x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Şcoala românească scoate tâmpiţi

0
Autor: Adrian Păunescu 22 Iun 2009 - 00:00

O teribilă concluzie de conştiinţă a pre­şe­dintelui: şcoala românească scoate tâm­piţi. Supăraţi că preşedintele Băsescu critică pe toată lumea, dar nu vede bârna aflată într-unul din ochii săi, am parcurs cu legitimă mândrie patriotică şi revo­lu­ţionară această autoanaliză necruţătoare pe care domnia-sa a făcut-o, pornind de la experienţa şcolii româneşti pe care a ab­solvit-o: şcoala românească scoate tâm­piţi.



Un timp, ne-am iluzionat că ne­ier­­tă­torul lider zice aşa numai de formă, ca să adoarmă vigilenţa naţiei. Dar ne-am convins că domnia-sa insistă în această so­­luţie: şcoala românească scoate tâm­piţi. Când cerea ministerului de resort să se mai termine cu filosofii şi să se producă tinichigii şi chelneri, părea că, nu o concepţie, ci un sentiment spontan i-a declanşat cuvintele. Nu era aşa. Preşedintele chiar gândeşte în această direcţie. Preşedintele este absolventul şcolii ro­mâ­neşti, despre care şi-a luat curajul istoric să afirme că scoate numai tâmpiţi.

Dacă medicii şi-ar aplica asupra lor înşişi metodele de diagnostic şi de tratament, cu care-i onorează pe alţii, am ve­dea cohorte de doctori longevivi, supra­vieţuind tuturor provocărilor vieţii. Dacă inginerii care construiesc poduri s-ar muta, cu masă şi casă sub ele, atunci toate aceste construcţii nu s-ar uza prea uşor şi ar reuşi să dea celor care le-au făcut sentimentul datoriei împlinite. Între toţi muritorii, numai preşedintele nostru, cu privirea sa stereo-învăluitoare, a găsit resorturile îndrăznelii publice şi a citit cu voce tare concluziile raportului de ţară: şcoala românească scoate tâmpiţi.

Un proces de conştiinţă subtil şi-a făcut focosul tribun al şcolii româneşti, în zilele şi nopţile care au urmat celeilalte subtile şi zguduitoare revelaţii, cu care a aruncat în aer ierarhiile sociale: ne trebuie tinichigii şi chelneri, nu filosofi. Cui ar fi putut să-i dea prin cap o asemenea idee? Şi cine ar fi avut tăria de caracter de a se lăsa obsedat de propria revelaţie, asupra căreia a simţit totuşi nevoia să revină, spre a o face şi mai clară? În acest scop, tinichigiul-şef a mărturisit filosofului-şef că el, de fapt, a vrut să spună tâmpiţi, dar ceva l-a făcut să pronunţe: filosofi. E şi mai adâncă observaţia. Înseamnă că subconştientul prezidenţial nu părăseşte, nici dimineaţa, nici seara, conştientul prezidenţial.

Operaţiunea pe care o realizau mânjii noii generaţii, în satele cu cai, îi condu­cea pe gospodari la ideea că respectivii că­luţi se încură. Vecinii se lăudau între ei cu această capacitate a mânjilor de a nu sta locului, de a provoca tot felul de evenimente şi revelaţii, nestăpâniţi în regimul lor de tinereţe năbădăioasă. Când, însă, se maturizau şi îmbătrâneau, caii nu se mai puteau încura. Ei deveneau nărăvaşi, mai şi răsturnau căruţa la care trăgeau, loveau copiii cu copita, se lăsau greu potcoviţi, consumau mult şi dădeau probleme tu­tu­ror celor din jur. Există, probabil, o vâr­s­tă a mânjilor care se încură, aşa cum există şi o vârstă a cailor care nu ascultă decât de bici şi de hăţuri. Şi nimic nu-i mai urât decât inadecvarea cailor bă­trâni. Ei sunt pândiţi de un involuntar ridicol şi pot provoca tragedii involuntare.

Preşedintele Băsescu a intrat până la tâm­ple într-o situaţie fără ieşire. Cum poa­te explica liderul felul tranşant în ca­re şi-a dat palme în public? Dacă domnia sa venea de la şcoala de pinguini de la Pol şi, planând asupra României, vedea şi măr­turisea cele aflate în discuţie, încă ar fi fost de înţeles această radicalitate zgomotoasă în care roţile din spate ale ma­şinii aruncă noroi cu atâta violenţă, încât noroiul ajunge şi pe parbrizul maşinii respective. Unele episoade din lupta adolescentului Băsescu cu rigorile şcolii ne-au fost prezentate, tot de domnia-sa, când a făcut elogiul ideii de elev care nu învaţă, care nu se educă şi nu se instruieşte.

Diverşi dascăli, şi nu puţini părinţi, au reacţionat negativ la oda, închinată de cel care devenise preşedinte al unei ţări, elevului deloc fruntaş care fusese. Era ce­va, dar nu chiar ce a îndrăznit de curând: Traian Băsescu nu declarase că şcoala ro­mâ­nească scoate tâmpiţi. Se pu­tea înţelege ceva din această filosofie a gră­di­nii zoo, dacă nu chiar proclamaţia pe na­ţi­une, cu valoare generalizatoare, me­nită să descurajeze pe toţi fericiţii care cred că şcoala e importantă, că prin şcoa­lă se ajunge la un nivel mai bun de viaţă, nu-i nevoie să fii doar femeie de serviciu, doar picollo, doar analfabet, se poate as­pi­ra şi la un titlu de intelectual, nu mai sunt pedepse aşa de aspre pentru cei care au slăbiciunea de a deveni medici, in­gi­neri, filosofi. Dar, în fine, poate preşedintele ştie ceva şi nouă încă nu ne-a spus.

De astfel de oameni cu conştiinţa trează şi cu simţul jertfei în tot ceea ce fac e nevoie pentru a scoate România din criza morală. O dată recunoscută, cu băr­bătească tărie, situaţia reală, şi anume că şcoala românească scoate tâmpiţi, pri­mul pas către îndreptarea şi vindecarea situaţiei s-a şi produs. Dacă însuşi acest produs, aproape unic al şcolii româneşti, domnul preşedinte Traian Băsescu, re­cunoaşte, ca pe o convulsie de recunoş­tinţă, faptul că şcoala românească scoate tâmpiţi şi, în acest fel, e alături de noi toţi, în bătălia pentru consolidarea unei ade­vărate lumi a tâmpiţilor, înseamnă că nimic nu e pierdut. Ne putem baza pe noi, ne putem baza pe preşedinte. Tâmpenia care ne leagă este indestructibilă. Şi, probabil, nevindecabilă.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   scoala,   scoate

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de