Scobitoarea

Titlul, poate cam pretenţios, dar perfect real, apare pe coperta celei mai recente cărţi scrise de Henry Petroski, profesor de inginerie civilă şi popularizator.

Titlul, poate cam pretenţios, dar perfect real, apare pe coperta celei mai recente cărţi scrise de Henry Petroski, profesor de inginerie civilă şi popularizator. Ce s-ar putea spune despre un inginer membru in 24 de asociaţii profesionale de prima mănă, autor a 14 cărţi, analist al atentatului din 11 septembrie 2001? Textul ăsta incepe să sune ca primul paragraf din "Love Story". Regretabil, dar uşor de corectat.

Istoria şi evoluţia creionului reprezintă doar unul dintre exemple. Apărut prin secolul al XIV-lea, pe cănd nu era decăt o baghetă de grafit infăşurată in sfoară, creionul ajunge să fie astăzi produsul unei tehnologii cu adevărat de vărf. Pare foarte simplu, dar el nu mai este de multă vreme un obiect artizanal, nimeni nu l-ar putea fabrica la el acasă, chiar dacă ar avea la dispoziţie şi lemnul, şi grafitul, şi vopseaua.

Un subiect mult mai serios este prăbuşirea celor doi zgărie-nori World Trade Center după atentatul terorist din 11 septembrie. "In prima secvenţă văzută la televiziune, unul dintre turnuri era lovit de un avion, relativ aproape de acoperiş. A inceput să ardă. Cred că era acolo destul combustibil de aviaţie pentru a se ajunge la temperaturi ridicate", ne spune autorul. "Intre timp, un al doilea avion a lovit celălalt turn, mult mai jos. A izbucnit incă un incendiu."

In continuare, Petroski ne informează că "structura de oţel a clădirilor nu poate suporta incendiile de lungă durată. Focul a inmuiat oţelul şi a declanşat un fel de reacţie in lanţ, imposibil de oprit. Clădirile s-au prăbuşit pe verticală, ca in cazul unei demolări controlate".

Detaliu suplimentar, unul dintre terorişti, Mohammed Atta, care a orchestrat atacul criminal, era inginer, specialist in structuri de rezistenţă. Prilej de a reveni in forţă la teoriile conspiraţiei.

Construcţia celebrului baraj de la cele trei strămtori ale fluviului Yangtze este relatată in termeni uneori de-a dreptul poetici. La fel şi fanteziile arhitecturale, dublate de o rafinată inţelegere a ştiinţei materialelor, imaginate şi clădite de Santiago Calatrava, precum "sucursala" din Bilbao a Muzeului Guggenheim.

Dar după atătea binemeritate succese, masivul (443 de pagini!) tom dedicat scobitorii a fost primit cu mari rezerve. Ziaristul Joe Queenan il atacă nemilos pe Hanry Petroski, pe care il acuză că merge prea departe cu banalitatea obiectelor studiate. El nu se lasă cucerit de povestea impăratului roman Nero, care apărea la petreceri cu o scobitoare de argint intre dinţi. Nu-l interesează deloc povestea tragicei morţi a scriitorului Sherwood Anderson, provocată de inghiţirea unui fragment de scobitoare.

Chiar dacă scobitul in dinţi este considerat de specialişti ca fiind unul dintre cele mai vechi obiceiuri umane, poate cel mai vechi, chiar dacă prima scobitoare ar putea avea venerabila vărstă de două milioane de ani, criticul refuză să recunoască valoarea cărţii.

La urma urmei, spune el, scobitoarea nu rezistă comparaţiei cu mult mai tănăra furculiţă (nici cu lingura) şi e departe de importanţa calculatorului sau a iPod-ului. O fi ea mai interesantă decăt capsa sau garnitura de cauciuc, dar păleşte pe lăngă şurub şi piuliţă. Nu are farmecul antropologic al perucii şi corsetului şi nici seriozitatea armurii sau importanţa istorică a scării de şa sau a şiretului de pantof.

Puţin ne pasă că primele cutii cu scobitori purtau mesaje legate de pericolul imitaţiilor văndute pe sub mănă sau că produsele norvegiene din secolul al XIX-lea erau prezentate pe un suport in formă de broască ţestoasă. Subiectul, ne asigură Queenan, care reuşeşte să scrie trei pagini de pamflet antiscobitoare, nu merită atăta bătaie de cap. Cartea are oarecare succes, poate şi fiindcă unii cititori o consideră o satiră la adresa erudiţiei exagerate.

Căt despre interdicţiile legate de bunele maniere...

Acum mulţi ani m-am bucurat de povestirea unui celebru grafician, care, negăsind scobitori pe masa unui restaurant din Elveţia, şi-a confecţionat una dintr-un chibrit. Un ospătar apărut lăngă masa lui i-a explicat unde se află toaleta pentru bărbaţi.