Simplu exerciţiu de... visare

"Prin gândurile noastre putem să influenţăm orice fiinţă vie", ne spun anumiţi cercetători, dar să nu în­ţe­le­gem greşit lucrurile. Să nu în­ţe­le­gem că avem liber la ceea ce se poate numi "atac Psi" şi nici să nu credem că influenţa mentală distructivă, in­ten­ţionată sau nu, se petrece în afara le­gilor divine. Esenţa Con­şti­in­ţei este "cristică" şi de aceea fe­no­me­nele care privesc Viaţa în ansamblul ei (în pri­mul rând - gândirea, sentimentele, emoţiile) se raportează la legea divină şi se petrece în ea şi prin ea. Omul este liber să iubească sau să distrugă, dar fiecare dintre aceste libertăţi are consecinţe diferite, în primul rând asu­­pra celui care alege. Toate fiinţele înăl­­ţate care s-au născut pe această Pla­netă ne-au învăţat să facem din iu­bire un fel de a exista
(a fi), căci aceas­ta este starea care descrie "nor­ma­­litatea", adevărul şi frumuseţea vieţii.

Dacă (aşa cum am scris ieri) "in­tenţia de iubire" dezamorsează ciupercile, germenii, virusurile, deci este un obstacol pentru boală şi un paznic al sănătăţii, avem chiar motive pragmatice de alegere a bunelor intenţii în viaţa noastră. Energia iubirii, în forma ei de gândire bine intenţionată, de comportament plăcut, de manifestare afectuoasă şi binevoitoare faţă de tot ce înseamnă viaţă ar putea fi... centrul energetic al imunităţii! Iubirea sinceră împleteşte în sufletul omenesc o cunună regală pentru Viaţă. Tocmai din acest "câmp" al iubirii ne extragem puterea de a crea, de a gândi, de a simţi şi de a curge în ritmurile armoniei universale. Mintea neconectată la iubire nu poate gândi cu dragoste şi nu are acces la credinţă, la răbdare, la iertare, la rugăciune, la pace şi la bucurie. Aşa cum un om care vizitează Grecia nu poate avea acces în acelaşi timp şi la peisajele Americii, o minte căzută în ură nu are acces şi la iubire.

Pentru a accesa iubirea, noi trebuie să ne îngrijim minţile şi inimile cu atenţie, îndemânare şi îndârjire. Să simţim iubirea, trebuie să iubim. Să purtăm grija seminţelor pe care le aşezăm în interiorul nostru, căci din ignoranţă, din neştiinţă, din lene sau din rea-credinţă putem planta acolo seminţe otrăvitoare. Şi, când vor creşte din ele sentimente şi gânduri toxice, vom fi obligaţi prin legea di­vi­nă să ne intoxicăm noi înşine mai în­tâi cu ele. Să ne confruntăm cu emi­si­ile lor şi, în acelaşi timp, să uităm că le-am creat singuri. Acesta-i efectul advers al permisiunii conştiente sau inconştiente de a gândi rău. Pentru noi este important să înţelegem că "suntem liberi" să gândim, dar orice am alege are consecinţe. Să ştim că în noi înşine avem libertatea autentică de a vizualiza frumuseţea lumii, a oamenilor, a copiilor, a celor de care ne pasă şi, prin aceasta, îi putem ajuta cu adevărat. Destinul nostru de creatori începe în interior. Acolo visăm, dar - de ce oare visăm cu atâta teamă, cu atâta îndoială şi de ce visăm mai mult suferinţa, decât... ceea ce cu ade­vă­rat dorim de la viaţă? De ce - în con­diţiile în care Dumnezeu ne-a hă­ră­zit libertatea de a explora universul cu mintea şi a face din el... constelaţii de lumină şi de frumuseţe, ne blocăm în zeci de limite, privind debusolaţi şi aproape lipsiţi de speranţă către par­tea întunecată a experienţei? Poate... nu am descoperit că avem şi alte posibilităţi. Nu am descoperit că suntem o conştiinţă aflată într-un corp fizic. Şi, pentru că suntem conştiinţă, tot ce acceptăm ca fiind real în conştiinţă devine visul şi apoi realitatea noastră. Să visăm în mintea noastră binele tuturor; un exerciţiu de visare de nu­mai câteva minute ne schimbă starea interioară şi, adesea, poate anula complet o durere de cap sau o altă durere din corp. Un banal exerciţiu în care ne rugăm cu dragoste pentru cineva, gândim binele cuiva, iubim sau vizualizăm pe cineva fericit sti­mulează creierul să reverse în corp endorfine, substanţe responsabile de apariţia stării de bucurie în trup. Prin bucurie (stare de bine, stare de mul­ţu­mire) găsim în noi puterea de a transmuta percepţiile sumbre şi-i în interesul nostru deplin să o facem, căci percepţiile... ne creează coşmarul sau visul acceptabil-bun-frumos numit "realitate".