x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Satul Planetar

0
Autor: Dragos Moldovan 07 Apr 2010 - 00:00
Paştele, o sărbătoare prea mare pentru o lume atât de mică. ("Satul Planetar", adică Terra lui Marshall McLuhan, a devenit, prin intermediul internetului, o entitate care trebuie privită prin lupă pentru a desluşi oarece trăsături caracteristice.)
Există o vorbă care spune că există loc pentru toţi pe pământ. Aiurea. Aş! Vezi-ţi de treabă, dom'le, nu mai e loc pentru nici unul în plus, ş-aşa suntem mult prea mulţi.

Uită-te la noi cum ne îmbrâncim, cum ne săpăm semenul la temelie; în cazurile în care virtutea numită răbdare a fost epuizată sau e inexistentă, se procedează direct la crimă. Mai există o vorbă, cândva complementară celei pomenite mai sus, anume "a-ţi căuta un loc pe lume".

Acum cred că la asta se rezumă întregul efort existenţial al unui individ. Să prindă loc pe scaun în personalul vieţii care se târâie între haltele marcate pe un calendar cu un relief arhicunoscut. La rândul său, Paştele este marcat, încercuit cu roşu pe acest grafic al zilelor noastre ca reprezentând, nu-i aşa?, o foarte mare haltă în care cei care vor fi ajuns vor fi sărbătoriţi, întâmpinaţi cu muzică şi bucate alese.

Or, tocmai asta presupune sărbătoarea Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru: ieşirea din calendar! Renunţarea la cotidian pentru o perioadă de timp. Însă, paradox!, lucrurile astea, atunci când sunt cât de cât împlinite, devin subiect de actualitate! Ştire, news alert, minutele alocate acesteia sunt drămuite şi planificate cu rigurozitate.

Până la urmă, agresivitatea, cea care a devenit mediul de cultură în care ne dezvoltăm, este cea care împiedică evoluţia noastră firească, ne înălţăm spre cer ca un trunchi de copac răsucit, ciudat, nereprezentativ pentru specia din care face parte. Gândiţi-vă la propria agresivitate! Da, corect, puţină blândeţe, un dram de bunăvoinţă, niţică răbdare nu strică, însă fără ariergarda agresivităţii, toate astea n-ar avea nici o valoare, ar rămâne descoperite, iar dumneavoastră, nu-i aşa?, aţi părea un pămpălău.

Studiaţi după aceea relaţiile dintre colegii de serviciu, analizaţi la rece felul în care se adresează unul altuia vecinii de scară. În fine, priviţi-i pe reporterii care fac transmisii în direct "de pe teren". Lor nu le impune nimeni agresivitatea, pentru că nu au chipuri, când toţi sunt de-a valma, live. Nu, doamnelor şi domnilor, este felul de a fi al acestor adolescenţi care, cu siguranţă, urmăresc ceva în viaţă.

Totul este în direct şi extrem de aproape de fiecare din noi. Locuitorii din Bucureşti sting lumina împreună cu cei din Sydney. Suntem închişi într-o cutie din care numai prin nişte fante înguste mai putem întrezări cerul. Paştele, o sărbătoare prea mare pentru o lume atât de mică. Şi totuşi mai există o speranţă: Lucian Blaga spunea că veşnicia s-a născut la sat. Dar oare satul lui arăta precum cel al lui McLuhan?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de