x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Scoala fara scoala

Scoala fara scoala

de Dan Constantin    |    17 Sep 2006   •   00:00
Scoala fara scoala

Mai avem doar un hop pana vom deschide anul de invatamant intr-o tara fara scoli, fara elevi, fara dascali. Cu Gigi batand talanga in amintirea zilei de 15 septembrie, inmormantata la scoala vietii

Inceput penibil de an scolar. Milioanele de elevi, zecile de mii de profesori si familiile din care provin au bifat inca un start gresit, memoria nelasandu-ne cu amagirea ca doar acest 15 septembrie a insemnat un esec. De multi ani, cadrele didactice sunt tratate cu dispret suveran de mai-marii zilei, de multi ani banii pentru modernizarea infrastructurii scolare se dau pe sponci. Politrucii de la toate nivelurile, multi ajunsi in demnitati politice doar cu diplome luate la scoala vietii, dau atentie invatamantului cata i-au acordat si in tinerete.

Sa nu cadem in pacatul sa punem anatema doar pe aceasta perioada in care valorile morale sunt grav tulburate.

Scoala a fost mereu o oglinda a societatii romanesti. Intorcandu-ne cu sase decenii in urma, Armand Calinescu, interimar in 1938 la Ministerul Educatiei Nationale, declara ca a gasit in institutie "o harababura nemaipomenita". El preciza ca "in sectorul Educatiei Nationale exista o carenta a autoritatii si o gresita indrumare a invatamantului", adaugand ca "aceasta stare de lucruri constituie o primejdie pentru starea de maine, caci scoate generatia tanara din fagasul normal".

Daca un alt Armand Calinescu l-ar inlocui acum din functie pe dl Mihai Hardau, cuvintele rostite de marele om politic in 1938 sunt perfect valabile. O politizare in favoarea lichelelor si profitorilor, o slugarnicie a conducerilor de scoli in fata administratiei nu reprezinta decat consecintele degradarii sistemului de educatie din Romania. Profesorii si invatatorii sunt umiliti prin salarii de mizerie, iar protestul lor a fost constant ignorat cu argumente golanesti de Guvern si, mai nou, de Presedintie.

In loc sa il demita pe ministrul Hardau asta-vara, cand subiectele la examene se vindeau la liber prin oras, premierul Tariceanu a scapat doar de prietena familiei prezidentului. Acelasi Hardau spune ca scolile pot functiona fara aviz sanitar, ca asa se intampla de ani de zile, Sanepid-ul condus de liberali agitand inutil apele. Presedintele, la randu-i, se declara suparat pe sindicalistii care au stricat balul programat al politicienilor pentru 15 septembrie. Le bate obrazul ca au stricat placerea copiilor care veneau cu emotie in prima zi de scoala, alegand mitingul in locul festivismului fara substanta. 30 la suta dintre scoli sunt cu lucrarile neterminate, multe stau sa se prabuseasca, dar e bine, potrivit sefului statului, sa privim de 15 septembrie spre partea plina a paharului. Timp pentru negociat salariile profesorilor sa tot fie pana la Revelion.

Cosmetizand realitatea dramatica din invatamant, uitam ca fata de 1990 numarul unitatilor scolare s-a redus de la 30.000 la 14.000, iar analfabetii au depasit milionul.

Mai avem doar un hop pana vom deschide anul de invatamant intr-o tara fara scoli, fara elevi, fara dascali. Cu Gigi batand talanga in amintirea zilei de 15 septembrie, inmormantata la scoala vietii.
×
Subiecte în articol: editorial scoala