x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Se scumpeşte mâncarea

Se scumpeşte mâncarea

de Daniel Apostol    |    10 Dec 2018   •   07:30
Se scumpeşte mâncarea

În plin sezon în care românul se concentrează mai ales pe cât de plină e cămara lui, aflăm că mâncarea ne arde rău la buzunare. Deşi inflaţia nu părea să ne sperie în termeni macro-economici, un recent studiu realizat de fundaţia Friedrich-Ebert România arată că alimentele din România devin pe zi ce trece o povară mai mare pentru puterea de cumpărare a românilor. Scumpirea bunurilor alimentare este un fenomen real şi rapid în România, ajungându-se ca în ţara noastră creşterea înregistrată din acest punct de vedere faţă de anul 2015 să fie la fel cu cea înregistrată la nivelul Uniunii Europene ca atare. Această scumpire dezavantajează în special românii săraci, care – spre deosebire de alte categorii socio-economice – nu au posibilitatea de a renunţa sau de a-şi reduce consumul altor tipuri de bunuri (tehnologie, cultură, turism etc.) şi pentru care cheltuielile alimentare reprezintă aproape o treime din totalul cheltuielilor gospodăriei, arată Monitorul Social. Conform statisticilor Uniunii Europene, în intervalul septembrie 2017-septembrie 2018, preţul alimentelor a crescut în România în mod consistent, fiind acum cu 4,5% mai mari decât în anul 2015. Creşterea este însă inegală între categorii de produse. Cele cu un aport nutritiv înalt au înregistrat creşteri majore (legumele sunt cu 12,7% mai scumpe decât în 2015, ouăle sunt cu 8,6% mai scumpe). Ambele conţin nutrienţi importanţi pentru organism, în special pentru copii şi adolescenţi. Preţurile au crescut semnificativ mai puţin la produsele cu un aport nutritiv limitat şi/sau care pot duce la dezvoltarea obezităţii. Astfel, pâinea şi produsele de panificaţie sunt acum cu 4% mai scumpe decât în 2015, iar uleiul şi produsele care conţin în mod determinant grăsimi sunt cu 4,5% mai scumpe decât atunci.

Pe de altă parte, o privire aruncată unui alt recent studiu ne arată că 82% dintre români cumpără produse de larg consum cel puţin o dată pe săptămână, cheltuind în medie 1.010 lei lunar pentru produsele alimentare, cele de îngrijire personală şi curăţenie, cifră confirmată şi de datele Institutului Naţional de Statistică. Conform statisticii oficiale, în trimestrul II al anului 2018, totalul cheltuielilor de consum ale unei gospodării s-a ridicat la 2.187 lei, din care aproximativ 46% reprezintă cheltuieli cu produsele de larg consum. Pentru asigurarea celor necesare, mai mult de 9 din 10 consumatori îşi fac cumpărăturile din marile lanţuri de hiper şi supermarketuri din România, iar 96% dintre consumatori includ în coşul lor produse alimentare, de curăţenie şi de îngrijire personală româneşti. Astfel, la finalul unei luni obişnuite, aproximativ 81% dintre toate produsele alimentare sunt produse în România.

Vestea bună este că românul se îndreaptă din ce în ce mai mult spre alimentele produse în România: aproape 5 din 10 persoane care preferă produsele româneşti le aleg pe acestea în primul rând pentru a susţine companiile româneşti. Pe lângă sentimentul de patriotism, 43% le apreciază pentru calitatea lor, iar 39% le consideră mai naturale comparativ cu cele din import. Ideal ar fi să ajungem să căutăm alimentele “made in România” şi pentru preţurile competitive, iar povara scumpirilor să o aruncăm mai mult “peste gard”, la produsele de import.

 

 

×