x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Şerban Cionoff: Avertismente de ieri pentru America de mâine

0
Autor: Serban Cionoff 09 Oct 2008 - 00:00

MANIERE DE VOIR • Le Monde diplomatique
Numărul 101 (octombrie-noiembrie 2008) al bimestrialului "Maniere de voir. Le Monde diplomatique” are genericul "Mâine America…” Generic sugestiv, deoarece materialele apărute în acest număr sunt concentrate pe două mari teme: apropiatele alegeri prezidenţiale şi criza financiară acută cu care Statele Unite se confruntă.



MANIERE DE VOIR • Le Monde diplomatique
Numărul 101 (octombrie-noiembrie 2008) al bimestrialului "Maniere de voir. Le Monde diplomatique” are genericul "Mâine America…” Generic sugestiv, deoarece materialele apărute în acest număr sunt concentrate pe două mari teme: apropiatele alegeri prezidenţiale şi criza financiară acută cu care Statele Unite se confruntă.

UMILINŢA? În editorialul numărului, Serge Halimi încearcă să ofere răspunsuri la o întrebare presantă: oare, în urma dramaticelor experienţe pe care le traversează, superputerea americană va deveni ”în fine, <>?” La capătul analizei, inspirat de promisiunea fostului preşedinte Clinton: ”Nu există nimic din ceea ce poate să fie rău pentru America şi care să nu poată  fi învins de ceea ce poate fi bun pentru America”, jurnalistul francez conchide: ”O asemenea credinţă rămâne vie pentru Statele Unite. Umilinţa nu este ceea ce le caracterizează.”

"DOSARUL AMERICAN”. Sumarul revistei reuneşte analize şi comentarii apărute de-a lungul a peste patru decenii în  "Le Monde diplomatique”- primul text  a fost publicat în august 1964, iar cel mai recent, în august 2008, iar numitorul lor comun ar fi detectarea unora dintre cauzele care au condus la eşecul unor opţiuni şi strategii politice, militare şi financiare, aupra  cărora  avertizau asemenea  luări de atitudine. La care se adaugă declinul alarmant al cotei de simpatie a "lumii non-americane” faţă de politica de "democratizare forţată”  promovată de aministraţia de la Washington. Dosarul cel mai încărcat fiind, bineînţeles, cel al intervenţiei militare în Irak. De aici, atenţia aparte pe care o ocupă "dosarul irakian” în analizele  revistei. Astfel, un fapt ale cărui semnificaţii nu au fost puţin discutate la timpul cuvenit, este apariţia, în 2006 a cărţii lui Francis Fukuyama, "America la răscruce.” Carte controversată,  despre care, în septembrie 2006, Hubert Vedrine, fostul ministru francez de Externe, scrie articolul ”Fisuri printre neoconservatori”. Reluându-l, autorul i-a adăugat câteva precizări: ”În 2006, Francis Fukuyama, unul dintre stâlpii neoconservatorismului american, şi-a reconsiderat sprijinul pentru războiul din Irak.

Doi ani mai târziu, încurajat de scăderea pierderilor americane pe front, alţi conservatori  au biciuit momentul său de slăbiciune. ”Dincolo de cazul Irakului - explică H.Vedrine -, dezbaterea vizează viabilitatea unei "democratizări”  pentru care armele americane servesc drept instrument.”

ERORILE. "Devenit celebru prin opera sa controversată despre  <> ("Sfârşitul istoriei şi ultimul om”; Flammarion 1992 n.n.) după prăbuşirea URSS şi considerându-se, el însuşi, multă vreme, un neoconservator, Francis Fukuyama  consacră  prin lucrarea sa "America at the Crossroad” un veritabil act de ruptură cu administraţia Bush, dacă  nu chiar cu tot neoconservatorismul.” "Pentru el (F. Fukuyama n.n.) - continuă fostul şef al diplomaţei franceze analiza asupra reverberaţiilor intervenţiei militare în Irak în câmpul reflexiei autorului "Americii la răscruce” -, administraţia Bush a comis trei grave erori: s-a minţit în legătură cu ameninţarea, nu a putut să anticipeze virulenţa opoziţiei mondiale la exerciţiul de pretinsă benevollent hegemony (hegemonie binevoitoare) a americanilor şi, în fine, a evaluat foarte rău dificultăţile de pacificare şi de reconstrucţie a Irakului.” Potrivit lui Hubert Vedrine, Fukuyama ”nu este deloc tandru atunci când judecă  în chip insurmontabil contradicţia dintre, pe de o parte, credinţa Americii în propria-i "excepţionalitate” – în care Fukuyama vede o cvasi-religie-, care l-a întărit pe George Washington şi care justifică astăzi conceptul periculos al războiului preventiv şi, pe de altă parte, necesitatea unei legitimităţi internaţionale. "Nu este de-ajuns ca americanii să creadă în bunele lor intenţii, - recunoaşte el (Fukuyama n.n.) -; mai trebuie ca şi non-americanii să fie convinşi.” De aici, admiraţia declarată a lui Vedrine pentru autorul american: ”Sunt foarte fericit  să îl văd pe Fukuyama luând în seamă diferenţa  dintre  <>, necesar, lung şi dificil şi iluzoria <> peste tot impusă din exterior”. De unde şi observaţia: ”Nu există democraţie fără o nevoie internă”.

