x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Semiproprietatea

0
Autor: Tudor Octavian 10 Iul 2007 - 00:00

Locuiesc de mai bine de două decenii la Obor, intr-un bloc cu zece etaje, ale cărui balcoane au fost decorate la repezeală după darea in folosinţă cu nişte rotocoale folclorice oribile. Se putea şi mai rău, dar nu mult mai rău. Cănd eu şi ai mei ne-am mutat aici, balcoanele n-aveau brizbrizuri, dar s-a nimerit dobitocul de Ceauşescu prin zonă şi a zis: Să puneţi ceva frumos pe balcoanele astea, că-s urăte! Ceva romănesc, ceva popular! Treaba nu m-ar fi deranjat prea tare, numai că noi, cei din bloc, eram proprietari, iar dobitocul de Ceauşescu hotăra, după gustul lui obtuz, cum să ni se facă blocul pe banii noştri, fără să ni se ceară părerea. Indicaţia lui Ceauşescu ne-a costat pe noi, proprietarii, nişte zeci de mii de lei. Ca să devin proprietar am făcut o cerere la primărie, iar redacţia unde lucram mi-a dat o recomandare din care reieşea că sunt un ins responsabil, cu un inalt simţ civic. Asta insemna că, deşi din balcoanele apartamentului meu aş fi putut indrepta o mitralieră către maşina lui Ceauşescu, atunci cănd acesta ar fi ieşit din Pasaj, n-aveam s-o fac, fiindcă m-ar fi impiedicat nu faptul că n-aveam mitralieră, ci inaltul meu simţ civic. Faţă de toţi cei care ar fi vrut să-l vadă pe Ceauşescu mort, eu am avut şi am incă un motiv personal in plus: şi-a băgat măinile in buzunarul meu! Tămpitul, incultul, trogloditul de Ceauşescu a decis, conform cu ideile lui poticnite de frumos, să mi se vopsească balcoanele ca o ie din Bărăgan. Deşi se chema că eram proprietar, fiindcă plătisem casa cu banii jos, bazăndu-mă pe un decret tocmai apărut care aproba experimental şi proprietatea privată, şeful statului putea decide ca pe pereţii locuinţei mele să fie zugrăvite mileuri din Scorniceşti, cioplituri din Hobiţa sau inflorituri, de genul celor pe care le cosea mă-sa pe izmenele de duminică ale lui taică-său ori alte năzbătii. Ca să devin proprietar, am fost vreme de trei ani un om in afara legii. In acest timp ar fi trebuit să stau in stradă sau să mă aciuez pe la neamuri, deoarece nu aveam dreptul la două case. Ca mine, mii de romăni se pretau la tot felul de combinaţii, ca să aibă o cameră in plus sau să se mute intr-o zonă mai bună. Nu atăt arbitrariul situaţiei m-a făcut să sufăr, căt explicaţia pe care am primit-o de la oficiul pentru

construirea de locuinţe proprietate personală. Dumneavoastră n-aveţi dreptul să spuneţi nimic - mi-a zis o tovarăşă directoare, cănd m-a somat să plătesc zugrăveala lui Ceauşescu - deoarece sunteţi semiproprietari! Adică, exact cum spunea şi Ion Iliescu zece ani mai tărziu - proprietatea e un moft.

De aceea, cănd intărzii uneori seara in balcon şi mă uit spre Pasajul Bucur Obor simt un fel de măncărime in arătătorul măinii drepte. Ca atunci cănd apeşi pe trăgaci.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   ceausescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de