x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Schema Borcea & Turcu

Schema Borcea & Turcu

de Razvan Barbulescu    |    03 Oct 2009   •   00:00
Schema Borcea & Turcu

Să începem cu lucrurile bune. Guvernul doi pe-un loc al lui Boc vrea să demonstreze că ţara poate să meargă la fel de prost şi cu mai puţini miniştri. Matematica e simplă: cu cât vom avea mai multe ministere şi mai puţini miniştri, cu atât se vor scurge mai rapid cei patruzeci de ani care ne despart de salariile ca-n UE. Cu o condiţie, pe atunci UE să fie populată doar cu tâmpiţi care stau pe loc ca să ne-aştepte pe noi.

Scenă de cacao la meciul Dinamo - Panathinaikos. Întrucât meciul se juca fără spectatori, întreprinzătorul Borcea a pus pe picioare un grup mic, dar vioi, din care a făcut bici. A adunat o mână de inşi plini de viaţă, în stare să urle fără pauză din toţi bojocii. Vreo doi suflau în trompete, iar Shakira a dat într-o tobă până la leşin. În secunda ratării penaltiului, când s-a lăsat filmat doar din spate ca Ingrid Bergman la despărţirea de Humphrey Bogart în "Casablanca", chiar era să dea ochii spre ceafă.

Turcu, singurul intelectual din grup (în afara poetului suav al palmierilor, Agathon), îi dirija. Domne, să nu-ţi vină să crezi. Mâna asta de fiare a însufleţit toate secundele de glorie ale lui Dinamo, de la golul primit până la penaltiul ratat. Dacă erai amorţit de bere la vreun balcon din preajmă, n-ai fi zis că stadionul era gol. Grecilor, cam 200 la număr, li s-a fâlfâit şi nu li s-a auzit gura decât o dată şi bine, când au înscris. Dar echipa de zgomote Borcea & Turcu a speriat cartierul, ca şi cum Dinamo vuia de haite.

În situaţia asta se află Boc şi ce a mai rămas din Guvern, metafora Borcea-Turcu venindu-le ca o căciuliţă. Instalaţi câte doi pe-o cracă, miniştrii lui Boc se străduiesc să facă zgomot cât un stadion plin, să nu simtă electoratul că ţara e fără cap. În plus, îşi asumă şi strategia Împuşcatului, dând pensionarilor câteva procente de mălai (cam pe la jumătate din cât s-au scumpit produsele prin magazine), iar infrastructurii ţării câteva sute de milioane de roni, ca să pună şi primarii botul la alegeri.

Conform "Mişcării de rezistenţă" lansată de JN şi copiată prompt de alţii, golănia ar fi neruşinare crasă. Conform dicţionarului 123 urban, promisiunile ar căpăta forma dordoneilor. Căutaţi.

În consecinţă, unui număr mare de ministere îi revine un număr mic de miniştri. Cei mai capabili dintre cei... Spumă. Lovitura au dat-o Berceanu şi Udrea: Agricultura şi Mediul. Primul ar fi declarat bleg, dar onest că nu se pricepe la fenomenul agrar, deoarece agricultura nu (mai) poate deraia. Blonda însă şi-a frecat palmele. Mediul, ca ordonator de credite, se lipeşte de cosiţele ei gânditoare ca scociul.

Ba, dacă s-ar fi judecat echitabil ca în comunism, de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi, Udrea ar fi meritat şi ministerul dnei Plăcintă. I-ar fi rotunjit talentul şi bugetele, trei într-unul singur, chestie care pentru alegeri ar fi fost parfum. Dar ş-aşa. Ministerul Mediului va avea imn şi clip internaţional.

În timp ce pedeliştii ocupau avanposturile şi pârjoleau fântânile prin prefecturi, miniştrii lui Geoană goleau birourile, îşi cărau ghivecele şi eliberau carosabilul de BMW-urile cu care bătuseră aiurea drumul Cotrocenilor, motiv pentru care îţi pui întrebări asupra strategiei formaţiei lui Geoană condusă de Vanghelie.

Transpirând de la o televiziune la alta, Videanu ţine morţiş să ne convingă că misiunea Guvernului Boc la pătrat e să ducă ţara mai departe spre culmi în condiţii de stres. Deşi este evident că greii partidului pregătesc pionierii prezidenţiali pentru momentul pâine şi sare al alegerilor. Când ţara în sărbătoare va fi o horă, o sâmbră, o ilustrată din albumul de autor Land of Choice.

Meciul cu grecii a venit la ţanc. Strategul Borcea le-a dat şi ideea clipului de tranziţie: Boc la tobe, ceilalţi la alămuri. Fără îndoială, de la buricul lui Borcea, Băse va împrumuta şi dansul Shakirei, prestaţie care ne-a adus atâta succes loco şi internaţional.

Să încheiem cu lucrurile bune. Guvernul doi pe-un loc al lui Boc vrea să demonstreze că ţara poate să meargă la fel de prost şi cu mai puţini miniştri. Matematica e simplă: cu cât vom avea mai multe ministere şi mai puţini miniştri, cu atât se vor scurge mai rapid anii care ne despart de salariile din UE. Analiştii spun că-s vreo patruzeci. Dar asta cu o condiţie, pe atunci UE să fie populată doar cu tâmpiţi care stau pe loc ca să ne-aştepte pe noi.

În fine, şi apropo de dl Videanu. Dl Videanu zice că aripa demisionară a sa0crificat o ţară pentru un om. De ca şi cum aripa rămasă are alte aspiraţii. E drept, trebuie schimbat omul.

×
Subiecte în articol: editorial