x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Şi Crăciunul, tot cu „nenorociţii ăştia”

0
Autor: Lucian Avramescu 19 Dec 2011 - 21:00
Şi Crăciunul, tot cu „nenorociţii ăştia”


De cand eram copil n-am mai petrecut Craciunul si Anul Nou, primul, amestec fastuos de datini crestine si cruzime, al doilea, inchipuit de flacarile in care incineram vechiul an, la Sangeru. Exista in toate o intoarcere, un cerc care, intr-o zi, se inchide. Incerc sa reconstitui in casa mea, din petice disparate, din tarana amintirii, gesturile care compuneau un ritual, ale parintilor si bunicilor.

Incerc sa ma lepad, asa cum imi cerea preotul, la botezul unor copii de tigani pe care-i mostenesc ca fini de trei generatii, de Satana politicii, sa uit televizorul care imi aduce uneori monstri in odaie, sa intrerup comentariile mele care au devenit an dupa an mai grave, mai triste, mai incruntate. Mi-a semnalat la Braila amanuntul ca m-am despartit incet, incet de ironia pamfletelor de acum niste ani, criticul si istoricul literar Viorel Mortu prezentandu-mi, in fata unui public preponderent tanar, cele trei volume de publicistica, Ciorne 2, 3 si 4, aparute recent.

Tristetea, remarca reputatul dascal, a inlocuit savoarea, a inlocuit sampania verbala si bucuria luxurianta a discursului. Am tresarit. Dupa ultimele alegeri prezidentiale, condeierul Avramescu traieste evident o descumpanire, iar verbul sau care acompania ironic viata politica devine bici, sudalma, dar si oftatul unui om care nu mai crede ca se poate face ceva. Sa ma fi ghicit profesorul? Iata de ce, revenit in satul in care m-am nascut, incerc sa ma decuplez de la oftatul care nu e doar al meu, e un oftat national, latit, ca o molima, ca un noroi, peste viata si sufletele celor mai multi dintre concetateni, si sa ma concentrez pe brad, colinde si versuri pe care le scriu cu bucurie.

Duminica doar am iesit din treburile mele in care intra si rearanjarea Muzeului Pietrei (am mai cumparat sapte piese, sculpturi vechi ale mesterilor tarani) si sa purced, impreuna cu confratii mei de pasiuni ci­ne­getice, la prima vanatoare de ie­puri. Campia, mazgalita pe alocuri de lama plu­gului, se lasa alintata de fuioarele de ceata care se revarsau dinspre Cep­tura, aerul, inca neclintit de vantul ce avea sa vina mai tarziu, imi umplea plamanii rasfatati de o mul­tumire rece, incercata rar, inima care, acum 12 ani, m-a mangaiat cu un in­farct bate regulat, o simt in tample.

Profesorul Apetrei ar fi probabil mul­tu­mit. Fara sa stie, recomandandu-mi mersul pe jos, macar trei kilometri pe zi, m-a reapropiat de po­vestile vanatoresti ale lui Sa­do­veanu si de o pasiune care a fost, mai mereu, li­terara. Filiala din Ploiesti, unde co­tizez regulat, ma scoate uneori in na­tura si, chiar daca revin acasa cel mai adesea cu tolba goala, vin cu plamanii plini de aerul acestei tari, inca neviciat, inca nefurat, inca nescos la licitatie. Sau poate ma insel?

La cei aproape 80 de ani ai lui, nea Anton se asaza mereu pe un sca­u­nel, despachetat cu migala din port­ba­gajul Daciei lui vechi ca si amintiri­le pe care le poarta in el. Trage inca bi­ne, cand are in ce. De obicei n-are, cum n-am nici eu. Intre timp, ceata s-a suit in cer, apoi a disparut si de acolo, fiindca se vede, ca un manz umed, soa­rele. Ne privim mai limpede si noi, in­tre noi, vanatorii. Se apropie de mi­ne, lasandu-si postul liber, un barbat. Il stiu, nu dupa nume.

Cand scapam de nenorocitii astia? – ma intreaba el in loc de salut. Ma fac ca nu pricep si glumesc ceva despre iepurii care s-au retras in tarile calde. Omul e in­cruntat si nu-i arde de gluma. Vor­bes­te tare si injura nominal cateva per­sonaje carora nu le fac hatarul de a le pomeni in aceste insemnari. Sunt din onomastica, de apasata notori­e­ta­te, a puterii. Intoarce-te, zic, la locul ma­tale, ca se supara seful de va­na­toare. Daca mai clampanim mult se sperie si ramele din pamant. Bar­ba­tul a plecat nemultumit ca nu i-am dat un raspuns. De unde sa stiu eu cand vom scapa de 'nenorocitii astia'? Sau daca vom scapa vreodata! La prima pauza mare, cand gonasii au trecut la 'tinere', iar ceilalti la framantat campul, am fost inconjurat de alti colegi din grupa Urlati, Mizil, Valea Calugareasca, arealul care face inutile puscoacele noastre si conserva paianjenii din teava.

Cand scapam de nenorocitii astia, domnule Lucian? Hai, ca vii de la Bucuresti si matale le stii pe toate. Nu stiu nimic, zic. Vin de la Sangeru, nu din Capitala, si chiar daca as veni de acolo ce sa stiu? Intrebarea, aceeasi, mi-era pusa de alta voce. Eu, adauga unul, cand vor cadea astia i-as pune sa plateasca ei, din buzunarul lor, toti banii furati, inclusiv aia luati de la FMI. Sa plateasca, fir-ar... si au urmat injuraturi apasate, care capatau consistenta in campia goala. Fratilor, zic, sunt satul, scriu zilnic, imi tot spun parerea fara folos despre toate lucrurile astea. Am venit sa respir aer curat si sa uit. Sa uit, sa uit, sa uit. Macar o zi, macar azi, ce Dumnezeu? Uite, zice unul mai tanar, de-aia ne calareste Marinarul, ca uitam, ca ne facem ca nu vedem.

Am tacut. Eu, carevasazica, eu sunt cel care nu ia atitudine. Din cauza mea, a tacerii mele se pregateste cel mai murdar furt electoral, pacalind electoratul cu bani furati de la electorat, eu mai indatorez Romania cu alte 16 miliarde de euro, eu, cu lasitatea mea. Am plecat amarat. Am plecat sa serbez Craciunul. Poate ca mi-am ingaduit sa absentez prea mult. M-am dat jos, o zi, de pe baricada mea, si oamenii m-au certat. Ce fac insa cei care, purtand si azi pufoaicele prezidentiale ale precedentelor alegeri, asteapta altele, la fel de saraci, de umiliti si de rabdatori ca acum si ca anul trecut si ca de cand sunt?

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de