Simptome împotriva despărţirii

Noi nu existam in afara misterului, cat mai degraba suntem scufundati in el si, parca, facuti sa cautam, mai mult decat sa gasim, mai mult sa calatorim, decat sa ajungem la capatul calatoriei. S-ar putea ca totul sa fie invaluit in mister, dar si dezvaluit, s-ar putea sa ni se arate totul, dar sa ni se si ascunda totul, s-ar putea ca intreaga noastra existenta sa se desfasoare intre opuse, contrarii si extreme, care-o fac tainica si deschisa, cunoscuta si necunoscuta, dar – mai ales – diversa si mereu schimbatoare.

S-ar putea ca cele mai negre si urate aspecte ale vietii sa fie indicii ale calatoriei noastre catre frumusete; s-ar putea ca bolile, durerile, grijile, necazurile, fricile si toate cele ce ne impovareaza sa fie un fel in care noi insine ne aratam iubirea si puterea. Se poate sa ne imbolnavim pentru ca iubim relatia cu un alt om si pentru ca sanatatea ne-ar rupe legatura pe care vrem s-o pastram inconstient, chiar si cu pretul vietii? Se poate ca bolile sa aiba un scop, un sens cu mult mai profund decat putem intelege si este, poate, posibil ca o parte din noi insine sa actioneze de la sine, dincolo de constienta noastra, asa incat aceasta parte sa foloseasca boala pentru a pastra relatia, or pentru a obtine iubirea altui om?

Doctorul Erik Pearl povesteste, in cartea sa, cu titlul "Reconectarea', despre o pacienta care a venit la el in scaunul cu rotile; nu putea sa mearga de ani intregi. Cel care impingea scaunul era sotul ei. Doctorul descopera ca femeia isi pastra boala doar pentru a nu-si pierde sotul, care era implicat intr-o relatie cu alta femeie. Ea nu stia la nivel constient despre relatie, dar inconstient se impotrivea ei si, prin aceasta, se impotrivea puterii sale de a merge singura. Sotul avea in boala femeii o motivatie sa n-o paraseasca, iar ea avea o motivatie pentru a nu fi parasita.

In clipa in care medicul i-a constientizat care era alegerea, adica relatia cu sotul si posibilitatea de a ramane o viata in carutul cu rotile si puterea de a merge mai departe fara ajutorul lui, femeia a putut sa se ridice din scaunul ei dupa ani intregi de imobilizare. Boala era o forma de aparare impotriva abandonului, a despartirii, a rupturii, o forma pe care persoana n-o alesese constient. Intr-o alta carte am citit despre o alta persoana, bolnava de cancer la san, care-si pastra boala pentru a-l determina pe sotul ei sa se poarte mai frumos, ceea ce s-a si intamplat, dar atunci cand femeia a inceput sa se vindece, sotul si-a reluat vechiul comportament urat...

Cine stie daca nu cumva simptomele noastre, bolile pe care le avem si le purtam ca pe niste stari normale ale fiintei umane nu sunt decat expresii ale unor nevoi, cereri si dorinte de care nu suntem constienti? Ma intreb daca nu cumva umbrele bolilor noastre n-ar putea fi aduse in lumina, cercetate, recunoscute si dezvaluite, daca nu cumva ne-ar face bine mai multa sinceritate a noastra cu noi insine, iar consecinta fireasca a sinceritatii sa fie insasi sanatatea. Se poate sa ne impotrivim ruperii unei relatii, fara de care ne simtim distrusi si, prin aceasta impotrivire sa mentinem in corp boala.

Se poate sa credem ca nu putem trai fara ceva sau cineva din viata noastra si, de fapt, boala sa fie tocmai semnalul ca nu putem trai cu persoana aceea. Iata ca misterul numit "boala' ar putea avea o dezlegare prin sinceritate si acceptare a unor realitati, care ne sperie, dar – o data intelese si acceptate – ne pot salva viata, caci ne recapatam puterea de a ne iubi pe noi si a ne vindeca.