x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Scrisoare către Dumnezeu

0
Autor: Ştefan Mitroi 28 Dec 2010 - 18:18

De ce acum? Fiindcă peste numai trei zile lumea se pregăteşte s-o ia din nou de la capăt. Şi fiindcă mi-e teamă, mi-e foarte teamă c-o va face la fel ca în fiecare din anii trecuţi. Ce dulce violenţă a speranţei!, vorba unei jurnaliste franceze. Ce magnific spectacol al minciunii c-o să fie mai bine! Da, o să fie, dar nu faţă de anul ce tocmai se-ncheie, ci faţă de celălalt, care va veni după.

Cum bine ştii, Îţi trimit în fiecare zi câte-o scrisoare. Chiar dacă n-am primit răspuns la nici una dintre ele, cred în continuare în puterea Ta de a-mi citi gândurile. De data aceasta mi-am luat îndrăzneala de a face pu­blice gândurile mele, pentru a se şti că nu vreau să-ţi cer nimic pentru mine şi ai mei. Nu că n-am avea nevoie. Mă gândesc însă la nevoile altora şi aproape că-mi vine să mor de ruşine faţă de cât de mult pot avea eu, chiar dacă multul acesta este revoltător de puţin comparativ cu cât au alţii. Şi totuşi o să-ţi cer ceva şi pentru mine. E vorba despre sufletele părinţilor mei. Ai, rogu-Te, grijă de ele. Nu-ţi cer să le aşezi în dreapta Ta. Câţi să încapă şi acolo? Că se înghesuie tot mai mulţi oameni spre lumea cealaltă, ceea ce poate fi o dovadă că e vorba într-adevăr despre o lume mai bună. Eu îmi doresc însă ca lu­mea de aici, de pe pământ, să fie aşa. La cât de mare e puterea Ta şi la cât de mult iubeşti sau ar trebui să iubeşti oamenii, zău că se poate!

De aceea Îţi şi scriu, cerându-ţi câteva lucruri. Tu, care conduci universul, îi conduci şi pe cei care conduc lumea. Zi-le acestora că există, încă mai există şi altfel de iubire decât cea faţă de ei înşişi. Ca să găsească drumul spre ea, aprinde-le un strop de lumină în inimă. Pune un pic mai multă iubire acolo unde este prea des întunericul şi subţiază ura cu mângâierea tandră a luminii. Nu-ţi cer să înfiinţezi un minister al fericirii pe pământ, deşi n-ar strica. Te rog numai să-i mai tai deznădejdii din aripi, prea şi-a luat-o în cap! Şi Te mai rog să-ţi aduci aminte că ai fost şi Tu odată copil. Aşa că nu-i mai lăsa pe copii să înveţe de mici foamea şi frica. Au destul timp să se ocupe mai târziu de aceste lucruri importante.

Dacă eşti, aşa cum se spune, bătrân, de ce laşi, Doamne, toată singurătatea din lume pe umerii tot mai ne­putincioşi ai bătrânilor? Cum să se ridice la cer, atunci când le vine rân­dul, c-o asemenea povară în cârcă? Dacă-ai şti, Tu, care ştii totul, ştii desigur şi fleacul acesta, câţi oameni aşteaptă binele să le treacă pragul! Dar răul, având picioarele mai lungi, i-o ia mai mereu înainte. N-ar fi cine ştie ce pentru Tine să-i mai scurtezi acestuia din picioare, altfel încât binele să ajungă el primul acolo unde este aşteptat. Ai milă de speranţa celor care aşteaptă! Tu eşti mare şi bun. Eşti sau ai putea să fii astfel. Ca să nu mă-ndoiesc nici o clipă de faptul că oamenii sunt făcuţi după chi­pul şi asemănarea Ta, fă-le acestora suflete mai frumoase.

Şi fă-i mai pu­ternici pe cei slabi şi mai slabi pe cei cu prea multă putere. Dă-le celor care n-au. Nu se poate trăi doar cu dra­goste fără pâine şi nici doar cu pâine fără dragoste! Învaţă-ne să nu ne pierdem curajul şi mai ales să nu putem spune niciodată ceea ce ţi-a spus recent un alt francez: Dragul meu Dumnezeu, dat fiind ceea ce au făcut oamenii pentru Tine, ai fi putut măcar să-ţi dai osteneala să exişti!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de