Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu atăţia inşi potrivnici, surclasaţi de spiritul machiavelic al Viorelului Hrebenciuc - marchizul neintrecut al combinaţiilor politico-finanaciare - , Mircea Geoană e ursit infrăngerii zgomotoase, izgonirii premature din iatacul pesedist din Kiseleff. Iar trădarea sa, e o părere, a căpătat contur in munţi, lăngă castelul lui Dracula, cănd i s-a servit găluşca otrăvitoare a moţiunii de cenzură. Şi inghiţind-o la repezeală, in nedezmeticirea postreferendum, i se pregăteşte acum inmormăntarea politică.
Degringolada in care se complace de la un timp PSD este explicabilă prin absenţa liderului de anvergură, Mircea Geoană nefiind un astfel de personaj. Ungerea sa ca preşedinte al celui mai "dolofan" partid de la noi s-a datorat conjuncturii norocoase şi manevrelor de culise incă tulburi. Se dorea, la presiuni interne şi internaţionale, primenirea demodatei formaţiuni, inclusiv prin schimbarea conducerii, bănuite de afaceri ilicite cu termopan sau de tranzacţii aeroportuare dubioase ori de inadecvare politică. Pentru atingerea acestui scop s-au incheiat inţelegeri contra naturii, s-au suspendat duşmănii părelnic ireconciliabile şi s-au ascuţit pumnalele nerecunoştinţei. Propulsat căpetenie peste pesedişti, "infatuatul" Geoană, fără vreo performanţă politică, s-a străduit mediatic să-şi demonstreze vocaţia de lider. O strădanie degeaba, un efort in van, fiindcă fostul ministru de Externe n-are vănă, iar carisma abia de-i ajunge pănă la uşa propriului cabinet, căt să-l impresioneze pe bietul uşier. Discurs căznit şi strepezicios, gesturi imitate şi artificiale, platformă subţire, aderenţă palidă, etichete iliesciene sau vanghelice dezonorante. O zbatere, adesea caraghioasă, din care memoria colectivă n-a reţinut decăt insultele ce l-au insoţit in chicotelile mulţimii, dedate pe veci băşcăliei gloduroase. In spatele său e un gol măzgos, din care, arar, se ivesc doar cuvăntători, nu şi coechipieri. Şeful "cocorilor", metamorfozaţi subit in furnicuţe (sau viceversa), e singur şi slalomul printre grupurile şi grupuleţele din interiorul partidului l-au sleit de energie. Nici n-apucă să spună ceva, că o voce din preajmă il şi contrazice, il atacă, il maimuţăreşte, ii şubrezeşte soclul de mucava. Părăsitul Geoană este, neindoielnic, liderul cel mai contestat, o figură tristă a politicii dămboviţene, deşi păstoreşte ăl dintăi partid al ţării. Păi, in comparaţie cu tribunul Vadim Tudor, Mirciulică pare un băiat de mingi, iar liberalul Călin Popescu Tăriceanu se poartă de parcă i-ar fi profesor. "Cocoşelul de la Cluj", democratul Boc, e o altă mască a starostelui hipertiroidian Băsescu şi asta ii ajunge să se inchipuie "apostolul democraţiei". Marko Bela intruchipează o lume aparte, ermetică şi aproape cazonă, iar Dan Voiculescu e ditamai "mogulul" capitalist. Despre Gigi Becali n-are rost să vorbim, de vreme ce PNG e o căruţă rudimentară, hăţănată de toanele latifundiarului cabotin.
In Romănia, un lider puternic de partid presupune, inainte de toate, o funcţie de stat importantă, in afara căreia autoritatea nu e de conceput. Ideal e să fii premier, căci inalta dregătorie ii face să tremure pe plătitorii de cotizaţii ideologice. Primul dintre miniştri are la indemănă ţintarul cu numirile in jilţurile ministeriale şi administrative, jobenul cu dosarele penale şi tot ce inseamnă banul public. Nu demult, Adrian Năstase biciuia cu mănă forte armata de soldăţei trandafirii şi nimeni nu cărtea in front, cu excepţia legendarului urmaş al răposatului Ceauşescu. In rest, tăcere, partidul era Năstase şi Năstase era PSD. Cum se intămplă intotdeauna, laşităţile servile de atunci s-au răzbunat şi, in prezent, temutul Năstase a devenit doar inculpatul exemplar al corupţiei guvernamentale şi posesorul de rubrică la ziar. O soartă ce-l păndeşte şi pe actualul chiriaş din Palatul Victoria, dacă "Highlander" nu-şi gestionează inteligent relaţia cu partidul liberalilor nestolojanizaţi.
