Sărmăluţe de la mămicuţa

● Un domn, cu înfăţişare de funcţionar la bancă, trece zilnic, la ora închiderii, prin toate consignaţiile şi magazinele cu anticuri din Centrul Vechi al Bucureştiului. E cu siguranţă un cunoscător, îşi spun negustorii, sperând la ziua când va şi cum­păra. Domnul însă nu-i nici cu­nos­că­tor şi nici om cu bani. Acesta e drumul lui de la slujbă spre tramvai. Dimineaţa, de la tramvai la bancă, o ia la picior, dar la plecare îşi îngăduie o mică divagaţie.

● Parisul e peste tot Paris, şi în centru, şi spre mar­gini. Nu e stradă în Paris care să nu fie în toa­te privinţele pari­ziană. Bu­cu­reş­tiul e Bu­cureşti numai în zona Universităţii şi pe câteva bulevar­de croite la în­ce­putul veacului trecut. În rest, Bu­cu­reştiul e tot un Piteşti şi un Giurgiu şi un Ba­cău. Parisul e Paris şi în alte ţări. Chiar şi în Bu­cu­reşti există colţuri de Paris. Pa­ri­sul a ex­por­tat Pa­ris. Bucu­reştiul a im­por­tat masiv lipsă de identitate a provinciei, iar în mahalale a adunat tot ce-i mai urât şi mai lipsit de durată din satele Bă­ră­ganului.

● Ar fi foarte interesant de consemnat de­fi­niţiile talentului, după cum sunt ele formulate de artiştii tineri, apoi de cei tre­cuţi de prima tinereţe şi aşa mai de­par­te. Definiţia talentului se modi­fică mult cu vârsta, iar la bătrâneţe mai pomenesc de talent doar artiştii care se întrea­bă dacă nu cumva şi-au greşit drumul în viaţă.

● Într-un apartament de patru camere, din care copiii au plecat la familiile lor, lăsându-i singuri pe părinţi, aceştia folosesc una dintre odăi pentru a pleca simbolic de acasă. Când nu se mai suportă, soţia sau soţul se închid în odaia care a fost cândva dormitorul copiilor, şi pun pe uşa închisă cu cheia un bilet: "nu deranjaţi, sunt
plecat, mă întorc spre seară".

● Ciorbiţă de văcuţă, grătărel de vă­cu­ţă...
E destul de probabil ca astfel de di­mi­nu­tivări să fie practicate doar la noi. Cior­bă de bou - sună oribil. Cuvântul tocăniţă nu mai e resimţit ca di­mi­nu­tiv. Tocana e altceva decât tocăniţa. Săr­mă­lu­ţe­le se chea­mă sarmale numai când sunt reci. De­vin sărmăluţe doar fierbinţi. La fel şi mă­mă­li­ga. Fierbinte e mămăliguţă. Mai mult decât temperatura e afectivitatea cu care mămicuţa şi bunicuţa complementează mâncărurile.

● Un fost coleg de facultate, care-mi părea foarte sigur pe el, pentru că vorbea puţin şi stătea mult timp încruntat îna­in­te de a avea o părere, mi se mărturiseşte, după mai bine de patru decenii, că a trăit conform cu nu ştiu ce vorbă spusă de mi­ne cu nu ştiu care prilej. Vrând să-mi facă o plăcere, fostul coleg m-a pus pe gân­duri. Spui, carevasăzică, o prostie ca să te dai mare, dar uite că lângă tine e cineva care te ia în grav, care te ia ca reper spiritual şi-şi strică viaţa, fiindcă admiră pe cine nu trebuie.