x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Se duc de rapa

Se duc de rapa

de Radu Tudor    |    06 Iul 2006   •   00:00
Se duc de rapa

Problema pe care vreau sa o subliniez este cea privind caracterul infect pe care incepem sa-l descoperim la Calin Popescu Tariceanu. Unii vor spune ca nici Traian Basescu nu e vreun sfant. De acord, dar in privinta presedintelui fusesem instiintati. Nimic din comportamentul politic al sefului statului nu este o surpriza pentru noi.

Specula politica liberala cu sicriele eroilor din Irak si Afganistan este una din cele mai murdare operatiuni de imagine lansate in ultimii 16 ani. Premierul si cel mai prost ministru al apararii din Decembrie 1989 pana azi continua cu nesimtire sa ne minta ca ei de fapt doreau binele tarii prin propunerea de retragere din Irak.

Daca ar fi fost consultati toti partenerii de coalitie - PD, PC si UDMR - si aveam o decizie politica onesta si unanima, as fi zis ca trebuie sa acceptam hotararea actualei majoritati parlamentare. Iar seful statului, ca presedinte al CSAT si comandant suprem al fortelor armate, ar fi fost obligat in baza functionarii democratice a statului sa puna decizia in aplicare.

Razboiul civil din interiorul Aliantei D.A. poate avea nenumarate coordonate. Pe teme politice, sociale, economice. Cand insa creezi premisele unui scandal national pe teme de securitate nationala, lipsa de scrupule nu are margini.

Securitatea nationala a unui stat e latura cea mai importanta a interesului national. Aici nu ar trebui sa existe culoare politica, palate, centre de putere, optiuni diferite. Chiar intre putere si opozitie, la momentele decizionale importante si la cele de transfer de mandat, ar trebui sa existe un dialog permanent. Pentru a fi continuate eforturi importante si cultivate relatii de substanta, pentru continuitatea unor demersuri de interes national.

Cum aceasta minima premisa a continuitatii in securitatea nationala nu poate fi asigurata, ce pretentii sa mai avem atunci cand nici in interiorul coalitiei de guvernare nu exista consultare si consens.

Problema pe care vreau sa o subliniez este cea privind caracterul infect pe care incepem sa-l descoperim la Calin Popescu Tariceanu. Unii vor spune ca nici Traian Basescu nu e vreun sfant. De acord, dar in privinta presedintelui fuseseram instiintati. Nimic din comportamentul politic al sefului statului nu este o surpriza pentru noi. La Tariceanu in schimb, devoalam valente noi, de pervers. Simpla dorinta de a demonstra ca are testicule in fata lui Basescu l-a determinat pe primul-ministru sa faca un gest de totala surprindere. Premeditarea, murdarirea celei mai respectate institutii romanesti - Armata, lovitura hoteasca dupa o noapte de complot, toate astea arata o fata nevazuta a liberalilor. Una murdara si periculoasa. Eram convins ca majoritatea celor din varful PNL sunt niste oameni de afaceri corecti, civilizati, patrunsi de spiritul democratic al dialogului.

Decizia privind Irakul ne-a dezvaluit caracterul periculos al actualei conduceri a PNL. Daca era vorba despre o alta chestiune decat una legata de interese de stat, nu era nimic ingrijorator. Viata politica de la noi suporta orice.

Dar modul lor de gandire ne infatiseaza niste veritabili talhari politici, care la ceas de noapte decid lucruri grave, in deplina conspirativitate. Si care nu ezita sa foloseasca chiar si un serviciu secret in scopuri politice.

Prin actiunea lor, liberalii au aruncat laturi politice peste o tema justa de analiza, aceea a momentului cel mai potrivit si a modului de reconfigurare a contributiei militare romanesti in Irak.

Cu inteligenta, calm, spirit de consultare politica si populara, am fi reusit poate sa transformam si eventuala retragere din Irak intr-o oportunitate pentru Romania. Subiectul a devenit insa unul de criza, de bulibaseala in politica externa si de securitate.

Daca toate istoriile mai vechi si mai noi privind lipsa grava de caracter a lui Tariceanu sunt adevarate, atunci PNL se duce de rapa, dupa modelul PNTCD. Un pas major a fost deja facut.
×
Subiecte în articol: editorial