x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Se închid răni vechi, se deschid răni noi

0
Autor: Adrian Vasilescu 09 Mar 2009 - 00:00

Societatea românească e cu ochii pe criza globală. Mai cu seamă că, de prin noiembrie-decembrie, o resimţim şi noi. Desigur, vrem să învingem criza. Numai că la aşa ceva nu se poate ajunge fără muncă bine organizată.



De mult timp, însă, munca dezorganizată ne dă dureri de cap. De aici ne vin nouă dramatice deficite, reflectate în balanţa comercială, în balanţa de plăţi şi în pierderile multora dintre companiile cu capital de stat, câte au mai rămas. Le vom contracara numai cu mai multă eficienţă. Aşadar, cu produse mai bune, cu costuri mai mici şi cu cifre de afaceri mai mari. Până când nu vor fi atinse aceste cote nu avem cum să ne legăm de speranţa că vom învinge criza.

Economia detaliilor – sau cea reală, cum îi spunem – îşi recopiază stările critice de la un an la altul. De nenumărate ori, în multe sectoare, când se închid răni vechi… se deschid altele noi. Chiar dacă au apărut pieţe noi, iar nenumărate pieţe vechi s-au integrat în noua economie, continuă să existe discordanţe grave. Una – poate cea mai gravă – este că eficienţa a rămas o pasăre rară. O găsim doar în companiile de elită, nu foarte multe, unde se lucrează cu ochii pe productivitate, pe costuri şi pe vânzări. Cu deosebire în cele private.

Sunt, desigur, şi companii de stat care reuşesc să obţină un spor de eficienţă (e drept, nu prea mare) fără să-şi restructureze întregul proces de producţie. Ele folosesc calea cea mai simplă: trimit în şomaj o parte din personal. Eficienţa creşte prin eliminarea surplusului de salariaţi. Dar cei care şi-au păstrat slujbele au văzut că salariile lor nu cresc la nivelul aşteptărilor. Iar cei care şi le-au pierdut, devenind şomeri, dacă n-au plecat în lume, sunt acum nevoiţi să înfrunte o piaţă internă ce continuă să fie rigidă. Din această cauză, criza de personal nu e încă valorificată la nivel optim de cei care îşi caută de lucru.

De fapt, lipsa de eficienţă este o realitate cu care economia românească se confruntă de o jumătate de secol. Aşa că industria continuă  să consume în neştire materii prime şi resurse energetice, fără să asigure în compensaţie valoarea adăugată necesară. Deficitele continuă că fie mari. Preţurile continuă să crească, chiar dacă într-un ritm ceva mai lent în prima parte a acestui an. E limpede că nu ne putem baza pe competitivitate. La această valoare nu se poate ajunge – şi nu se va ajunge – fără o restructurare radicală. Până când nu vor fi complet reînnoite structurile economice, organizarea muncii şi sistemul intereselor, este greu de crezut că vom avea rezultatele sperate.

Restructurarea e un proces complex, care se poate înfăptui numai cu inteligenţă, cu scopuri clare şi cu bani pentru investiţii... Inteligenţa nu ne lipseşte, la scopuri clare s-ar putea ajunge cu ceva efort; problema problemelor o constituie însă banii pentru investiţii. Bătălia pentru atragerea de investitori străini e acum cea mai importantă.  

Mai multe investiţii ar însemna salvarea PIB-ului. Dar asta nu ne-ar aduce neapărat şi condiţii de viaţă mai bune. Dincolo de cele trei oglinzi în care se reflectă creşterea economică – PIB-ul total, PIB-ul pe locuitor şi ritmul de mişcare al PIB-ului exprimat în procente –, o mare însemnătate o are structura acestui indicator sintetic. Dacă producţia de bunuri şi servicii nu se întoarce în totalitate cu faţa la piaţă, plusul de valoare adăugată nu aduce mai multă bunăstare.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de