Nu-i rău să fii nici preşedinte, deşi, formal, trebuie să joci cartea neutralităţii partinice. In realitate, lucrurile se petrec invers, iar domnii Iliescu şi Băsescu s-au infruptat cu toptanul din şmecheria constituţională a echidistanţei. Din magherniţa sărăcăcioasă a "opoziţiei", liderul de partid nu mai are ce da şi uşor, uşor, el se transformă in prizonierul nevolnic al structurilor de putere controlate de liderii locali. Aşa se explică situaţia stănjenitoare a "imprudentului" Geoană, incapabil să iasă din incolţirea "junilor" Ponta, Dragnea, Mazăre şi Rus, de pildă, care dăncuiesc de zor, de dincolo de graniţele judeţelor ai căror jupăni plebiscitaţi sunt. Şi-n plus, greii partidului debarcaţi deunăzi uită anevoie gloria de odinioară şi umilinţa indurată de-a lungul campaniilor de presă oranj, concertate şi premeditate. Cu atăţia inşi potrivnici, surclasaţi de spiritul machiavelic al Viorelului Hrebenciuc - marchizul neintrecut al combinaţiilor politico-finanaciare - , Mircea Geoană e ursit infrăngerii zgomotoase, izgonirii premature din iatacul pesedist din Kiseleff. Iar trădarea sa, e o părere, a căpătat contur in munţi, lăngă castelul lui Dracula, cănd i s-a servit găluşca otrăvitoare a moţiunii de cenzură. Şi inghiţind-o la repezeală, in nedezmeticirea postreferendum, i se pregăteşte acum inmormăntarea politică. Măcar de şi-ar tocmi nişte bocitoare mai de Doamne-ajută, dar tare mă tem că şi pe catafalcul rozaceu va fi singur. Singur şi neregretat.
In Romănia, un lider puternic de partid presupune, inainte de toate, o funcţie de stat importantă, in afara căreia autoritatea nu e de conceput. Ideal e să fii premier, căci inalta dregătorie ii face să tremure pe plătitorii de cotizaţii ideologice. Primul dintre miniştri are la indemănă ţintarul cu numirile in jilţurile ministeriale şi administrative, jobenul cu dosarele penale şi tot ce inseamnă banul public. Nu demult, Adrian Năstase biciuia cu mănă forte armata de soldăţei trandafirii şi nimeni nu cărtea in front, cu excepţia legendarului urmaş al răposatului Ceauşescu. In rest, tăcere, partidul era Năstase şi Năstase era PSD. Cum se intămplă intotdeauna, laşităţile servile de atunci s-au răzbunat şi, in prezent, temutul Năstase a devenit doar inculpatul exemplar al corupţiei guvernamentale şi posesorul de rubrică la ziar. O soartă ce-l păndeşte şi pe actualul chiriaş din Palatul Victoria, dacă "Highlander" nu-şi gestionează inteligent relaţia cu partidul liberalilor nestolojanizaţi.
Nu-i rău să fii nici preşedinte, deşi, formal, trebuie să joci cartea neutralităţii partinice. In realitate, lucrurile se petrec invers, iar domnii Iliescu şi Băsescu s-au infruptat cu toptanul din şmecheria constituţională a echidistanţei. Din magherniţa sărăcăcioasă a "opoziţiei", liderul de partid nu mai are ce da şi uşor, uşor, el se transformă in prizonierul nevolnic al structurilor de putere controlate de liderii locali. Aşa se explică situaţia stănjenitoare a "imprudentului" Geoană, incapabil să iasă din incolţirea "junilor" Ponta, Dragnea, Mazăre şi Rus, de pildă, care dăncuiesc de zor, de dincolo de graniţele judeţelor ai căror jupăni plebiscitaţi sunt. Şi-n plus, greii partidului debarcaţi deunăzi uită anevoie gloria de odinioară şi umilinţa indurată de-a lungul campaniilor de presă oranj, concertate şi premeditate. Cu atăţia inşi potrivnici, surclasaţi de spiritul machiavelic al Viorelului Hrebenciuc - marchizul neintrecut al combinaţiilor politico-finanaciare - , Mircea Geoană e ursit infrăngerii zgomotoase, izgonirii premature din iatacul pesedist din Kiseleff. Iar trădarea sa, e o părere, a căpătat contur in munţi, lăngă castelul lui Dracula, cănd i s-a servit găluşca otrăvitoare a moţiunii de cenzură. Şi inghiţind-o la repezeală, in nedezmeticirea postreferendum, i se pregăteşte acum inmormăntarea politică. Măcar de şi-ar tocmi nişte bocitoare mai de Doamne-ajută, dar tare mă tem că şi pe catafalcul rozaceu va fi singur. Singur şi neregretat.
