Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Duminică de duminică, la orele 15:00, când tot Bucureştiul vegetează în
faţa televizorului, iar străzile sunt pustii, într-o cafenea din
Curtea Sticlarilor, de pe Şelari, se pune de o conspiraţie "de
subţire". Uneori şi o sută de tineri, în alte duminici mai puţini, în
altele mai mulţi vin aici la schimb de cărţi şi la împrieteniri.
Cuvântul la zi ar fi socializare, dar e impropriu, fiindcă întrunirea e una de spirit artistic. Mai potrivit decât de un cenaclu e să vorbim de o conjuraţie intelectuală.
Tinerii nu recită, nu citesc cu glas tare din scrierile lor, cărţile care circulă, dintr-un fond alcătuit la întâmplare şi din preferinţe răzleţe, sunt mai degrabă pretextul, decât subiectul. Nu exagerez mult zicând că se întâlneşte aici noua Junime cu înclinaţii socratice. E şcoala de duminică a celor care n-au cu cine sta de vorbă în timpul săptămânii. Locul de taifas al singuraticilor, al celor pe care îi însingurează lucrul intens cu mintea.
Să fi făcut parte, la douăzeci de ani, dintr-un astfel de cerc, unde nimeni nu vine s-o facă pe deşteptul, unde veleitarii nu găsesc dialog şi unde te simţi acasă, ca ins care gândeşte cu capul lui, aş fi fost fericit. Cenaclurile literare sunt un târg al vanităţilor. În duminica în care am fost invitat în Şelari, am fost adjudecat, cooptat, integrat sau cum vreţi să-i ziceţi acestui gen de incitare afectivă, într-un semiîntuneric neregizat, natural, nu de discotecă, de câţiva băieţi şi câteva fete şi trei ceasuri m-am simţit bine şi de-al lor.
Adunările acestea "de subţire" – cum li se spunea în veacul lui Eminescu – aveau loc în urbele cu Universitate, în casele unor cărturari cu stare, ca să li se poată asigura cooptaţilor un climat de civilizaţie, de confort european. Astăzi, lucrurile stau oarecum invers. Tinerii "de subţire", şcoliţi şi cu gusturi artistice exersate, refuză spaţiile foarte tehnologizate. Nici boemă nu e, dar nici constrângere instituţională. Din câte mi-am dat seama – fiindcă întâlnirea nu are un statut scris, un program formalizat, de grupare artistică – criteriul ordonator e compatibilitatea la idei mari şi frumoase. Cu alte cuvinte, vine cine vrea şi pleacă repede cine nu se găseşte cu nimeni. Nu trivializez dacă spun că e o atmosferă de peţit creator. Dialogul pe blog e lipsit de farmecul prezenţei. Oricât de ofertant e virtualul digital, nimic nu poate înlocui un zâmbet aprobator, o privire prietenoasă, memoria afectivă. Computerul poate fi programat să ofteze din când în când parfumat, să aibă unele reacţii mecanice copiind umanul, dar sufletul e altceva. Aş greşi dacă aş spune că excentrica adunare duminicală din Şelari e contra a tot ce-i greşit, vulgar, superficial din societatea românească. Nu tot ce-i bun e contra a tot ce-i rău.
Tot ce-i bun găseşte împlinire în sine, nu prin raportare. Omul are în fiinţa lui nevoia de regăsire armonioasă în ceilalţi.
