x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Simpozion politic într-o toaletă

0
Autor: Tudor Octavian 30 Mar 2010 - 00:00
● "Aici sunt eu, în faţă la Notre Dame... Aici, tot eu, în faţă la Domul din Milano... Aici sunt eu, la Veneţia, în Piaţa San Marco..." Albume groase, cu sute de fotografii din toată lumea, toate, fără excepţie, înfăţişând-o pe frumoasa doamnă X, iar în spate - păstrând proporţiile! - o catedrală, un muzeu, o piramidă. Soţul doamnei, doctorul X, nu apare nicăieri. Şi nu numai că nu apare în fotografii, dar nici nu s-a ales cu nimic din nenu­mă­ra­te­le voiaje în doi. El a văzut lumea doar prin obiectivul aparatului. De fapt, nu chiar lumea, ci pe nevastă-sa în prim plan, iar lumea, în spatele ei, în plan îndepărtat.

● O soprană din Franţa, cu un glas lucrat, care însă n-ar fi adus-o în rândul marilor voci ale operei, s-a făcut foarte cunoscută construindu-şi o coafură roşie şi cu coarne la jumătatea distanţei dintre zburdălnicie şi prost gust. Fata face mumos cu bo­ticul, se izmeneşte şi se copilăreşte şi astfel are un renume îna­in­te de a avea un nume. Într-un fel, are şi motive să nu aş­tep­te luarea în seamă doar pentru glasul ei. În artă, nu se stă la rând. Şi, apoi, când notorietatea e mare, pu­blicul simte doar ce i se spune că trebuie să simtă, vede şi ce nu există, aude şi ce nu se cântă.

●  Un domn are o suferinţă ciudată; cum citeşte o carte, cum i se balonează mintea şi creierul începe să-i pârţâie.

● Am renunţat să mai predau la facultăţi de jurnalism după ce, în cei şase sau şapte ani în care am făcut-o, am avut parte nu­mai de studenţi care nu numai că nu citeau ziarele, dar manifestau chiar şi un gen de îndărătnicie de copii răsfăţaţi la îndemnul meu de a citi măcar o săptămână, zi de zi, un jurnal şi de a-l discuta apoi profesional. Orice, numai să nu le fi impus viitorilor ziarişti să deschidă un ziar!

● Dacă s-ar face un sondaj de opinie la domnişoarele şi la doamnele "încă bine", am fi uimiţi cât de puţine ar refuza să apară goale în revistele cu dive şi vedete. E mai comod să nu ştim cât exhibiţionism mocneşte în femeie şi să ne amăgim cu gândul că educaţia controlează instinctul.

● La Opera din Toronto, unul dintre acei fani pe care-i afli în sălile de concert din toată lumea şi-a făcut un ţel în viaţă din a striga primul "Bravo! Bravo!". Omul joacă un rol oarecum instituţionalizat ca atare la publicul operei. Personajul trebuie să existe! Ce-i unic la individ şi ce-i asigură un statut de obiectiv turistic şi monden e că strigă primul "Bravo!" de patruzeci de ani, cu aplombul unui drept definitiv câştigat.

● Când ai de lucru şi continuitatea îţi e garantată de tot ce-ai fost şi ai făcut până la 70 de ani, nu-ţi observi vârsta, nu eşti preocupat de ea. Şi-o observă, o simt, sunt obişnuiţi cu gândul îmbătrânirii cei care, oricât ar căuta, oricât s-ar zbate nu găsesc o ocupaţie care să-i satisfacă şi, mai ales, să promită continuitate.

● Singurul dialog pe teme ale politicii, la nivelul cel mai înalt - NATO, prezidenţialele, scutul antirachetă - pe care nu pot să-l uit, e acela purtat într-o toaletă publică de doi inşi din cabine, peste peretele despărţitor. La pisoare ne găseam vreo trei cetăţeni. Ascultam dezbaterea din veceu, purtată cu glas tare şi la modul serios, aproape pătimaş, şi ne uitam unii la alţii, ca şi cum ni se întâmpla ceva la care aveam să cugetăm mai târziu, pe moment cugetarea fiindu-ne blocată. Ce mai încolo, încoace, aveam o privire bovină, deşi, cum spuneam, temele erau NATO, prezidenţialele şi scutul antirachetă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de