A VENIT SI RANDUL generatiei mele sa-si numere mortii. S-a prapadit cutare. S-a stins din viata si cutare. Dar despre cutare ce se mai stie? Ei, pai e mort de doi ani.
Un grafician imi telefoneaza ca sa-mi povesteasca de drama unui prieten comun: i-a fost amputat un picior. Pentru generatie nu e o veste din cale afara de proasta. Nu a murit omul, i-a murit doar un picior. Nu generatiei, persoanei. La o generatie, un picior de om nu se pune.
CUVANTUL DESTIN ma trimite reflex si cu toata simtirea la Simfonia a V-a, a Destinului. Poate pentru ca am ascultat-o pentru prima oara in anii cand mintea mea tezauriza cu nesat vorbe mari: destin, geniu, fatalitate. Cele mai multe destine insa merg si cu acompaniament de tambal sau acordeon. La o petrecere am cunoscut un chefliu. Mi-a marturisit ca n-are obiceiul sa se imbete, dar ca il chinuia o masea. De atunci, l-am intalnit cu totul intamplator in mai multe randuri. De fiecare data venea de la dentist sau se ducea la dentist. Si asta e tot o chestiune de destin. Ultima oara l-am vazut iesind din curtea Facultatii de Stomatologie. N-am indrazit sa-l intreb: cu ce ocazie? M-am temut sa nu-mi spuna: "Le-am reparat o conducta" sau "Am fost in inspectie". Sa duca astfel in derizoriu vigurosul acompaniament de taraf la destin, pe care-l aud de cate ori imi iese in cale omul.
UNUL DIN COLEGII care s-au grabit sa se pensioneze in 1990, la 52 de ani, m-a cautat ca sa-mi ceara de lucru. Ar vrea sa revina in presa; stie ca cei paisprezece ani care s-au scurs l-au deprofesionalizat, ca nimeni n-ar angaja pe cineva care a stat deoparte atata amar de vreme. In scris, ca si-n cantatul la pian, poti reveni, dar ceva s-a sfarsit. S-a terminat pentru totdeauna. Amicul banuieste ce-i voi spune, daca staruie. De aceea mi-o ia inainte intr-un mod care s-ar putea chema amuzant, daca n-ar fi trist. Vede multimea computerelor dintr-un birou si conchide: "Adevarul e ca eu nu le am deloc cu asteaâ¦"
DINAUNTRUL UNUI CETATEAN razbate Pasacaglia in do minor de Bach. Calatorii din autobuz il privesc cu interes stiind ca nu stomacul omului e cel care produce muzica. Desi, la cat de mic e celularul care canta, poti spune si asta. Un implant de combina muzicala minuscula si gata, din orice ignorant razbate Bach. E impropriu sa spui ca dintr-un om razbate, se aude sau iese muzica lui Bach. Tehnic, treaba e ca si facuta. Nu s-a creat insa vocabularul pentru a numi situatia. Din femeia aia iese Beethoven, din domnul de pe scaunul pentru invalizi iese Wagnerâ¦
MAJORITATEA scrierilor autobiografice, publicate in mare graba de fostii diriguitori ai culturii de dinainte de â89, sunt intocmite de ei spre a-si corecta memoria, pentru a si-o ameliora in intampinarea vremurilor ce au sa vina. Cine mai sta astazi sa caute adevarul? Le citesti marturisirile, multe restaurate, si adevarul srisului ia fata adevarului vietii. Oamenii astia stiu bine ce fac. Cu trecerea timpului, interpretarea faptelor e ceea ce conteaza, nu faptele. Cum zicea un poet: adevarul e intotdeauna altul.
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
