Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Numai că, de la a treia ediţie, lucrurile se stricară. Nu era de vină echipa. Cameramanii îşi făceau meseria cu aceeaşi hărnicie ca înainte. Se ţineau cu camera după Paula oriunde mergea, chiar şi la baie, lipind obiectivul de gaura cheii, astfel că, deşi niţel cenzurată, să nu fie trecută emisiunea la categoria producţiilor porno, telespectatorii vedeau suficient de mult din trupul Paulei făcând duş, săpunindu-se lasciv peste tot şi cântând arii din operetă, deşi nu prea şedea bine cu vocea.
Tatăl îşi juca şi el rolul cu brio. O urmărea pe Paula cu priviri posomorâte, bombănea pe ascuns, dar în aşa fel, totuşi, încât să se vadă şi să se audă la televizor. Cei ce se zgâiau prin crăpăturile gardurilor se străduiau să comenteze cât mai critic tot ce făcea Paula prin ogradă. E drept, cu ei apăruse, la un moment dat, o problemă. După prima emisiune, se arătară extrem de încântaţi c-au apărut la televizor. Nelu Norocea, băiatul lui Culai Norocea din capul străzii, care umblase pe la Bucureşti şi trecea drept cunoscător într-ale show-bizz-ului (luase într-o seară, ca taximetrist, o vedetă de la finele unei emisiuni şi – zicea el – cum aşteptase o grămadă la intrare, se dusese după ea, s-o caute şi, cu acest prilej, văzuse şi înţelesese multe lucruri) îi întrebă dacă au avut avocat la semnarea contractului.
– Care contract? se mirară cei de pe stradă, care veniseră la poarta lui Vasile Pirpilic din pură curiozitate.
– Cum care contract? Contractul de colaborare cu postul respectiv de televiziune. Uite, Paula ia o căruţă de bani. Şi nu numai ea. Şi taică-său care a semnat şi el un contract cu postul. Aflând că se câştigau bani din apariţia la televiziune, cei de pe stradă nu se mai prezentară la a doua ediţie. Şi cum fără ei reality-show-ului îi lipsea ceva – poate tocmai realitatea – producătorii se interesară ce s-a întâmplat. Nici unul nu voi să discute cu ei. Toţi îi trimiseră la Nelu Norocea, preşedintele Fundaţiei Şi noi avem dreptul! Înfiinţată peste noapte pentru a le apăra dreptul la intimitate.
N-a fost nici o problemă să le dea suma cerută. Bugetul emisiunii era destul de larg.
Dificultăţile apărură acolo unde se aşteptau mai puţin: la Paula Pirpilic.
Fata nu se mai simţea în largul ei dezmăţată. La început, deşi acceptase prin contract, refuză să se mai tăvălească în fân seară de seară, pretextând o indispoziţie femeiască. Apoi, deşi continua să umble aproape goală, se simţea că n-o mai face cu plăcere. Se ghicea în ea ceva forţat, chinuit. Începu să evite expresiile fruste de până atunci. Telespectatorii mirosiră că ceva nu e în regulă. Ratingul începu să scadă. Strădaniile producătorilor se dovediră zadarnice. Nu reuşiră s-o întoarcă la ceea ce era în primele episoade nici propunerea de mărire a sumei, nici articolele din presă (comandate de postul TV!) prin care se exprima dezamăgirea că Paula nu mai e Paula. Vedeta acceptă că trebuie să-şi revină. Îşi lua inima-n dinţi şi se ducea, fără chiloţi, să scoată apă din fântână. Stând însă aplecată peste ghizdele, în timp ce camerele îşi înfigeau, flămânde, ochii în bucile ei, lăsa deodată ciutura şi, fără să-şi dea seama, întindea mâna să-şi tragă rochiţa. Nu-i reuşea cine ştie ce mare lucru. Rochiţa era astfel croită că puteai s-o tragi şi cu carul cu boi, tot deasupra rămânea. Gestul ei pudic era însă sincer. Atât de sincer încât telespectatorii se apucau să bombardeze postul cu telefoane şi SMS-uri prin care-i înjurau pe porcii ăia de cameramani, care nu găsesc altceva mai bun de făcut decât să se uite în curul fetei când aceasta scoate apă pentru tatăl ei bătrân şi neajutorat. Cu fiecare episod înregistrat şi difuzat, Paula se abătea tot mai mult de la rolul pe care trebuia, prin contract iscălit, să-l joace în reality show. Devenea tot mai pudică, dar mai ales, tot mai ruşinoasă. Culmea e că şi cei din echipă – cameramanii îndeosebi – simţeau o tot mai mare stânjeneală ori de câte ori erau obligaţi s-o filmeze dezmătaţă.
