x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Schimbările!

0
Autor: Vasile Seicaru 27 Sep 2009 - 00:00
Schimbările!


Oamenii se schimbă în timp. Nu mai regăseşti aceiaşi oameni pe care-i ştiai, după 20, 30 de ani de când fiecare şi-a văzut de drumul lui. Să nu mai spun de schimbările intervenite în profesia fiecăruia. Unii pot evolua incredibil, alţii pot stagna, cei mai mulţi se complac, se mulţumesc cu ce au.



Am fost destul de recent în Galaţi, unde m-au invitat colegii şi foştii mei profesori din perioada facultăţii. Pe unii nu i-am mai recunoscut deloc, pe alţii foarte greu! În legătură cu mine, mulţi spuneau că m-am schimbat foarte puţin, ei neţinând cont că în timp m-au mai văzut la televizor, s-au mai obişnuit cu imaginea, cu figura mea în timp. Eu ştiu cel mai bine cât m-am schimbat, că aproape zilnic, dimineaţa, în baie înainte de a da cu apă pe faţă şi de a mă spăla pe dinţi, când ridic privirea, mă întâmpină din oglindă un chip pe care-l recunosc din ce în ce mai greu!

Şi stai aşa, că eu sunt cel mai obişnuit cu mine, cu faţa mea. Unii spun că timpul ar trece mai repede pentru ei de la o anumită vârstă, alţii că n-au timp să facă tot ce-şi propun pe parcursul unei zile... eu ştiu doar atât, să nu mă opresc, să nu o las mai moale, să continui cu drumurile, cu spectacolele, cu cântările... că asta mă ţine în priză, dacă mă opresc am prea mult timp să mă uit înapoi şi nu e-n regulă, şi aşa zodia mea nu mă prea ajută în acest sens.

Apoi muzica asta, muzica pe care eu o văd ca pe un zbor, unul deliberat, muzica, cea care-mi dă zilnic târcoale, cea care se schimbă neîncetat, cea care evoluează, cea care mă face să cred că uneori rămân cu mult în urmă, că nu mai fac faţă noilor valuri, sti­luri, tentaţii. Pe de altă parte, când mă gândesc la un al­bum nou, la un proiect nou, eu tot la stilul meu ră­mân, doar că mă străduiesc să sune mai bine. În pe­rioada anilor '90 am vrut să schimb ceva în legătură cu stilul meu. Am imprimat un album cântând altfel, mai gutural, mai voit răguşit, mai dur oarecum. Un album pe care eu l-am considerat un tribut adus lui Vladimir Vîsotski, marele actor, marele cântăreţ, marele patriot rus.

Albumul a apărut la Electrecord, nu prea a interesat pe nimeni... ba mai mult, unii spuneau că mi-am pierdut vocea, că sunt terminat (în acea perioadă eu renunţând definitiv la carne şi mâncare gătită, mâncând numai produse vegetale, făcând foarte multă mişcare, aşadar slăbind mult, asta contribuind vizibil la schimbările voite, interve­nite în stilul meu muzical... unii spunând pe la colţuri că ar trebui să-mi fac analizele, că prea am slăbit, că prea am răguşit... şi cânt atât de răguşit!).

Nu m-a mi­rat nimic, pentru că astfel am mai cunoscut oamenii, dar am şi aflat că există o singură cale spre o anumită curăţenie interioară proprie în legătură cu apropierea ta de Dumnezeu, spre vindecarea de orice fel, inclusiv a sufletului. În acea perioadă m-am simţit cel mai bine, am început să scriu propriile versuri la cântecele mele (unele nu s-au ridicat niciodată la nivelul celor cântate anterior), dar pentru mine încercarea asta nu a fost decât o provocare faţă de mine însumi, cântece cum ar fi «Domnule maior», «Între om şi cer» sau «Paradisul raiul sfânt», fiind cu adresă directă la o categorie de ascultători mai specială, că există şi aşa ceva, şi eu lor m-am adresat atunci în mod special, cântecele de pe acel album nefiind deloc comerciale.

După mine, schimbările intervenite în viaţa sau activitatea unui individ, fie el şi artist, nu pot fi decât benefice, însă depinde mult de felul în care sunt ele interceptate, primite, întâmpinate. Dacă schimbarea e numai sub aspect vestimentar, de look, o schimbare doar de imagine, fără una strict profesională, profesionistă, atunci nu e atins nici un punct care ar putea viza vreo evoluţie, se ajunge doar la un succes de moment, existând pericolul ca artistul să dispară definitiv din atenţia publicului... dar de asta nu sunt preocupaţi impresarii, unii producători, sau me­nagerii care sunt, şi „luptă" acum în jungla showbusiness-ului autohton, atât de colorat, original dar atât de neprofesionist!

Zic şi io acolo, că mi-s uom, nu pom, nu vă supăraţi!
Citeşte mai multe despre:   cutia cu romantism

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de