x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Scrisoare din sat

0
Autor: Lucian Avramescu 31 Aug 2005 - 00:00

Am deschis si eu televizorul in aceasta dimineata, impins de o trebuinta inainte de a-mi scrie ciornele. Simteam nevoia unei reconectari la lumea din care vin, pentru a nu parea cu totul cazut din luna. Si ce am auzit si vazut?! Crainici gravi si politicieni agitati vorbeau despre urmarirea penala a lui Eminescu (Mihai!), vanarea pentru santaj a lui Mihai Eminescu s.a.m.d.

In epoca de glorioasa si ferma justitie Traian Basescu-Monica Macovei, literatura romana clasica, protejata pana acum intre zidurile de carton ale copertilor, a ajuns penala. Mihai Eminescu - "vanat pentru santaj", Eminescu - "intrat in vizorul procurorilor" sau Eminescu - "da frisoane politicienilor", iata formule care m-au socat in dimineata zilei de marti, 30 august, deschizand dupa o carantina media de cinci zile, pe care mi-am impus-o fara regrete, televizorul. Ma aflu, de aproape o saptamana, la Sangeru, intr-un linistit exil benevol, ferit de telefoane si intr-un raport antiseptic cu tot ce ar putea avea atingere cu meseria mea gazetareasca. N-am citit un ziar in tot acest interval de timp, n-am rasucit sfarcul negru al radioului vechi, inca in stare de functionare, care sta intr-un colt al odaii din vremea bunicului, si am ignorat cu detasare tasta televizorului.

Din balconul casei din piatra, un conac vechi de o suta de ani, construit de tatal tatalui meu, Victor Avramescu, ajuns prin confiscare, timp de 50 de ani, sediu de colhoz, primarie, CEC, magazie de ingrasaminte chimice, scoala, casa de odihna a activistului raional, fiecare din intrebuintari adaugand cota ei de dispret si ruinare celei mai rasarite gospodarii a zonei, ma bucur matinal de privelistea dealurilor verzi, impadurite si, pe alocuri, imblanite somptuos cu livezi. In aer se simte inceputul de toamna, iar ieri, in ziua taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul, zi vestita de clopotele celor doua biserici din sat, sarbatoare cu chef pentru o buna parte din localnici, a plouat nimicitor timp de un sfert de ora. Cerul si pamantul s-au unit intr-un acvariu compact si am avut imaginea apocalipsei. Din fericire, ravenele, riduri vechi pe care le stiu din copilarie pe obrajii versantilor, n-au apucat sa se umple, iar valea toata a Cricovului a scapat fara pagube. Doar spaima, reactivata, in sufletele oamenilor prinsi, multi dintre ei, la strans fanul. Am avut imaginea blestemului cazut peste atatia amarati din localitati ale Banatului, Olteniei sau Moldovei. In rest, pace. Un cocos canta aiurea, la zece dimineata, trei case mai incolo, iar sonurile sale, de-o simplitate afona, capata individualitati nemeritate. In zori ar fi fost concurat de mierle, grauri si alt felurit pasaret cu vocatii melodice mai sofisticate, intr-o simfonie aproape academica. De altfel, concertul zburatoarelor in zori alcatuieste unul dintre privilegiile refugiului meu sezonier.

Am citit zilele acestea jumatate din cartea lui Giovanni Sartori, "Homo videns" si subintitulata "Imbecilizarea prin televiziune si post-gandirea". A fost un motiv in plus sa stau departe de tentatia televizorului, considerata de autorul italiano-american "otravitoare". Ziare, oricum, nu ajung aici si nimeni nu pare a le duce dorul. Consatenii mei, intre care m-am nascut, par cu totul absenti la stimulul media, cu exceptia televizorului care le confisca serile, atunci cand nu cad franti de oboseala. Am deschis si eu televizorul in aceasta dimineata, impins de o trebuinta inainte de a-mi scrie ciornele. Simteam nevoia unei reconectari la lumea din care vin, pentru a nu parea cu totul cazut din luna. Si ce am auzit si vazut?!

Crainici gravi si politicieni agitati vorbeau despre urmarirea penala a lui Eminescu (Mihai!), vanarea pentru santaj a lui Mihai Eminescu s.a.m.d. Sa fie Eminescu, cel pe care il stiu, sper sa nu ma pacalesc, ca geniu tutelar al poeziei romanesti? De cand a intrat Mihai Eminescu, citez, "in vizorul procurorilor?". O poveste adulterina cu Veronica Micle, decontata tarziu de justitia doamnei Macovei? Oricum a fost primul dus, cu franturi de gheata, incasat matinal.

Am inchis si m-am intors la Sartori, carte pe care mi-a daruit-o Emil Calota, prieten si primar al Ploiestilor. Potrivit calculelor unui profesor american, scrie intr-un subsol al volumului, "fara televiziune in Statele Unite ar fi cu 10.000 de asasinate si cu 700.000 de agresiuni mai putine pe an". In alt loc, un citat dintr-o scrisoare a presedintelui american Thomas Jefferson, care se adresa unui prieten: "Nimic din ce poti vedea intr-un jurnal nu poate fi crezut. Insasi notiunea de adevar devine suspecta cand e varata in acest vehicul de poluare". Vehicul de poluare? Dumnezeule Mare! Si eu care lucrez, de o viata, inhamat la acest vehicul. Chiar asa sa fie? Inchid cartea, inchid televizorul si raman, pentru alte cateva zile, in tovarasia dealurilor mele atat de verzi si atat de plouate in aceasta vara. Plouate cat intr-un secol.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   intr-un,   eminescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de