Scena tăvălelii din fân se dovedi un dezastru. În loc să se giugiulească, după cum scria în scenariu şi cum făgăduia anunţul de pe micul ecran – Interzis minorilor sub 18 ani – cei doi, Paula şi băiatul câştigător al castingului, şedeau de vorbă liniştiţi despre primejdia ispitelor trupeşti. Cameramanii filmau în chip mecanic, deşi erau conştienţi că nu e nimic interesant.
Regizoarea de platou auzea în căşti discuţia lor plictisitoare. Dar nu-i întrerupea. Nu primise dispoziţii ce să facă în noua situaţie. Astfel că îşi vedea mai departe de meseria ei, căscând pe rupte ori de câte ori o auzea pe Paula sfătuindu-l pe partener s-o ţină doar de un deget, ca să treacă prin ei doar iubirea în forma ei pură.
Într-o dimineaţă, Paula ieşi din casă în rochie lungă până la glezne şi într-o bluză groasă, cu mâneci până la încheieturi. De cum văzură mişcându-se uşa, cameramanii înşfăcară aparatele şi le suiră pe umeri, punând degetul în dreptul butonului de pornire. Când o văzură, lăsară camerele jos, descumpăniţi. La întrebarea mută de pe faţa producătoarei, Paula răspunse că acceptă să fie filmată doar aşa. Producătoarea îi aminti de contract. Paula declară că puţin îi pasă. Şi, dând fuga în casă, se întoarse cu o pereche de mătănii.
La finele zilei de filmare, ea convocă o conferinţă de presă. Ziariştilor strânşi în jur le declară că renunţă la cariera de vedetă TV pentru a se închide într-o mănăstire.
Ştirea făcu senzaţie în întreaga ţară. Seara, la toate televiziunile, care organizară Ediţii speciale sub semnul lui Breaking News, se discută aprins şi în contradictoriu dacă nu cumva era vorba de un truc publicitar.
Nu, nu era vorba de nici un truc.
Paula rupse contractul şi se întoarse la Bucureşti ca să-şi facă formele de măicuţă.
Numai că, odată ajunsă la Bucureşti, îşi reveni în chip spectaculos. Simţise asta încă de la urcarea în tren. Neaşteptata schimbare provoacă un nou şoc mediatic. La talk-show-ul organizat, ca de obicei, la zece seara, de o televiziune specializată în mondenităţi, se avansă ipoteza că Paula fusese afectată de ceva existent în aerul cartierului din urbea vedetei. Interveniră prin telefon şi câţiva membri ai echipei de filmare. Aceştia confirmau că şi ei, odată întorşi la Bucureşti, se însănătoşiseră brusc. Îşi recăpătaseră cheful de viaţă. Le dispăruse acea melancolie inexplicabilă, care-i rosese pe dinăuntru cât timp şezuseră în orăşelul Paulei.
Treptat-treptat, se formă convingerea că era ceva în neregulă cu atmosfera din acea parte a oraşului. Unii puneau asta pe seama iradiaţiilor care mai veneau de la Cernobîl. Era o teorie complicată, greu de explicat nespe-cialiştilor, dar care, simplificând-o, se reducea la următoarea explicaţie:
Radiaţiile de la Cernobîl fuseseră oprite să dea buzna în orăşel, în urmă cu un deceniu, de zidul pădurilor dinspre răsărit. O dată cu defrişările masive ilegale şi sălbatice, zidul dispăruse. Şi radiaţiile, slobode acum, se puseseră în mişcare. Mai agresive de data asta, după ce fuseseră obligate să stea pe loc, fără să facă nimic, atâta timp. Erau însă şi specialişti care explicau schimbările din personalitatea Paulei printr-o indigestie provocată de consumul de alimente grele la stomac cât timp şezuse în casa părintească.
