Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Încerc să scriu editorialul de luni. Din televizor se aude o voce calmă, plăcută. Vorbeşte în italiană, dar parcă înţelegi ce spune chiar şi fără titraj. În loc să scriu, sunt vrăjită de cuvinte, de timbrul vocii, de căldura glasului. Timpul trece, ora de predare se apropie, slujba de la Blaj merge înainte, eu caut discursurile Papei Francisc. L-am ascultat pe viu doar pe cel de la Catedrala Neamului. WhatsApp! „Textul?" Nici nu-l văd! Am ajuns la pasajul despre România din Catedrala Neamului. „România să poată fi mereu o casă a tuturor, un loc al întâlnirii, o grădină în care înfloresc împăcarea şi comuniunea". Sfinte Părinte, iartă-mă, asta ne spui nouă? Păi, noi suntem exact pe dos. Mai citesc o dată! Cuvântul Papei, nu whatsApp-ul! "Poate fi!" Da, bine spus, putem să fim, nu suntem! Ce dojană dură, dar frumoasă!
"Ţie, care eşti în ceruri, (…) îţi cerem acea armonie pe care nu am fost în stare să o păstrăm pe pământ". Da, aici suntem şi noi! Cred că ne ceartă! Era timpul! Bine, e timpul şi să ascultăm! Şi dacă nici pe Papă nu-l ascultăm, atunci pe cine?
"Dinamica lumii e dictată de logica banului, a intereselor, a puterii. Cufundaţi în consumerismul din ce în ce mai dezlănţuit care ne farmecă prin strălucirea sa scânteietoare (…), ajută-ne, Tată, să credem în ceea ce ne rugăm: să renunţăm la garanţiile comode ale puterii, la ispitirile înşelătoare ale lumescului, la aroganţa goală a impresiei de autosuficienţă, la ipocrizia preocupării pentru aparenţe". Da, Papa Francisc! Am trecut de la textul scris la imagini! În faţa lui, cei mai puternici oameni din România, aliniaţi, cuminţi, aparent ascultători. Aud toţi ce zice Papa. Câţi ascultă?
Alt mesaj! "Totuşi, textul!" Dau să răspund, dar începe alt pasaj. Vocea aceea blândă cred că ne dojeneşte din nou: "Pâinea pe care o cerem astăzi este şi pâinea de care atâţia oameni sunt lipsiţi zi de zi, în timp ce alţii, puţini, au din prisos. Tatăl nostru nu este o rugăciune care relaxează, ci este strigătul faţă de foametea de iubire a timpului nostru, faţă de individualismul şi indiferenţa care profanează numele Tău". Niciunul dintre aceiaşi puternici nu mişcă. Cuvintele lovesc în ei, nimic nu-i mişcă! Nu, nu de pe scaunele pe care stau smirnă cum probabil nu au mai stat de când erau elevi. Sunt din nou ca atunci! Sper ca acum să se lipească ceva de ei.
"Ajută-ne, Tată, să nu cedăm în faţa fricii, să nu vedem în deschiderea faţă de celălalt un pericol; să avem puterea de a ne ierta şi de a merge înainte". Îmi aduc aminte vorbele astea! Mulţimea pur şi simplu fremăta în afara Catedralei când le-a auzit!
Bing! E telefonul! "Ai scris?" Nu, n-am scris! Ce să mai scriu eu după Papa Francisc? Nu mai bine scriem mai puţin şi citim mai mult? E a doua oară când aud acelaşi cuvânt şi de fiecare dată mai descopăr ceva nou!
"Vă rog să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine". Nici tu, Sfinte Părinte! Nu uita să te rogi pentru noi!
