x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sezon naţional de ştevie şi urzici

0
Autor: Tudor Octavian 11 Mar 2009 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



● Un domn din finanţe cumpără, de câţiva ani, câte două exemplare din toate cărţile care-i plac. Una pentru mine, cealaltă pentru prietenul meu, spune finanţistul. Norocos prieten, zic. Când o să-l am, răspunde el.

● Cunosc un falsificator de tablouri, care semnează cu nume europeneşti inventate serii de vederi din locuri pe unde n-a ajuns şi n-o să ajungă niciodată. Când era tânăr, picta mici peisaje urbane în maniera unor artişti cunoscuţi. Şi găsea cumpărători, pentru că amatorilor de chilipiruri acestea le aminteau de ceva mai bun. Îmbătrânind în sărăcie, nu-şi mai dă osteneala să-i imite pe unii şi pe alţii şi nici imaginile din oraşele pe unde n-a colindat nu mai sunt credibile. Inovează, prin urmare, semnături, stiluri şi obiecte şi totuşi i se spune falsificator. Aşa-i când e să n-ai nici un dram de noroc.

● Singurii profesori, de care îmi amintesc cu un sentiment continuu de recunoştinţă, sunt cei ce au pus în mişcare în mintea mea idei şi nevoi spirituale, de care nu eram conştient că le-aş avea şi că trebuie să merg mai departe cu ele. Cel mai mare bine didactic mi l-a făcut un profesor de istorie care, după ce ne cita un pasaj din manual – cum ar fi bunăoară faptul că un domnitor aduna, când veneau turcii, mii şi mii de ostaşi gata să înfrunte duşmanul – cădea pe gânduri şi adăuga – cu un zâmbet scurt, ca pentru sine: Cine i-o fi numărat?

A fost profesorul meu de îndoieli.

● Primăvara, România contează pe o digresiune economică ignorată de guvernanţi şi care n-o să apară niciodată în analizele financiare. Primăvara vine la români cu ştevia şi cu urzicile, cu ciorba de lângă gardul din fundul grădinii.

E ciorba naţională – pe care o mănâncă fără complexe şi preşedinţii, şi premierii, şi bancherii.

● Mi-au trebuit ani mulţi până să-mi dau seama de ce nu-mi fac bine simpozioanele şi adunările cu dezbateri culturale. Mă stârneau s-o fac pe deşteptul, să mă iau în seamă excesiv, contaminat pe loc de întrecerea între vanităţi, proprie acestor activităţi. Acelaşi lucru ca la apariţiile de la televizor: totul e să fii acolo, nu contează ce spui.

● Cine va scrie peste ani cronica acestor vremuri în fotografii de la evenimente va descoperi în toate un ins mititel şi cu o privire importantă. Nu în primul plan, ci strecurat în preajma personajelor zilei. Fiind mărunt şi băgăcios, pare de-al casei la sindrofii particulare, dar şi la cele oficiale. E de acolo, în toate fotografiile.

De aceea nici nu se întreabă nimeni ce caută insul în ele.

● În muzeele din provincie nu găseşti niciodată pe cine cauţi. La orice oră şi în oricare zi a săptămânii, persoana tocmai a plecat sau lipseşte un ceas. Dacă eşti dispus să aştepţi un ceas, ţi se spune, cu înţelegerea cuvenită celor slabi de minte: Mai bine veniţi mâine.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de