Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu se mai citeşte ca altădată, a cugetat cu un aer complice un ins, pe a cărui faţă se desluşeau tot felul de patimi, nu însă şi aceea a cititului.
Nu era primul mărginit care se simţea obligat de noile prejudecăţi în circulaţie să li se alinieze, să se arate adică solidar şi cu mine, omul cititului şi al scrisului, în drama secolului.
Nu se mai citeşte ca altădată!
Toţi cei care par să fi constatat cu mintea lor că nu se mai citeşte ca altădată, ducând de fapt mai departe o vorbă auzită de la alţii, au în glas, sub pojghiţa de compasiune pentru meseria scrisului, un gen de tumult de învingători. În sfârşit, au scăpat de o grijă! Ştiau că-s neterminaţi, fiindcă n-au citit la vremea lor cărţile care să-i facă mai terminaţi, mai întregi, dar dacă s-a întâmplat ca omenirea să nu mai citească, aşa cum obişnuia şi era necesar, asta e! S-a dat liber le necitire! Au scăpat bieţii oameni de anatema că-s necitiţi. E ca şi cum omenirea şi-a dat seama cât a greşit faţă de ei muncindu-i veacuri de-a rândul cu scrisul, cititul şi socotitul, şi acum bate în retragere. Şi nu numai că bate în retragere, dar sunt coapte condiţiile ca mai mult ca citiţii să le ceară iertare îndelung necitiţilor, pentru că i-a chinuit cu cărţile atâta amar de vreme.
Poate că m-am isterizat eu din cauza invaziei cu cărţi de tot neamul, a faptului că nu se mai tipăresc ca altădată două, trei cărţi pe săptămână, ci sute, din toate domeniile. Un exces te poate duce la angoasă, la fel ca o lipsă. Poate că m-am sensibilizat peste măsură şi nu mă mai descurc în avalanşa apariţiilor, că văd în conversaţia de complezenţă a unui ins oarecare un vizavi agresiv cu profesia din care exist. Dar prea des se vorbeşte despre criza cititului, ca să nu realizez că nu e nici o criză. Se tipăresc, pur şi simplu, mai multe cărţi decât putem noi, citiţii şi necitiţii, să consumăm.
Până şi indivizii, care habar n-au ce-i aceea o carte, pot să-şi pună numele pe una şi, la o zi după ce li s-a făcut să devină autori, să-şi vadă cartea gata tipărită. Adevărul e altul: nu se mai citeşte cum se citea altădată. Citesc mai mulţi oameni ca altădată, dar altfel. Nu se mai citesc atâtea romane ca altădată, pentru că se scriu şi se publică infinit mai multe. Proporţia romane bune – romane proaste nu mai e aceeaşi. Cele proaste fac ca romanele bune să nu se mai vadă, să nu mai ajungă la cititorii potenţiali şi tot mai selectivi de cărţi bune. Nici bibliotecile personale nu se mai fac ca altădată, a cugetat insul, care probabil că nici nu avusese una. Bibliotecile personale s-au înmulţit, nu şi cărţile din ele. Ce rost e să ţii în casă atâtea cărţi de unică folosinţă când le găseşti la o adică oriunde?