ACIDITAŢI. Cu toate acestea, Hubert Vedrine este conştient că autorul american nu trebuie considerat "un intelectual european multiralist”. "Acea <> îşi recunoaşte limitele, dar Fukuyama nu împărtăşeşte nici una dintre iluziile europenilor şi ale stângii americane asupra instituţiilor internaţionale... (…) El este dezolat de faptul că ideile neoconservatoare în care a crezut şi în care, în mare măsură, crede în continuare, au fost puse în practică de către  echipe nepricepute, în rele circumstanţe şi de o manieră rea, ceea ce le-a atras o largă discreditare”. Cât priveşte separarea lui Fukuyama de administraţia Bush, Vedrine consemnează faptul comentând, în 2006, că aceasta marchează "disponibilitatea pentru o altă politică  externă americană în viitor”. Nu însă, înainte ca acelaşi Hubert Vedrine să noteze acid: ”Dl. George W. Bush poate fi o caricatură, dar nu şi o aberaţie”.

DESPRE LEGITIMITATE.  Mult mai drastic, pe tema legitimităţii intervenţiei americane în Irak, este Noam Chomsky, al cărui text este inserat în acest număr al bimestrialului francez. Încă în augsut 2000, reputatul profesor de la Massachusses Institute of Technology, punea Statele Unite între  "statele arogante”, "statele huligan” sau, mai rău, "statele paria”, alături de Coreea de Nord, Cuba, Irak, Libia, Sudan şi Siria. "Conceptul de "stat huligan” sau "stat-aflat- în-afara-legii”- explică Chomsky - a jucat, până în vremea din urmă, un rol primordial în analiza şi în strategia politică americană”. Exemplul cel mai cunoscut  este dat de invadarea Kuweitului, în august 1990, de trupele lui Saddam Hussein, în urma căreia Washingtonul şi Londra au decretat  că Irakul este "un stat huligan”, constituind o ameninţare pentru vecinii săi şi pentru alte ţări, o "naţiune-în-afara-legii” condusă de reîncarnarea lui Adolf Hitler şi care trebuie înfrântă de către gardienii ordinii internaţionale: Statele Unite şi valetul lor de arme britanic. "Dar - observă autorul - o adevărată dezbatere despre "Statele huligan” nu a avut loc niciodată, pentru că trebuia ca mintea să se deschidă asupra unei exigenţe evidente: Statele Unite şi Regatul-Unit (Marea Britanie n.n.) trebuia să acţioneze în conformiotate cu tratele internaţionale pe care le-au semnat”. Mai departe, analiza lui Noam Chomsky insistă asupra argumentelor şi contraargumentelor pe care le-au adus în discuţie atât susţinătorii intervenţiei militare din Irak, cât şi adversarii lor. De asemenea, el enumeră fapte mai puţin cunoscute în legătură cu evoluţia raporturilor lui Saadam Hussein cu înalte oficialităţi de la Washington şi care  pot pune la îndoială  legitimitatea strict umanitară a invaziei în Irak. "Dacă Saddam Hussein a fost basculat în câmpul "statelor huligan”, asta s-a datorat faptului că el a încălcat tratatul şi s-a dovedit neascultător (faţă de Satele Unite - n.n.) precum un alt criminal de joasă speţă, precum generalul Manuel Noriega din Panama, ale cărui mari forfait-uri fuseseră comise pe vremea când era  în serviciul-remunerat - al Washingtonului”. "După cum se vede - trage linie analistul -, conceptul "stat huligan”  este, în particular, flexibil. Un ”stat huligan” nu este, pur şi simplu, un stat  criminal, ci un stat care nu se supune ordinelor celor puternici, în particular înseşi Statelor Unite, evident la adăpostul acestei categorisiri infamante.”

Un amănunt: în august 2000, articolul lui Noam Chomsky avea titlul: ”America <>?”. Reeditat, în 2008, el are tilul: ”Când America invocă deja <>”
Citeşte mai multe despre:   editorial,   statele unite,   unite,   statele,   irak,   america,   fukuyama,   huligan

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de