de consum şi cea exercitată de industria de divertisment, omul contemporan se depolitizează treptat. Din când în când mai este chemat la vot, pentru că iluzia democraţiei trebuie întreţinută. Între două deplasări la urne însă, bietul cetăţean nu mai are nimic de spus, pe de o parte, întrucât vorbesc în locul lui cei pe care i-a ales, şi, pe de altă parte, pentru că îl ţine într-o stare de hipnoză televizorul sau computerul.

Acest tablou social este, din păcate, profilul anului 2011 şi al întregului deceniu care a început. Ceea ce nu înseamnă că oamenii nu au sărbătorit şi de data aceasta Anul Nou în spiritul în care i-a dresat societatea de consum: printr-un chef monstru, eventual eşalonat pe câteva zile, iar în multe cazuri cu etalare de bogăţie, modă, lux şi fanfaronadă.

Dacă Majestatea sa Timpul, cel care ne observă totuşi continuu, ne-ar întreba „ce aţi sărbătorit, totuşi, cu atâta fervoare în noaptea dinspre 31 decembrie spre 1 ianuarie?”, mulţi dintre noi n-ar şti ce să răspundă sau n-ar avea nici un răspuns inteligent de dat. Unii, încă mahmuri şi ameţiţi, ar spune totuşi: „Păi, am vrut să salutăm cum se cuvine venirea noului an…”.

Majestatea sa Timpul nu vorbeşte cu muritorii de rând, dar nu este exclus ca în mintea unora dintre cei care au băut, au dansat şi s-au dezlănţuit ca nebunii în noaptea Anului Nou să se nască o întrebare firavă, ca un dubiu: „Dar oare nu cumva am sărbătorit venirea unui monstru?”.

Cum spuneam însă, mintea omului nu este făcută să proceseze  astfel de interogaţii, ceea ce sărbătorim noi de Anul Nou de fapt este speranţa.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   cronica tulburătoare

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de