Scenariu drăcesc în meciul Dinamo – Rapid

Premisele meciului Dinamo - Rapid nu m-au lucrat foarte tare la interes. Ba chiar credeam la un moment dat că cele două ore în care voi urmări respectiva întâmplare pot fi trecute în contul meseriei, şi nu în programul de voie. Dinamo şi-a bifat reuşitele din debutul campionatului intern printr-o mare chinuială. Eforturile lui Andone în tentativa de reşapare a unor relicve din lotul dinamovist sunt apreciabile. Dar chinuiala se agaţă mereu în aţe subţiri, aţe care se pot rupe în orice moment. Riscul de a paria pe Dinamo este, în consecinţă, prea mare. Rapidul, pe de altă parte, are şchioapă tocmai banca tehnică.

Nu mă poate convinge nimeni că Şumudică, în afară de faptul că e rapidist, în afară de faptul că este un băiat ascultător în relaţiile cu tăticii de club, în afară de faptul că se dă în spectacol pentru deliciul galeriei, mai ştie şi câte ceva despre gestionarea meseriaşă a unei echipe cu pretenţii. De aceea Rapidul poate rămâne în aer pe parcurs dacă în joc apar fracturi periculoase. Pentru că banca reacţionează încet spre deloc, pentru că intervenţiile de urgenţă în astfel de cazuri nu apar nici măcar din întâmplare. Diagnosticele cu care s-au ales Dinamo şi Rapid în debutul campionatului au rămas valabile şi după meciul de duminică seară. Dar alternanţa asigurată de combatanţi, în două reprize distincte, atât în gestionarea momentelor de graţie, cât şi a celor de prostie grea, au compus un scenariu de toată frumuseţea pentru meciul din Groapă. Un scenariu dat dracului, un scenariu care a împins realitatea până aproape de intimitatea absurdului.

Rapidul s-a spurcat la deliciile fotbalului în prima parte a meciului. A luat din joc tot ce-a vrut, tot ce-a poftit, iar Dinamo n-a avut nimic împotrivă. Herea era cât pe-aci să devină eroul meciul. La 2-0 pentru Rapid, aplaudacii păreau dispuşi să-i treacă la reuşite chiar şi ratarea aceea mare cât o carieră de succes. În pauza meciului, într-o emisiune a postului de televiziune care a efectuat transmisia în direct, un lifrici de comentator dădea buzna în verdicte definitive ca gâsca la dude. Pentru el, Rapidul câştigase deja meciul. Câştigase graţie scânteietorului Şumudică, antrenor de antrenor în comparaţie cu care Andone n-ar fi fost decât o zdreanţă de meseriaş. Explicabilă pledoaria! Cotonogii care ştiu ce înseamnă să fi persecutat la maturitate de nereuşitele copilăriei se mai scot între ei. Dar numai până la un moment dat.

Până la momentul adevărului care, de această dată, a fost pauza meciului. Pauză în care Şumudică, anesteziat de fericita întâmplare, a retras echipa din joc. Pauză în care Fălcosul, neîmpăcat cu soarta, a mutat în întâmpinarea reuşitei. Nu susţin că reţetele pauzelor de joc sunt obligatoriu infailibile. Dar, de această dată, mutările lui Andone au reuşit pe fondul inerţiei păguboase căreia i-a căzut victimă Şumudică. În repriza a doua, Dinamo şi-a numărat adversarul ca la box. Liviu Ganea a pus stratul victoriei dinamoviste. Lovitura de graţie i-a aparţinut însă lui Torje. Iar Marius Niculae are meritul de a nu-şi fi încurcat în nici un fel coechipierii. I-a asistat cu condescendenţă şi a rămas în teren doar ca biet cuier al banderolei de căpitan. Semn că Andone mai are de lucru la reşaparea relicvelor de la Dinamo. Victoriile, cum a fost şi cea realizată în compania Rapidului, îl ajută.