Semilibertatea

M-am simtit cu adevarat om intreg, la Wroclaw, in 1974. Ca sistem, Polonia nu era, in mod esential, altceva decat Romania. Ca spirit insa, polonezii erau cu totul altfel decat noi.

Probabil ca nu erau mult mai liberi, dar se antrenau intens si la vedere pentru timpul cand aveau sa fie complet slobozi, fara rusi si fara comunism. Din acest motiv, precum si datorita faptului ca festivalul studentesc, unde ajunsesem ca jurnalist, se chema "Teatru liber", am trait zece zile un sentiment niciodata incercat pana atunci. Si pe care ulterior nu l-am mai consumat la aceeasi intensitate in nici o alta tara, din vest sau din est. Doar dupa 1990, la noi, am simtit la fel, dar pentru scurta vreme si parca speriat de ideea ca ar fi putut sa duca intr-o fundatura. Cu semilibertatea stiam cum se procedeaza, dar pentru libertatea mea intreaga era nevoie de o alta varsta.

Wroclaw-ul era un oras universitar plin de fete care se vopseau din belsug, deoarece in Polonia machiajul si productia nationala de "mascara" erau traditie si o chestiune de personalitate. Fetele deveneau si mai personale semanand naucitor una cu alta, cam in felul in care seamana si mastile la Venetia, cand au loc carnavalurile. Pe vremea aceea, spectacolele lui Grotowski devenisera evenimente europene, din care cauza - sau poate ca rezultat al unei vointe culturale mai largi - tot teatrul polonez parea sa se fi stramutat spiritualiceste in Occident. Polonia se integra in Europa pe bucati, iar teatrul, afisele si chiar functionarii culturali comunisti, care se ocupau de miscarea teatrala, priveau fenomenul ca pe o fatalitate, ca si cum ar fi zis: mai crapa si comunismul! Trupele straine care evoluau in festival venisera cu montari - pentru mine - halucinante. Niste argentinieni il crucificau pe Hristos, in timp ce sfintele femei evoluau despuiete si se preacurveau ritual in vazul publicului; nemtii din Hamburg erau mai expresionisti ca oricand, iar japonezii, pe care-i puteai pipai - si pe care i-am pipait, intrucat nu mai vazusem de aproape niponi - faceau pe scena de toate, din motive numai de ei stiute.
Libertatea e si o problema de raportare la alte tipuri de libertati.

Cum nu prea aveam la ce ma raporta, pana si pieptanaturile argentinienilor imi pareau manifestari ale gandirii libere. Singurul lucru care-mi strica bucuria de a ma misca prin oras de capul meu si de a discuta despre ce ma taia capul, inconjurat de zeci de domnisoare studente mai boite chiar si decat actorii kabuki, era gandul ca peste cateva zile aveam sa ma intorc la Bucuresti, intr-un loc unde as fi putut vorbi despre viata din Polonia doar cu doi-trei prieteni. Dar si cu ei discret, fara sa spun totul pana la capat. Si in nici un caz sa-mi marturisesc public revelatia ca existau mai multe socialismuri. Ca puteam numara foarte multe deosebiri intre socialismul de la ei si cel de la noi, si ca semilibertatea lor era libertate curata, pe cand neatarnarea noastra fata de rusi, de care se facea atata caz, nu era decat o smecherie de lagar, cu care ni se astupau gurile si mintile. In Polonia, fiecare construia socialismul de capul lui si, din ce se vedea la tot pasul, foarte putini reuseau sa-l inalte mai sus de parter.