Scrisoarea de ramas bun

UN MAXIMUM DE OPORTUNISM EROTIC: barbatul care vara, cand se opreste apa calda in cartierul sau, le frecventeaza numai pe iubitele din sectoarele cu apa calda.

CEARTA IN FAMILIE are momentele ei de sublim. De pilda, cand sotia isi cicaleste sotul nu pentru prostiile pe care le-a facut, nu pentru afacerile proaste in care s-a bagat, ci pentru neroziile pe care precis c-o sa le faca, nu importa cand si in ce situatii. "Si zambetul asta al tau superior - zice ea - parca te vad ca si mort o sa zambesti. Si ce-o sa ma mai enervez atunci!"

PRIETENUL OBEZ, care a reusit sa slabeasca 60 de kilograme si are inca de slabit 30. Singurul lucru mai de Doamne ajuta care-mi trece prin cap vazandu-l e sa-mi exprim admiratia pentru felul cum face foamea. Replica sa merita sa fie retinuta: desteptii flamanzesc altfel decat prostii.

AFARA SUNT 40 DE GRADE, dar in autobuzul foarte aglomerat, unde te-ai astepta sa gasesti un infern de 60 de grade, se petrece o minune: nu-s decat 50. Lumea se sufoca de caldura, dar e multumia: putea sa fie si mai rau!

SI CA SA NU VEZI Salile Rubens de la Luvru iti trebuie un motiv cultural foarte rafinat. Omul cu adevarat cult are mai multe argumente pentru ceea ce refuza sa faca decat pentru ceea ce face. Norocul meu - spune un confrate cu succes la public - sunt cartile pe care nu le-am scris.

O SCRISOARE DE RAMAS BUN a unui sinucigas foarte avut e plina de atatea greseli de ortografie, logica si semnatica - oribile ar zice orice profesor de limba romana! - ca sinuciderea pierde mult din magie. Pare o eroare gramaticala, careia mas-media ii atribuie niste intelesuri exagerate.

PANA IN 1990, am fost un om liber, pentru ca in tot ce conta in profesie hotarau altii si singura mea grija era sa-i injur cat mai complet. Dupa 1990, totul a depins numai de mine si n-am mai fost liber nici in somn, fiindca atunci cand visez, asta visez, ca trebuie sa decid in nu stiu ce privinta si nimeni nu stie sa-mi spuna daca e bine sau e rau.

CEI CARE NU MA INJURAA pentru cum scriu si ce scriu au intotdeauna dreptate. Numai ca injuratura, ca sa foloseasca, trebuie formulata mai atent decat lauda. Si chiar sa aduca a lauda. Eu, bunaoara, cand sunt silit sa recenzez o carte mediocra, elogiez editura, tipografia, ii felicit pe parintii autorului pentru ca au un asemenea fiu, laud primaria c-a stropit strazile. Nimic din ce n-are nici o legatura cu subiectul si stilul nu scapa nelaudat. Il inund pur si simplu pe faptas cu superlative exterioare operei, stiind ca vanitatea sa va face restul, iar perfidia prietenilor consolideaza mintirea de sine: "Ma, da’ ce te-a mai binecuvantat ala!".