x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Şi pieţele pot să greşească

0
Autor: Adrian Vasilescu 12 Ian 2009 - 00:00

Trăim într-o lume concurenţială. Şi chiar dacă lumea asta, acum, simte în ceafă răsuflarea rece a turbulenţelor de pe pieţele financiare, în timp ce în faţă vede rânjetul hidos al crizei economice, continuă să fie dominată de standarde de competitivitate.



În competiţiile acestei lumi, noi unde ne aflăm? Ce loc ocupăm? Sunt oare credibile multele clasamente ce se fac pe planetă, în care suntem plasaţi în coada Europei şi pe locuri extrem de modeste în cataloagele mondiale? Ca să formulăm răspunsuri la toate aceste întrebări ar trebui să ştim, mai întâi, câtă încredere putem avea în economia românească.

În această lume în care totul se cuantifică, totul se sintetizează în indici statistici – de la cei ce grupează acţiunile la marile burse până la ceea ce americanii numesc confidenţă, un indice pentru cuantificarea încrederii în economie – noi nu avem încă o măsură pentru gradul de încredere în economia ro­mâ­neasc­ă. În această privinţă, cele mai multe judecăţi se fac "lăutăreşte": după ureche, fără nici un fel de partitură în faţă.

Lucrurile se complică şi mai mult acum, în vremuri de criză, când se restrânge creditarea, unele companii îşi reduc activitatea economică, au loc disponibilizări de personal. Căci, pe acest fond, ne confruntăm cu vulnerabilităţi care impun nu doar o veghe permanentă, ci şi măsurile cele mai potrivite. Raportul dintre consum şi producţie, în primul rând, constituie un avertisment ce nu poate fi ignorat. Mai cu seamă că devansarea ofertei interne de bunuri şi servicii de către cererea de consum a dus la un deficit mare al balanţei de plăţi externe, chiar dacă acum e în uşoară descreştere.

Începând din 2003-2004, s-a produs chiar şi o înviorare a productivităţii muncii. Inflaţia, do­mo­lită ani la rând, n-a mai  muşcat atât de dur ca în anii ’90 din bunăstarea populaţiei. Pe acest nou făgaş, România a ajuns repede la un consum excesiv. Practic, ţara a consumat mai mult decât a produs.

Fără îndoială că pieţele pot să greşească, îm­pin­gând lucrurile către un exces de consum. Şi chiar au greşit. Actuala criză mondială ne-a şi arătat în ce condiţii: când ajung să domine lăcomia, nesă­buin­ţa şi incultura. Pentru că, în economia de piaţă, succesul nu poate fi asigurat fără valori în care oamenii să creadă. Şi care să le motiveze spiritul de iniţiativă, atitudinea corectă faţă de legi, nevoia de ordine şi de muncă performantă. Mai mult chiar: să fie ajutaţi – prin acces liber la educaţie, la învăţătură, la afirmare – să devină competitivi.

O vreme, după trecerea graniţei de sistem din anii ’80 în anii ’90, mulţi au crezut că într-un an sau chiar mai puţin totul se va schimba în Ro­mâ­nia. Şi că vom ieşi repede din criza tranziţiei, că vor fi puse repede bazele statului de drept şi ale statului bunăstării. Entuziasmul a cuprins şi autorităţile statului, dar el s-a dovedit a nu fi fost tocmai un bun sfetnic. Euforia i-a moleşit pe mulţi. Până şi fanaticii muncii – creaţie a vechiului regim, oameni obişnuiţi să dea mult şi să primească puţin – au început să stingă motoarele. În noile condiţii, determinate de liberalizarea gândirii, ei au reuşit să înţeleagă în bună măsură cât de mult au fost înşelaţi în trecut, dar n-au înţeles cât de mult depind de ei prezentul şi viitorul. Voiau însă, toţi, să continue aşa cum au fost obişnuiţi.

Deşi venise vremea să gândească altfel, să mun­cească altfel, să-şi vadă altfel rolul lor în societate. N-au avut însă, pe deplin, această şansă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de