x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Şcoli de stat sau şcoli de muncit?

0
Autor: Ionuț Bălan 24 Apr 2008 - 00:00

Ocupaţi cu reforma, profesorii au uitat de elevi

Ocupaţi cu reforma, profesorii au uitat de elevi

 

Preşedintele Traian Băsescu a comparat instituţiile de învă­ţămînt superior cu nişte fa­brici de diplome şi a declarat că mediul universitar “n-a fost niciodată în progres în ultimii 18 ani”. Mi­nistrul Educaţiei i-a replicat că aruncă jigniri fără să aibă probe, iar fostul preşedinte, prof. univ. Emil Constantinescu, a încercat să-l pună la punct, zicîndu-i că are o educaţie ru­dimentară pentru a analiza mediul academic.

Totuşi, cererea şi oferta nu se întîlnesc pe piaţa muncii, şi asta n-are a face cu educaţia presupus precară a lui Băsescu. Lipsa probelor punctuale – care face să fie jigniţi “profesori de o pregătire superioară indubitabilă” şi “studenţi conştiincioşi care înţeleg să nu-şi trişeze viitorul” – este irelevantă, faţă de tes­tul realităţii. Antreprenorii din Ro­mâ­nia nu prea riscă să angajeze ti­neri nepregătiţi, preferînd să-şi păs­treze lucrătorii existenţi indiferent cît de scandaloase li se par pretenţiile lor salariale.

Cum se verifică această relaţie? Şomajul în rîndul populaţiei tinere se ridică la 21,6% – locul doi în Uniunea Europeană. În UE, în ansamblu, rata şomajului în rîndul tinerilor se pla­sea­ză la 14,8%. Rata şomajului în rîndul tinerilor e de patru ori mai mare ca în cazul populaţiei de peste 25 de ani.

Care ar fi explicaţia? La prima vedere, una culturală: mulţi nu sînt învăţaţi să muncească de tineri, evită munca urmînd forme de învăţămînt de care nu sînt interesaţi şi de pe urma cărora intră în procesul muncii avînd cunoştinţe deficitare. Numai că inadaptarea lor la piaţa muncii nu are doar un caracter subiectiv – lipsa lor de interes, ci şi unul obiectiv – calitatea dezastruoasă a învăţămîntului. Datele statistice arată că economia cere ingineri şi tehnicieni, dar primeşte în schimb birocraţi. Există o nepotrivire clară între ce cere piaţa şi ce oferă învăţămîntul de stat.

Dacă preşedintele a ridicat o pro­blemă reală, nu înseamnă şi că a oferit soluţii. Afirmaţia că “un  mediul competitiv” este “singura soluţie viabilă pentru progresul societăţii româ­neşti” e cel mult o frază decupată dintr-un discurs politic. Putea să po­menească măcar de calitatea cheltuielilor publice cu educaţia. De necesitatea de creştere a transparenţei acestora: procentele din salariul brut încasate de la contribuabili pentru învăţămînt să fie evidenţiate separat – ca la pensii, sănătate sau şomaj –, pentru ca plătitorii de impozite să vadă dacă serviciile educaţionale primite merită banii pe care-i dau. Sper că v-aţi dat seama pînă acum că în măsura în care educaţia de stat e finanţată din taxe şi impozite, sintagma “învăţămîntul de stat este gratuit” e doar o figură de stil...

În fine, dacă şeful statului tot s-a apucat să aducă în discuţie o temă atît de complicată, haideţi să vedem cum ar fi trebuit să sune – dusă pînă la capăt – ideea cu mediul competitiv. Toată lumea e de acord că servi­ciile coafezelor, avocaţilor şi intermediarilor de imobile pot fi lăsate pe mîna sectorului privat. Dar sînt mulţi cei care cred că învăţămîntul trebuie să fie exclusiv în sfera statului. Aceleaşi persoane care consideră că educaţia trebuie să rămînă monopol de stat îşi manifestă nemulţumirea cînd profesorul nu-şi învaţă mai nimic elevii la şcoală, în schimb le ia bani pe meditaţii. E limpede că e nevoie de competiţie şi în acest sector pe care inerţia îl consideră ca fiind al statului.

Cum s-ar putea face asta? La nivelul instituţiilor de în­vă­ţămînt, în loc să se împartă banii direct şcolilor de stat şi exclusiv lor, pot fi distribuite aceleaşi sume sub formă de cupoane educaţionale familiilor elevilor. Fie­care şcoală ar primi de la buget o anumită sumă, proporţional cu nu­mărul de cupoane obţinute. Numărul de cupoane adunate de fiecare şcoa­lă ar reflecta opiniile părinţilor care au ales şcoala respectivă. În acest fel, între şcoli – indiferent că sînt de stat sau private – ar apărea concu­renţa.

Dacă ar apărea competiţia pe bani, profesorii nu şi-ar mai permite să nu arate nimic la şcoală. Ei trebuie să demonstreze că sînt buni, altfel vor fi daţi afară de manageri, sub impulsul “votului” părinţilor care-şi pot muta copiii la altă şcoală.

Ideea cupoanelor educaţionale pare de origine extraterestră în România anului 2008, dar introdu­cerea sistemului de “vouchers” (cupoane) pornită din Statele Unite ia o amploare deosebită în ţările UE, fiind deja aplicată în Suedia, Olanda sau Italia. Aceasta pare forma cea mai potrivită pentru a asigura copiilor o şcolarizare de calitate. Părinţii pot alege între şcolile bune şi cele proaste. Iar pe baza competiţiei între şcoli şi a unui stat redus ca dimensiuni – care n-ar mai concura neloial sectorul privat prin extinderea birocraţiei – tînărului absolvent de liceu i-ar fi foarte uşor să-şi aleagă “fabrica de diplome”, fiindcă piaţa l-ar ghida exact către ceea ce are nevoie.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   stat

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de