x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Scuipatul din trombonul de campanie

0
Autor: Ionuț Bălan 24 Noi 2005 - 00:00
Scuipatul din trombonul de campanie


N-avem nevoie de Fondul Monetar International, insa principiile sale sunt invocate in negocierile cu salariatii. Daca n-avem nevoie de un acord cu FMI, dar de principiile sale da, inseamna ca diferenta e data fix de interesele de grup.

In prima zi dupa FMI, guvernantii au fost atat de bucurosi ca mai aveau putin si invitau cetatenii la o halba de bere si un carton de mici. Dar a venit ziua a doua, cand masele sindicalizate au iesit pe bulevardele patriei. Deja in zilele a treia si a patra, cand rasunau protestele de strada la fel de puternic precum strigatele care au daramat zidurile Ierihonului, conducatorii realizau ca Fondul era un rau necesar. Teren prielnic pentru ca in zilele a cincea si a sasea guvernatorul BNR sa le atraga atentia ca in contabilitate activul trebuie sa fie egal cu pasivul: "Un raspuns pozitiv la toate solicitarile salariale sindicale nu poate fi compensat decat prin reduceri de salarii in alte sectoare"... probabil, mai putin sindicalizate. Iar in ziua a saptea, premierul a lansat salariatilor celebrul apel: Inchipuiti-va ca FMI e cu noi. A repetat dupa Dumnezeul finantelor internationale, caruia ii luase numele in desert: Nu-s posibile cresteri de lefuri de doua cifre. E drept ca a vorbit de un "derapaj" economic, nu de o "deraiere" cum zicea Fondul, ca, de!, nu toata lumea merge cu trenul.

Asadar, dupa o saptamana in care au crezut ca vor cladi o alta lume, guvernantii regreta deja coerenta pe care le-o dadea acordul cu Fondului Monetar International. Caci una e simpla aroganta, si alta siguranta de sine reala, vizibila in tarile din jurul nostru care nu mai sunt de mult asistate de Fond. Iata, polonezii, de pilda, au ajuns la concluzia ca investitiile marilor firme de retail nu sunt vitale, fiindca pot sa fabrice si ei ce le aduc hipermarketurile din afara cu titlu de oferta speciala. N-au nevoie ca aceste importuri sa fie finantate de structuri bancare gigant. Dar vor, in schimb, sa aiba piete concurentiale si fluxuri investitionale, de aceea se gandesc sa elimine impozitele pe dobanzi si castiguri de capital. Si o majorare a dobanzii de referinta din partea Bancii Centrale Europene ii deranjeaza, fiindca le scumpeste finantarea, iar ei vor sa se dezvolte.

La noi e exact pe dos. Hipermarketurile si bancile straine ne ajuta sa reducem inflatia, dar cu pretul umflarii deficitului extern. Facatorii de bugete pe termen scurt si-au zis ca daca impoziteaza drastic dobanzile si veniturile din bursa mai carpesc ceva. Iar o crestere de dobanda la euro ne ajuta sa mai ridicam dobanzile la lei, fara a exista pericolul de a fi speculati de "hot money". Asta insa fara a ne pune problema ca la altii banii doar tranziteaza pietele monetara si valutara si ajung in economia reala sau pe bursa. Oare ce-o fi mai vrut sa zica FMI cu "Nu faceti reforme in economie, e treaba voastra, dar va trebui sa platiti"?

Pai suna asa, cam abstract. Totusi, cineva ne da raspunsul: Mugur Isarescu a declarat zilele trecute ca nu vede compensata "presiunea salariala in crestere" decat prin "intarzierea ridicarii restrictiilor neortodoxe". Adica, atunci cand salariile se rup de productivitate si nu se respecta reteta standard cu somaj si faliment se subtiaza veniturile tuturor celor lipsiti de protectie sindicala, pana se ajunge la nivelul de echilibru cerut de macrostabilitate. Preturile n-au de ce sa creasca atata vreme cat consumul populatiei e rationalizat de taxe, norme bancare si facturi la utilitati.

Sa nu credem insa ca acest surogat e la fel de sanatos ca reteta originala. Politica antiinflationista trebuie sa micsoreze preturile fara sa afecteze rolul pe care pretul il detine in procesul de distributie a resurselor - adica insasi functionalitatea pietei.

Asta e deci problema. De asta ne spunea Comisia Europeana in urma cu un an ca nu avem capacitatea de a face fata fortelor concurentiale din cadrul Uniunii. La noi insa rasuna goarna alegerilor si politicienii n-aveau urechi pentru altceva. Guvernelor din Romania nu le-a venit la indemana sa lase piata sa regleze natural mecanismele, ci au mers pe o strategie alternativa: controlul preturilor si salariilor.

Deci am ales sa platim, nu sa facem reforma. De asta marile noastre retele de retail sunt pline de aspiratoare "made in Poland". Dar daca ei ne dau un televizor pe datorie, noi ar trebui sa le vindem macar o masina de spalat. Insa, fiindca nu mai stim s-o fabricam nici pe-aia, reprimam creditul pentru respectivul televizor. Iar cand ajungi sa nu mai poti oferi strainatatii mare lucru, ce-ti ramane sa vinzi? Forta de munca.

Gata, s-a rezolvat! Exportam resurse umane la pret de dumping, pana vom ramane doar cu pensionarii si bugetarii, carora Guvernul o sa le imparta praful de pe toba - instrumentul acela zgomotos in care batea de bucurie c-a plecat FMI.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de