x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Şi totuşi, România regală n-a murit

0
Autor: Lucian Avramescu 07 Noi 2011 - 21:00
Şi totuşi, România regală n-a murit


Recitesc randuri pe care le-am scris cu mai bine de o saptamana in urma, propunandu-mi sa le reiau si dezvolt. Dupa aproape trei patrimi de veac, Romania a redevenit o zi, o singura zi, Regala. S-a petrecut asta in 25 oc­tombrie 2011. O zi in care ragaitul si mitocania nu si-au gasit loc. Extirparea mojiciei nu s-a facut printr-o sfortare educativa si organizatorica, prin strategii si angajamente de amploare. Nu. Totul a curs firesc, na­tural, ca intr-o tara care-si respecta, prin traditie seculara, valorile, statutul european, tinuta morala.

Prezenta Regelui in Parlament, la implinirea varstei de 90 de ani, si discursul lui de sapte minute, articulat si omenesc, fara resentimente, ranchiuna si otravuri, momentele culturale care-au urmat, in deplina armonie cu ceea ce vedem de pilda la Casa Regala din Londra, cu care Casa Regala a Romaniei este inrudita, au declansat miracolul. A fost, au scris multi, un eveniment pentru cartea de istorie.

Daca ar fi doar atat, ar fi groaznic. Lasati istoria in pace! De ce pentru arhive si nu pentru azi? Istoria-si selecteaza, in timp, evenimentele si le randuieste. Probabil si acesta, prin semnificatii, prin reinnodarea legaturii rupte cu Romania veche, cu tara si civilizatia pierdute, isi va gasi loc in cartea de istorie. Dar evenimentele istorice, de la marile la micile razboaie, de la suirile la coborarile de voievozi, nu se petrec in numele posibilei consemnari in hrisoave, ci pentru ca asa le-a fost sorocit sa fie. fitefan nu s-a batut cu turcii fiindca tinea mortis sa-i afle urmasii vitejia. Daca reluarea, pentru o secunda, o singura secunda istorica, a legaturilor noastre cu noi insine, cei uitati (tot de noi insine), daca regasirea noastra sub sceptrul regal ca tara educata, civilizata, demna va avea viata unei efemeride va fi trist. Chiar tragic. Ei si ce mare branza! – zice un culi­tatarata din spita care-a prolife­rat abundent in anii prapaditei noastre democratii.

A vorbit un mos, ex-rege si io sa fiu obli­gat sa-mi scot mana din buzunar si destul din nas? La banii mei ma scarpin si in cur pe scena daca am chef! A facut-o. Dar degeaba. Mur­darirea nu i-a iesit. Daca as crede ca ar avea vreun efect asupra-i, i-as su­gera sa reciteasca un poem, pe care-l stie orice tanc, al lui Mihai Eminescu despre infruntarea dintre Mircea cel Batran si Baiazid. Inganfatul otoman ii zice Domnului roman, privindu-l cu dispret, mosneag. '... mosneagul ce privesti/ Nu e om de rand, el este domnul Tarii Ro­manesti!' – replica demn, pe cat de simplu, pe atat de strivitor, prin versul poetului national, voievodul.

Evenimentul petrecut in Parlamentul Romaniei, cand tragicul nostru Rege, tragic ca si poporul lui, s-a adresat natiunii dupa mai bine de 60 de ani din amvonul sacru al democratiei, are o semnificatie mai adanca, mult mai adanca decat o lasa vederii aparentele. Ultimul nostru vo­ievod, conducator al armatei ro­mane in cel mai mare razboi al vea­curilor, simplu 'dupa vorba, dupa port', ca si marii lui inaintasi, vertical la 90 de ani, ne-a reamintit cine suntem. Ne-a reamintit ca nu suntem – Dumnezeule, unde am ajuns! – scursura Europei, cersetorii si nespalatii lu­mii, ci un popor cu o veche ci­vi­lizatie, cu nimic inferior celor care azi isi ingaduie sa ne batjocoreasca in insa­lubre parodii pariziene. Suntem datori copiilor nostri, de la care am luat cu imprumut Romania, sa le-o inapoiem mareata, frumoasa, mandra de forta si traditiile ei, ne atentioneaza Regele.

Da, ar fi trist ca evenimentul, care a aratat Europei o tara cu cladiri vechi, cu o arhitectura splendida, cu concerte simfonice de tinuta, cu o lume eleganta si educata, sa fie inghesuit doar intre copertile cartii de istorie. Ar fi trist. Ar fi tragic. Ar fi pacat. Destule gaini otravite scurma deja si arunca pleava si gunoi peste eveniment, incercand sa-l ingroape. Vor reusi oare? Un sondaj difuzat in emisiunea de duminica seara de Radu Tudor si realizat de institutul lui Ma­rius Pieleanu arata un lucru uluitor. Normal, dar uluitor, fiindca norma­litatea la noi, pe cale de disparitie, te poate soca. Peste jumatate dintre bucuresteni au Rege, au descoperit in­launtrul lor, sub acest nume, sa­manta de mandrie cu care ne nastem fiecare. Cred in Rege.

Sunt convinsi, cu alte cuvinte, ca prin simbolul Casei Regale de Romania, declinul mora­litatii, surparea increderii in noi ca neam vor fi stopate. Se poate vorbi din nou, fara sa ne jenam ca am rostit o lozinca, despre patriotism. Avem nevoie de simboluri, fiindca tara este orfana de simboluri, mai saraca si mai praduita de simboluri decat de aur si de orice avere materiala.

A fost evenimentul din 25 oc­tom­brie doar pentru cartea de istorie? Convingerea mea este ca Romania, in distileria de seve a uriasului sau trunchi, a oprit esentele si se va nutri din ele. Nu doar maine, ci mai ales acum, cand are nevoie mai mult ca oricand de sangele increderii in sine.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de