Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe vremea cînd eram utecist, cea mai mare grijă a omenirii era războiul nuclear. Nu doar că demonstram împotriva înarmării şi semnam petiţii pentru reducerea cheltuielilor militare – chiar ne temeam pe bune. Un an, doi de telejurnale cu cîte o ciupercă atomică, aşa, ca ilustraţie la diverse materiale de politică externă, sfîrşeşte prin a avea efectul ăsta într-un adolescent. Sigur, cu partea bună că oricînd puteam folosi, cu fetele mai îndărătnice, replica celebră: "Dacă vine sfîrşitul lumii la anul, ai să regreţi că n-am făcut-o!". A mers? Uite, asta nu vreau să vă spun!
Pe vremea cînd eram utecist, cea mai mare grijă a omenirii era războiul nuclear. Nu doar că demonstram împotriva înarmării şi semnam petiţii pentru reducerea cheltuielilor militare – chiar ne temeam pe bune. Un an, doi de telejurnale cu cîte o ciupercă atomică, aşa, ca ilustraţie la diverse materiale de politică externă, sfîrşeşte prin a avea efectul ăsta într-un adolescent. Sigur, cu partea bună că oricînd puteam folosi, cu fetele mai îndărătnice, replica celebră: "Dacă vine sfîrşitul lumii la anul, ai să regreţi că n-am făcut-o!". A mers? Uite, asta nu vreau să vă spun!
Vremea a trecut, însă războiul atomic s-a desfăşurat, vorba bancului, la sală, iar după el lumea a simţit nevoia unui nou dezastru la orizont. Cerul albastru nu e vandabil, pofta noastră de spaime se cere satisfăcută. Şi, ca la piaţă, dacă există cerere, iată că avem şi ofertă. Ce vă place mai tare: încălzirea globală sau criza petrolului?
La început am crezut şi eu că încălzirea globală va cîştiga războiul pentru imaginarul nostru colectiv. Avea de toate: urşi polari drăguţi şi pe moarte, deşerturi fotogenice, un vicepreşedinte american, Al Gore, ca entertainer. Nu poţi să dai greş cu aşa un pachet. Însă are o mică problemă: astă-iarnă a fost al naibii de frig. Acum nu e neobişnuit de cald. Tricoul de acum 15 ani e la fel de răcoros ca în ziua în care l-am cumpărat. În schimb, plinul de benzină e de un milion de ori mai scump.
Bine, poate că nu chiar un milion. Îmi aduc aminte zilele din 1997 în care dădeam pe benzină 2.500 de lei la litru. În zece ani, de cînd am început să frecventez aceste localuri de pierzanie cu pompe, plinul maşinii mele a ajuns să coste de 20 de ori mai mult. Doar terenurile din Pipera s-au scumpit mai rău...! Nici salariile, nici aurul şi, mai ales, nici temperatura din cele mai rele canicule de iulie n-au reuşit aşa o performanţă.
E clar, criza petrolului e cu mult mai trendy decît încălzirea globală. Acum cîteva zile, băiatul meu cel mare m-a întrebat chiar dacă vor mai fi maşini cînd se va face el mare. I-am explicat că da, însă va trebui să nu uite dimineaţa, cînd pleacă de acasă, să le scoată din priză, că altfel o să rupă cablul. Maşina viitorului, în cazul în care civilizaţia trece peste hopul petrolui, va fi cu siguranţă mai lentă, mai plicticoasă şi mai modestă decît asta de azi. Ferrari va rămîne extravagant, cu motoare puternice, cu 3 cilindri maxim şi 90 de cai. În rest, toţi o să stăm cu fundul pe baterii şi motoare electrice, încărcate de la priză noaptea şi conduse cu ochii pe voltmetru ziua, să nu ne lase în drum. Cei mai bogaţi îşi vor putea permite piele pe vîrful acelor indicatoare, în rest, textile uşoare, să ne ducă măcar pînă la Dristor, de unde luăm metroul!
Acum, vorbind serios, criza petrolului va schimba într-un singur fel industria auto: maşina nu va mai fi o extensie a egoului. Va deveni scîrbos şi indecent să consumi 20 de litri la sută, va fi ridicol să umbli cu minicamionul, cînd tu eşti unul, mic şi chel. Maşina de mîine nu va mai putea spune despre tine cît eşti de şmecher, ci cît de ecologist.
Iar marketingul industriei are cam cinci ani să facă din asta o calitate, vandabilă şi-n Bamboo. Mult succes!
