Simona  a devenit şefa inimilor româneşti

Demult nu s-au mai adunat sufletele românilor în jurul unui ţel, era nevoie de un motiv zdravăn să se închege ambiţiile poporului ăstuia atât de nedreptăţit de tot felul de bârfe prosteşti ale unor fandosiţi mondiali, susţinători ai răutăţii că suntem un popor de mâna a doua, o ţară de margine a Europei. Această miză a purtat numele Simona Halep, o fată cuminte şi fără aere enervante, o fată cu iubire de înălţimile performanţei, care a ştiut de multe ori să renască din propria-i cenuşă. A stat ţara cu sufletul la gură ca Simona să pupe, să ude cu lacrimi trofeul atât de preţios de la Roland Garros. “Am întinerit cu 10 ani”, se destănuia cu of un bărbat, ştergându-şi sudoarea de pe frunte la ieşirea din grădina din Constanţa unde se strânseseră concetăţenii familiei Halep. Alături de eforturile de pe zgură ale Simonei, în tribune veniseră marile glorii ale sportului românesc, Hagi, Nadia, Gică Popescu, bineînţeles duhovnicul sufletului Simonei, majestuosul Ţiriac. Simona a devenit simbolul României Biruitoare, are la piept primul trofeu de Mare Şlem după ce de 8 luni nu lasă pe nimeni s-o detroneze de pe poziţia de cea mai bună jucătoare a lumii. În tenisul învârtitor de sume uriaşe, de prestigiu, Simona Halep a făcut propagandă Ţării cât 10 miniştri de Externe. Povestea Gică Popescu, căpitanul Barcelonei şi al naţionalei, “Simona parcă juca acasă, aşa de mulţi români îi făceau galerie, Hagi se ridica în picioare şi îi striga cum să lovească mingea, era genial!”. Simona a arătat trofeul ud de lacrimi românilor din Roland Garros, “Vouă vă mulţumesc!”. Plin de bucurie, Cahill se adresează poporului nostru, “toţi românii trebuie s-o celebreze pe Simona!”.Numele Simonei se află în bătăile inimilor milioanelor de români, este aclamată de sute de mii de oameni, a redeşteptat mândria românilor. Cu atât mai mult se developează veştejitura de inimă a unor ciufuţi, doldora de răutăţi, care, spunând că “nu este succesul României, ci al microîntreprinderii Halep”, nu-i lasă pe români să se bucure. Ce şi-ar fi frecat palmele de bucurie cei orfani de suflet românesc dacă Simona rata pe ultimii metri, ce ar fi scuipat veninul lor pe legenda Meşterului Manole, sclifosindu-se că suntem sortiţi să nu isprăvim nicio lucrare. Neînţelegând nimic, că Manole sacrifică totul pentru opera lui de artă. Si-mo-na. Si-mo-na, pulsul inimilor româneşti!