x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Şerpii, petrolul, românii şi ucrainenii

0
Autor: Adrian Năstase 13 Aug 2008 - 00:00
Şerpii, petrolul, românii şi ucrainenii


Acest proces – cu toată munca din spatele lui – este un proiect de interes naţional dincolo de orice culoare politică. Şi el trebuie susţinut acum la nivel naţional.



Nu, nu este un titlu de film. Şi, de fapt, este vorba mai mult despre gaze naturale, care s-ar găsi într-o zonă de aproape 12.000 de kilometri pătraţi din partea de nord-vest a Mării Negre. Şi care ar permite României să nu mai importe gaze din Est aproape două decenii. Da, este vorba despre disputa dintre România şi Ucraina pentru delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră, pe care o va soluţiona în curînd – cel mai tîrziu la începutul anului viitor – Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, cel mai important for jurisdicţional al lumii, organul judiciar principal al ONU.

Aceasta este adevărata miză a acestui proces, adus de România încă din septembrie 2004, după ani de negocieri eşuate, în faţa celor 15 judecători ai Curţii, cei mai renumiţi jurişti specializaţi în Drept internaţional, imparţiali şi cu o expertiză desăvîrşită în efectuarea de delimitări maritime. Iar nu, aşa cum mai cred unii, apartenenţa Insulei Şerpilor, pentru care Curtea de la Haga nu poate, obiectiv, să se pronunţe. De ce? Pentru că în 1997, cînd s-a semnat Tratatul politic dintre cele două ţări, ele nu i-au dat CIJ competenţa să decidă şi cui aparţine stînca minusculă, aridă şi fără nici o valoare azi, pierdută în mijlocul mării. Iar CIJ, ca orice altă curte internaţională – o ştiu toţi studenţii mei de la Drept din anul II –, nu poate să soluţioneze decît ceea ce părţile diferendului i-au dat, prin consens, să rezolve.

Insula Şerpilor nu mai are nici măcar relevanţa militară din trecutele vremuri sovietice – de care mi-a amintit recenta excursie în uniformă a preşedintelui Iuşcenko, venit să facă în fugă (cu gîndul la veşnica dispută cu prim-ministrul Iulia) o poză cu aşa-zisa "populaţie" de cîţiva grăniceri. Care îndură cu stoicism, pe bază de ordin superior, condiţiile inumane de pe stînca unde apa, iarba şi umbra copacilor sînt doar vise de neatins. De neatins sînt şi malurile abrupte şi inospitaliere ale Insulei – marea mai tot timpul potrivnică face ca proviziile necesare supravieţuirii să nu ajungă acolo decît întîmplător. Aşa cum au aflat şi jurnaliştii ucraineni aduşi în grup organizat acum cîteva săptămîni în prima şi ultima încercare, nereuşită, de turism extrem.

La data de 2 septembrie încep pledoariile care vor expune public, la Haga, timp de trei săptămîni, argumentele celor două state vecine. Atunci România va arăta elocvent, sînt convins, de ce măsurile recente, însoţite inutil de atîta publicitate agresivă, pentru "înfrumuseţarea" şi "dezvoltarea" a doar 0,17 km pătraţi de stîncă stearpă, nu pot să creeze artificial nici un "drept" al Insulei Şerpilor la platou continental şi zonă economică exclusivă. Ca profesor de Drept internaţional, ştiu că pentru a stabili dacă o insulă poate susţine locuirea umană sau viaţa economică proprie, tot ceea ce contează sînt caracteristicile naturale ale locului, iar nu modul în care ar arăta el după amenajarea lui costisitoare. În plus, juridic vorbind, protestele constante şi repetate ale României faţă de aceste măsuri sînt perfect suficiente pentru a bloca orice efecte asupra procesului în defavoarea României. Fără îndoială – bani aruncaţi de pomană pentru publicitate internă în statul vecin, dar complet irelevantă pentru procesul de la Haga.

Pentru că, de fapt, Curtea va aplica, cu siguranţă, aşa cum a făcut-o în numeroasele cazuri de delimitări marine pe care le-a rezolvat deja în cei peste 60 de ani de existenţă, o metodă cu paşi clari, logici, aproape matematică – pornind, desigur, de la regulile şi principiile de drept al mării –, care se bazează pe contextul geografic dat, obiectiv, al zonei unde se face delimitarea. Este metoda pe care România a propus-o întotdeauna în timpul negocierilor. Iar în final CIJ va decide soluţia echitabilă a procesului. Nu va fi un compromis arbitrar "între" pretenţiile României şi cele ale Ucrainei, ci aplicarea strictă a unor reguli de drept – o linie de delimitare trasată pe hartă, definită cert prin coordonate geografice, dincolo de orice interpretare. Va fi punctul final al unei dispute care durează de peste 40 de ani – o hotărîre definitivă, irevocabilă, obligatorie şi care trebuie imediat aplicată şi respectată.

Acest efort implică munca intensă de ani de zile, deocamdată discretă (aşa cer regulile Curţii), dar de un volum şi substanţă imense, ale echipei române care ne reprezintă la Haga. E o echipă tînără, dar foarte eficientă de diplomaţi jurişti, care au confirmat deja în multe bătălii diplomatice grele (vă mai amintiţi de succesul diplomatic românesc în chestiunea Legii Statutului maghiarilor de peste hotare?).
Îmi aduc aminte că, în 2004, în calitate de prim-ministru, am decis, cu strîngere de inimă – este adevărat – sesizarea Curţii de la Haga. Mi s-a părut atunci că este nevoie de un gest de curaj, responsabil, pentru a răspunde eficient jocurilor politice din Ucraina, bazate pe o succesiune de fapte împlinite şi de tergiversări ale negocierilor bilaterale.

Acest proces – cu toată munca din spatele lui – este un proiect de interes naţional dincolo de orice culoare politică. Şi el trebuie susţinut acum la nivel naţional. Pentru că dincolo de miza lui concretă şi consistentă – de zeci de mii de kilometri pătraţi de drepturi suverane şi jurisdicţie şi de miliardele de metri cubi de gaz – stă o miză simbolică: recuperarea unui profil demn al României în regiunea vecină direct – prin România – Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice.

Soluţia aleasă de România, în 2004, în vechiul său diferend cu Ucraina dovedeşte – mai ales în perspectiva evoluţiilor militare din Caucazul de sud – importanţa şi valoarea căutării, în orice situaţie, a unei rezolvări raţionale şi, în primul rînd, paşnice.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de