Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După fotbal şi politică, în România toată lumea se pricepe şi la serviciile secrete. Până acum fotbaliştii s-au abţinut să comenteze despre infiltrările agenţilor speciali în lumea lor, deşi conducătorii din fotbal au câte-un dinte împotriva DNA-ului, care, firesc, ascultă cu "urechile" SRI-ului cum se fac blaturile. Politicienii, însă, indiferent de culoare, se vâră în conspiraţii şi murdăresc esenţa existenţei serviciilor de informaţii, aceea de a ţine sub control derapajele de orice fel. Despre şefii serviciilor de informaţii se vorbeşte între politicieni aşa cum vorbesc avocaţii cu poliţistul de cartier şi procurorul de judecătorie. Toţi şi doresc protecţia serviciilor de informaţii când este vorba de afacerile lor personale şi vor ca aceleaşi servicii să fie combative, când este vorba de adversari politici. Negocierea se face în termeni de dosar.
Duelul secretelor dintre Marian Vanghelie şi Elena Udrea, cu arhive dispărute, apărute şi dosite, nu arată decât mocirla în care s-a ajuns în perceperea democraţiei de politicieni. Nu este deloc greşit să generalizăm, fiindcă în situaţia de faţă nici un politician nu a ieşit să ia atitudine împotriva exceselor de comportament. Nici un lider sau vicelider de partid nu şi-a pus la punct, public, omul său.
Aşadar, biata democraţie înseamnă pentru oamenii de la putere, pe lângă mestecarea bugetului de stat prin firmele lor, mai ales putinţa de a-l ţine pe opozant cu capul plecat de frica dosarului. Pentru a avea dreptul să şantajeze în voie, oamenii politici se agită să-şi numească în funcţii proprii lătrăi, care provoacă ravagii în aceste instituţii vitale ale statului. Nu este nici o diferenţă între aceşti conducători ai noştri şi Nicolae Ceauşescu, dictatorul care şi l-a vârât ca slugă la conducerea Securităţii în anii '80 pe Tudor Postelnicu. Nu se gândeşte nimeni că în serviciile de informaţii sunt mulţi profesionişti care îşi riscă viaţa în operaţiuni foarte periculoase şi care percep această veşnică bătălie cu scârbă şi dezamăgire. Condamnaţi să rămână anonimi prin natura profesiei li se ia şi dreptul de a înainta în carieră şi a-şi pune expertiza în slujba României, dacă nu se afiliază politic, pe canale subterane.
Dezbaterile în România referitoare la serviciile de informaţii se rezumă de 20 de ani încoace la ascultarea telefoanelor şi, bineînţeles, în situaţii concrete de abuz nu se găsesc vinovaţi. Comisiile de apărare ale Parlamentului se întrunesc şi fac audieri inchizitoriale doar pentru spectacol şi în momentul în care le convine subiectul. Nu s-a pomenit niciodată ca audierile să se refere şi la probleme cu adevărat grave. De pildă, în Cehia, BIS, serviciul de contrainformaţii al statului atrage atenţia că activităţile de spionaj ale Federaţiei Ruse sunt extrem de intense. Contraspionajul Cehiei arată că spionii Federaţiei Ruse s-au infiltrat în cercurile politice, în rândul formatorilor de opinie şi al ziariştilor de la Praga şi sunt angrenaţi în operaţiuni care să mineze integritatea NATO şi UE, să izoleze SUA de Europa şi să câştige cât mai mult teren în domeniul economic.
Până acum nu a apărut nici un parlamentar care să fie preocupat dacă există similitudini şi în România în această privinţă, că doar suntem ţară de graniţă a NATO şi a Uniunii Europene. Oricum, dacă mai sunt vreo câteva ieşiri de la nivel înalt în genul duelului amintit, cu Marian Vanghelie pe post de pamfletar al secretelor şi Viorel Hrebenciuc drept fochist, riscăm să ne decredibilizăm de tot, cu toate eforturile ofiţerilor de informaţii angrenaţi în operaţiuni comune. Aliaţii chiar ţin la secretele lor!
