Satirul care fugărea cameristele şi tragedia greacă.

Grecia a devenit oficial cea mai ris­can­ta tara din lume – avand cel mai prost rating dintre toate tarile eva­luate de agentia de rating Stan­dard&Poor's. Este adevarat ca sunt unele tari neevaluate (precum Ira­nul), ca agentiile de rating au la randul lor autoritatea si credibilitatea puse la indoiala dupa ce au supraeva­luat performantele altor tari (ca Islanda), dar evidenta ramane. Pe pietele internationale rata dobanzii pentru titlurile de stat ale Greciei a ajuns la 17%, un procent enorm si care nu poate fi sustenabil (nu exista randamente in economia reala care sa permita Greciei returnarea unei astfel de dobanzi la datoria publica). Argentina, in anul declararii incapacitatii de plata (acum un deceniu), se imprumuta cu 16%. Desigur, nici alte tari europene nu o duc prea bine: Irlanda si Portugalia se imprumuta la peste 10% dobanda.

Declararea incapacitatii, fie si par­tiala, de plata a Greciei este o ches­tiune de timp; intrebarea nu mai este da­ca, ci cand. Intre timp, speculato­rii incearca sa profite si spera ca Ban­ca Centrala Europeana si FMI sa prelungeasca agonia, maximizand pro­fiturile creditorilor pe termen scurt.

Declararea incapacitatii de plata va echivala cu deschiderea cutiei Pandorei. Banca Centrala Europeana (BCE) intelege asta si incearca sa evite o astfel de situatie desi sansele nu sunt de partea ei. In aceasta incerca­re, BCE a ajuns un fel de rege Midas care transforma tot ce atinge in euro-obligatiuni in loc de aur.

Daca insa Grecia nu va onora toate datoriile, euro nu va mai exista in forma de astazi. Nici nu ar fi suprinzator. In tragedia greaca pe care o urmarim in direct, euro a fost calul troian. In burta sa s-au ascuns bancile germane, care detin astazi 70% din datoria Greciei.

Calcaiul lui Achile a fost Olimpiada din 2004. Se vorbeste foarte putin despre acest lucru, dar cheltuielile enorme de infrastructura, unele necesare, altele nu, dar toate facute intr-un ritm accelerat determinat de organizarea Olimpiadei de Vara in 2004, au lasat un gol imens in buget care a fost compensat cu o datorie a carei scadenta a venit acum. Activele sta­tului grec au ajuns un fel de Prometeu din care vor ciuguli in curand vulturii privatizarii.

Populatia Greciei este plina de Sisifi. Sarcina lor de a plati datoria este permanenta, chiar daca datoria s-ar reduce la jumatate sa zicem printr-o restructurare (incapacitate partiala de plata). Grecia insasi pare o uriasa Medusa – fiinta teribila cu serpi in loc de par, pe care Uniunea Europeana nu poate sa o priveasca in ochi pentru ca altfel proiectul politic european ar ingheta in timp.

Cu toate aceste probleme, singura explicatie pentru care euro se apreciaza fata de dolar este ca SUA au probleme si mai mari. Ceea ce spunea re­cent Roubini, si anume ca in 2013 vi­n­e cea mai mare dintre crize, poate fi citit si intr-o cheie referitoare la ca­pa­citatea SUA de plata a datoriilor.

Nu intamplator fostul sef al FMI a fost redus la rolul de satir care fugarea cameristele.

Viitorul este nesigur si probabil substantial diferit de ceea ce gandirea conventionala ar putea imagina. Din cauza interdependentelor din economia globala, inflatia nu mai este suficienta pentru a plati datoriile.

Daca toate acestea sunt reale, Pasarea Phoenix ramane simpla mitologie. Ma tem ca greul abia in­cepe pentru Grecia. Europa a inceput pe pamant cretan si se poate sfarsi tot acolo.

Starea naturala a economiei este dezechilibrul, asa cum sustine teoria heterodoxa. Ceea ce urmeaza dupa criza in economia globala nu este o perioada lunga de echilibru, ci o noua sursa de dezechilibre.