Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Criza in Romania este si a unui model de crestere, care s-a bazat pe o alocare a resurselor orientata excesiv catre non-tradables (adica sectoare care nu acopera nevoile productiei interne pentru care exista cerere solvabila acasa sau externa) si imprumuturi masive din strainatate. Reiau tema, intrucat merita sa subliniez un aspect: acest viciu al economiei autohtone nu isi are originea, in principal, in constructia executiilor bugetare.
Deschiderea prematura a contului de capital (liberalizarea grabita a pietelor financiare), goana grupurilor bancare straine dupa pondere crescuta pe piata (market share), neglijarea riscurilor sistemice si a pericolelor induse de credite in valuta, reguli din UE (ce au obligat la deschiderea completa a contului de capital) care nu sunt potrivite stadiului de dezvoltare a unei economii emergente etc. au creat o vulnerabilitate importanta. Deschiderea economica (inclusiv financiara) a adus si beneficii, este neindoielnic. Dar, una peste alta, modelul de crestere a dovedit carente. Asa am ajuns la deficite externe (de cont curent) de peste 12%-13% din PIB, care ar fi fost si mai mari daca in Romania nu ar fi intrat remiteri de la cetatenii romani plecati in strainatate de ordinul a miliarde de euro anual. Drept este ca Cehia, Slovacia, Polonia si chiar Ungaria au avut dezechilibre considerabil mai mici decat Romania in anii precriza si ca pentru a le explica trebuie sa mentionam trasaturi si optiuni de politica economica ce au condus la rezultate diferite.
Dupa contractia economica mare din 2009-2010 am ajuns la deficite de cont curent de 4%-5% din PIB, care ar sugera intrarea pe o cale sustenabila daca finantarea s-ar face autonom, prin investitii directe ce merg in zona de tradables. Dar este de observat ca deficitul bugetar din ultimii doi ani a fost superior deficitului de cont curent – circa 8% in 2009 si aproape 7% in 2010, in termeni ESA, fata de media de 4%-5% din PIB; aceasta arata ca sectorul neguvernamental a participat prin economisire neta (de circa 2%-3% din PIB) la finantarea deficitelor bugetare, ca intrarile de capital au scazut mult. Cat ilustreaza aceste date un efect de evictiune (crowding out) in detrimentul sectorului privat nu este clar daca avem in vedere ca inclinatia spre investitii s-a diminuat substantial la nivelul firmelor si bancile prefera sa cumpere titluri de stat. Formarea bruta de capital a scazut fata de 2008 cu aproape 5% din PIB – de la circa 31% in 2009 si 2010 la aproape 26% din PIB, ceea ce nu ar fi neaparat rau daca am avea de-a face, preponderent, cu diminuarea operatiunilor capitalului speculativ. Pe de alta parte, se observa o expectativa a economiei private in a face noi investitii productive, cresterea achizitiilor reflectand mai cu seama o refacere de stocuri si raspunsul la comenzi externe crescute.
O intrebare fireasca ar suna cam asa: dar explozia exporturilor din 2010 nu ar indica o reorientare de model de crestere? Trebuie sa mai asteptam. Lucrurile nu se schimba peste noapte, 'natura nu face salturi', cum spune un dicton latin. Lupta pentru supravietuire a obligat firme autohtone sa caute piete externe, chiar si in afara UE si uneori poate chiar in pierdere. In plus, firme straine au incercat sa capitalizeze costul fortei de munca din Romania. Dar este mult prea devreme sa dam un verdict. Pentru a ne lamuri trebuie sa examinam, intre altele, structura in dinamica a investitiilor in economia autohtona, in ce masura reflecta ele o orientare crescuta catre sectoare de tradables.
