x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Şi banii au un preţ - 2

0
Autor: Adrian Vasilescu 18 Feb 2008 - 00:00

Dar a dezorganizat piaţa mărfurilor. A încurajat stocările. Fabricile şi-au putut face în linişte stocuri, fie că nu-şi puteau vinde produsele, fie că întârziau vânzarea celor căutate, aşteptând preţuri mai bune.Au făcut şi ele "speculă"



Magia pieţelor valutare îşi trage seva din caracterul anticipativ al celor mai multe dintre decizii. Posibilitatea anticipării unui curs bun, lansarea în operaţiuni menite să aducă profit din diferenţe favorabile de cursuri, care flotează de la o zi la alta sau de mai multe ori în timpul unei singure zile, au determinat permanentizarea speculei pe acest tip de pieţe. La noi, însă, adeseori, speculanţii sunt huliţi iar activităţile speculative blamate.


E adevărat că, de câţiva ani, literatura de specialitate apărută la noi, tot mai apropiată de practicile economice occidentale, încearcă o reabilitare a noţiunilor de speculă şi speculant. Timidă însă. Iar de teama folosirii mult blamatelor cuvinte "speculant" sau "speculaţie", am ajuns la o terminologie de tranziţie, menită să pregătească o adaptare mai puţin şocantă a urechilor românilor cu realităţi prezentate în învelişuri sonore înşelătoare. Inventând cuvântul "speculator".

În timp ce cuvântul speculă, exprimând mai departe "vinderea de mărfuri cu suprapreţ", continuă să producă frisoane.


Speculantul veritabil riscă. El poate cumpăra, mizând pe o creştere viitoare a preţurilor, dar în momentul revânzării (când scontează să-şi încaseze "suprapreţul") să constate că s-a înşelat. Şi să piardă. Ori chiar să se ruineze. Pentru că este posibil să primească mult mai puţin decât a plătit. Dar se poate întâmpla şi invers: să constate că a meritat să rişte. Scoţând un profit considerabil.


La noi, însă, după decembrie ’89, un timp speculaţiile au fost practicate ocazional. Şi de cele mai multe ori rudimentar. Riscul era minim, dacă nu cumva lipsea cu desăvârşire. Cei care cumpărau mărfuri azi, ca să le vândă mâine, nu riscau nimic. Pentru că preţurile noastre nu flotau şi nici nu erau imprevizibile, ci mergeau într-un singur sens: în sus. La fel s-au petrecut lucrurile pe piaţa valutară, unde amatorii de speculaţii stocau în linişte valută ca s-o revândă peste un timp, mai scump. Pentru că şi ratele schimburilor valutare mergeau într-un singur sens. Leul se deprecia fără încetare.


"Speculanţii" de la noi (pun cuvântul în ghilimele fiindcă ei nu puteau fi consideraţi speculanţi adevăraţi, de vreme ce nu-şi asumau şi riscuri) erau obişnuiţi să cumpere valută cu lei puţini, iar când credeau că a sosit momentul cel mai prielnic vindeau valuta şi obţineau lei mai mulţi decât au aruncat în joc. Totuşi, aceste speculaţii (în ghilimele) au avut un rol imens. Românii au luat lecţii de piaţă valutară având ca profesor dolarul.


Ce făceau românii cu leii obişnuiţi în schimbul dolarilor? Mulţi tezaurizau valută. Sau cumpărau din nou valută. Ca s-o speculeze. Alţii, însă, cu deosebire din rândul exportatorilor, plăteau salarii sau impozite, achitau mărfuri achiziţionate pe piaţa internă. Ori… îi depuneau în bănci, unde timpul fabrica alţi lei, dobânda pentru moneda naţională fiind extrem de atractivă.


De câţiva ani, însă, piaţa devenind imprevizibilă, speculanţii noştri (care între timp au acumulat mai mulţi ani de şcoală şi s-au specializat) sau chiar cei străini sunt supăraţi foc că în România nu e un curs predictibil. Deşi cursul e predictibil, dar pe termen lung, fapt care nu-i ajută pe "speculanţi". Nici pe cei de la noi, dar nici pe cei de afară, care s-au înmulţit pe măsură ce rămâne în urmă momentul liberalizării contului de capital.


Noi însă ne-am mai confruntat cu un "speculant" pe piaţă: inflaţia. Fiindcă i-a pus în alertă pe cei care obişnuiau să stocheze lei. Românii au învăţat lecţia, aşa că au dat fuga în magazine şi şi-au cheltuit banii (în monedă naţională) imediat ce i-au căpătat. Iar, ceva mai târziu, începând din 1994, când dobânzile bancare au devenit atractive, au început să facă depozite în bănci. Aşadar, inflaţia a dinamizat piaţa leilor. Dar a dezorganizat piaţa mărfurilor. A încurajat stocările. Fabricile şi-au putut face în linişte stocuri, fie că nu-şi puteau vinde produsele, fie că întârziau vânzarea celor căutate, aşteptând preţuri mai bune. Au făcut şi ele "speculă". De fapt, au făcut o falsă speculă, neriscând nimic. Preţurile au urcat neîncetat, fără nici un fel de zigzag, aşa că toţi cei care au stocat mărfuri au câştigat. Fiindcă au avut răgaz să aştepte preţul cel mai bun. A fost nevoie de sacrificii pentru calmarea inflaţiei şi pentru a putea fi pusă în mişcare spirala expansiunii economice.

De sacrificii e nevoie şi acum. Ca să facem bani nu atât din speculaţii, cât din afaceri lucrative.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de